Profesorul Michael Shafir

Precedentele unei declarații prezidențiale sau cine se-aseamănă se-adună

Articol preluat de pe site-ul www.criticatac.ro/

http://www.criticatac.ro/8466/precedentele-unei-declaratii-prezidentiale-sau-cine-se-aseamana-se-aduna/

Ştirea “bombă” despre declarația Preşedintelui Train Băsescu referitoare la Regele Mihai, „ trădarea de țară” de care acesta s-ar face vinovat şi, mai ales, responsabilitatea personală pe care fostul suveran al României ar purta-o față de Holocaustul evreilor din România şi din teritoriile aflate atunci sub administrație româneasca m-a găsit la Amsterdam, taman în fruntea delegației române la sesiunea anuală a organizației International Task Force on Holocaust Education, Remembrance and Research (ITF). Din fericire, rămăsese numai o singură zi până la încheierea sesiunii, astfel încât aberanta afirmație nu îşi aflase încă locul în paginile presei internaționale. Am fost astfel scutit de a fi confruntat cu cerințe din partea colegilor din celelalte 26 de state reprezentate în ITF de a explica inexplicabilul. Dar, dacă aceasta situație s-ar fi produs, nu aş fi ezitat nicio clipă să spun exact aceleaşi lucruri pe care le voi scrie mai jos. Am fost şi sunt de părerea că „my country right or wrong” este o afirmație protofascistă, şi am pus în vedere acest lucru fostului Ministru al Afacerilor Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, înainte de a accepta din partea domniei sale onorifica (la propriu şi la figurat) poziție. Cu atât mai puțin, deci,  aş putea adopta poziția unuia care afirmă „my president right or wrong”.

În cele câteva zile care s-au scurs de atunci, s-a cam spus tot ce se putea spune si mai ales s-a spus îndeajuns ca să se cearnă neghina de grâu. Începând cu cei care văd în declarația preşedintelui numai o problema de pasămite „stil” şi care, tot pasămite, refuză să se implice în diurnul politc de la distanțe academice (deşi, vorba altui Vladimir,  o fac zi de zi şi LSE de LSE) până la aplauze venite din partea fratelui (căruia preşedintele îi asigură nu numai brânza care se ştie că-i pe bani, ci, mai ales înghețata) sau din partea celui care cu tot atâta exactitate istorică, îi făcea pe daci să consume mămăliga. În rest, declarația s-a constituit în ocazia nesperată a unui prilej de a oferi posibilitate unor coruri până mai ieri prezidențiale să-şi mai spele din păcatele unei orbiri de nerecunoscut nici cu 22 de ochi.

Ce l-a determinat pe Traian Băsescu să facă un asemenea pas în buna companie a altui trivializator al Holocaustului şi a transformării călăilor codrenişti în exemple în lupta împotriva corupției o ştie numai Domnia Sa. Sigur că nu o ştie acel consilier pe cât de profesoral, tot pe atât de specialist în ale populismului, care nu a găsit niciodată de cuviință să-i atragă atenția că indferent de ce altă umbră ideologică ar duce cu ei,  toți populiştii se vor personificarea autosacrificală a luptei împotriva „olgarihlor”,  „mogulilor” şi „ocultelor”.

Dintre ipotezele avansate,  cea mai plauzibilă mi se pare încercarea de a reatrage de partea-i electortatul securisto-ceauşisto-naționalist pe care,  într-o unică performanță de incompetență, a reuşit să şi-l ridice în cap cu planul de „regionalizare” ce a dus în acelaşi timp, UDMR-ul în potențială opoziție. În această situație, Ion Antonescu devine din nou un aliat istoric, mai-mai spre aplauzele unui Gheorghe Buzatu sau Corneliu Vadim Tudor. Numai ca domnul Băsescu nu e deloc original. Prezentarea Regelui Mihai ca autor moral sau profitor al Holocaustului evreilor a fost idea unui avocat reprezentând pretendentul la tron de sorginte lambrinistă. Acesta a încercat să vândă ideea în Israel în 2005, convins fiind (ca orice antisemit) că evreii fac şi desfac totul în această lume. De altfel, și cu acelaşi succes, respectivul avocat avea să încerce să atragă votul evreilor români din Israel pentru nimeni altul decât legionaroidul Gigi Becail. În 2005 am reacționat față de mârşăvia lambrinstă, inițiind o scrisoare de protest la care s-au alăturat mulți alți universitari evrei din Israel, România, Franța, Suedia, Regatul Unit sau Statele Unite.  Scrisoarea a fost publicată în “Revista 22” la data de 21 iune. Printre semnatari se număra şi Vladimir Tismăneanu, care pe atunci credea că falsificarea istoriei nu este numai o chestiune de stil.  Exact şase ani mai târziu, Traian Băsescu repetă aberațiile lui Paul de nu-ştiu-unde, la care adaugă acuza de „trădare de țară”. Ca tacâmul să fie complet, îl mai  acuză pe Regele Mihai de a fi fost „slugă la ruşi” tocmai el, cel care ne spunea (hă-hă-hă) cum stă problema cu țânțarii şi elefanții. În sfârşit, îl declară pe presupusul principe membru al Casei Regale. Nu m-ar mira ca mâine-poimâine să mai „reformeze” şi Casa Regală; probabil prin „asumarea răspunderii” guvernului Boc.