Monaco – o viziune devenită realitate

© ForeignPolicy.com

de Ioan-Luca Vlad

Prolog

O stâncă pe malul Mării Mediterane. Un ciot de pământ înconjurat de domenii feudale aflate în permanent război şi lovit, deseori cu putere, de valurile învolburate. Un loc cu vegetaţie aproape inexistentă, teren abrupt, oameni puţini…
Şi totuşi, ursitoarele au hărăzit pentru Principatul Monaco, penultimul stat ca suprafaţă din lume, un destin mai neaşteptat şi mai frumos decât atât. Este un destin care îmbină aventura, calculele şirete dar înţelepte, jonglarea intereselor unor vecini puternici şi o viziune pe termen lung, pusă în aplicare cu pricepere şi consecvenţă de către Familia Princiară – Grimaldi.
Să în urmărim…

De la Hercule la călugării înarmaţi

Trecutul antic al locului ocupat în prezent de Principatul Monaco este legat de greci şi de Hercule. Grecii au înfiinţat aici un port, numit Monoikos, pe unde se spune că ar fi trecut Hercule. Este singurul lucru care a scos în evidenţă locul care îşi va păstra numele timp de mai bine de două mii de ani (portul se numeşte şi în prezent Port Hercule), dar va deveni mai târziu de nerecunoscut.
După un Ev Mediu în care nimic nu se prea ştie despre această aşezare, probabil uitată şi delapidată, în 1191 Împăratul Sfântului Imperiu Roman oferă teritoriul Oraşului-Stat Genoa (avându-l pe Episcop ca Preşedinte), datorită faptului că aici se aşezaseră ligurieni, al căror oraş-mamă era Genoa. Aceştia construiesc în scurt timp fortăreaţa de pe promontoriul stâncii şi încurajează, prin scutiri de taxe şi oferirea de loturi de casă, imigrarea mai multor concetăţeni în noua colonie.
La 85 de ani de la construcţia fortăreţei, adică la 1297, începe istoria modernă a Principatului. Folosesc intenţionat noţiunea de modernă, deoarece din 1297, Principatul Monaco a fost condus de aceeaşi familie, beneficiind de continuitatea şi viziunea strategică şi economică pe termen lung caracteristică unei asemenea domnii. În anul 1997, aşadar, Dinastia Monegască şi-a sărbătorit 700 de ani!

Întorcându-ne la legenda fondării statului, se pare că familia Grimaldi, aflată, la Genoa, în conflict deschis cu fondatorii cetăţii Monaco, şi-a pus în gând să câştige o bază de acţiune împotriva adversarilor din Genoa, cucerind cetatea Monaco. Însă, pentru a nu vărsa sânge şi a-i lua prin surprindere pe ocupanţii cetăţii, membrii familiei Grimaldi, alături de un mic grup de susţinători, s-au deghizat în călugări, obţinând astfel intrarea în fortăreaţă, unde i-au îndepărtat de la putere pe adversari şi au preluat conducerea Monacoului. Şi în zilele noastre, în faţa fortăreţei se află statuia lui Francois Grimaldi, deghizat în călugăr, cu o sabie sub robă. De asemenea, stema Principatului este susţinută de doi călugări cu săbiile trase.

Viziunea miracolului economic

Între 1297 şi 1861 Principatul Monaco a fost un jucător important în relaţiile franco-italiene. Din punct de vedere etnic, Monaco este un punct de confluenţă între francezi şi ligurieni, parte a familiei italienilor. De aceea, întotdeauna Principatul a fost un tampon în cadrul luptelor franco-italiene, dar s-a implicat şi în luptele care au rezultat în unificarea Italiei, fiind însă exclus din acest fenomen, tocmai datorită particularităţilor sale etnice.

De la 1861, în urma terminării războaielor napoleoniene şi a unificării Italiei, Principatului Monaco i se recunoaşte suveranitatea, căpătându-şi şi forma geografică actuală. De atunci, printr-un tratat cu Franţa, acesta se pune sub protecţia militară a Franţei, în schimbul unei prevederi care spunea că, în lipsă de moştenitori ai familiei Grimaldi, teritoriul ar fi urmat să revină Franţei – Un Principat sub condiţie extinctivă!

Noua stabilitate geopolitică i-a permis Familiei Princiare să urmărească dezvoltarea economică a ţării. S-au construit din iniţiativa acesteia o legătură feroviară cu Franţa, s-a creat infrastructura modernă a ţării, s-au fondat şcoli, licee, şi un sistem de protecţie socială foarte avansat. De asemenea, pentru a finanţa aceste investiţii, fără a sărăci populaţia prin impozite şi taxe, s-a întemeiat în 1863 Societe des Bains de Mer, operatoarea faimosului Cazino din Monaco şi a unui mare hotel, din ale căror venituri s-au plătit multe dintre îmbunătăţirile de care populaţia beneficiază şi în prezent.

Primul Război Mondial nu a afectat Principatul, acesta fiind o oază de linişte şi pace, însă soarta a fost mai dură în al Doilea Război Mondial, când ţara a fost ocupată de fasciştii italieni, şi apoi de cei germani. Principele Louis, domnitor în acea vreme, deşi aparent ambivalent faţă de germani, este recunoscut pentru faptul că, la ordinele sale directe, şi asumându-şi un risc personal, poliţia din Monaco a avertizat dinainte în secret pe evreii care urmau să fie deportaţi de forţele de ocupaţie germane, oferindu-le o şansă de scăpare.

Reconstrucţia de după război s-a bazat pe dezvoltarea economiei. Familia Princiară a căutat să pună în valoare puţinele atribute naturale ale Principatului, şi să inventeze altele noi, acolo unde nu exista nimic. Calităţile naturale sunt, în principal, un port cu condiţii bune; un promontoriu oferind o vedere frumoasă asupra mării; posibilitatea de a reclama pământ din mare, cu ajutorul unor lucrări de tehnică. Toate acestea au fost folosite din plin, Monaco devenind astăzi un centru turistic, gazdă a unei marine vestite în întreaga lume, a celor mai distinse regate şi, în secolul XXI, a câştigat suprafeţe importante din mare, pe baza investiţiilor proprii, unde s-au construit noi cartiere pentru rezidenţii din străinătate, atraşi de calitatea vieţii şi de absenţa impozitelor personale.

De unde nu era nimic, Familia Princiară a dezvoltat afacerile bancare şi Cazinoul, sursă a veniturilor folosite apoi pentru bunăstarea cetăţenilor. Tot aceştia se bucură de locurile de muncă create de afluenţa străinilor atraşi de condiţiile bune din Principat, care îşi aduc nu numai familiile, ci şi resursele financiare, pe care le cheltuie în Principat.

Un strop de magie

În paralel cu o înţeleaptă administrare politică şi economică, Familia Princiară a cultivat şi prezenţa sa publică, presărând-o cu poveşti unice şi magice. Cea mai cunoscută dintre acestea este căsătoria Principelui Rainier al III-lea cu actriţa americană (şi nespus de frumoasă) Grace Kelly, la 19 aprilie 1956, o adevărată nuntă de basm.

Fiul perechii princiare, Alteţa Sa Serenisimă Prinţul Suveran Albert al II-lea de Monaco, se va căsători anul acesta cu dra Charlene Wittstock, în cadrul unei ceremonii de stat la care vor participa, în numele Familiei Regale a României, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu al României. În Europa, ultimul monarh care s-a căsătorit în timpul domniei a fost, la 19 iunie 1976, Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei. Aşadar, ca primă căsătorie de Stat de atunci, este de aşteptat un ceremonial fastuos.

© Scarletts-bridal

———————————

* Ioan Luca Vlad este avocat şi consilier privat al Familiei Regale a României