Emil Druncea, poet

PLEDOARIE PENTRU MONARHIA CONSTITUŢIONALĂ

Ne lovim zilnic de pragurile necazurilor de tot felul şi nu facem nimic pentru a îndrepta lucrurile. Trăim acelaşi fatalism românesc, gândim că nu se poate. Suntem un popor excesiv de politic, deşi declarăm ipocriţi că nu ne interesează. Participăm la alegerile politice, lucru firesc într-o societate sau nu participăm, lucru nefiresc . Când participăm, o facem din interese mai mari sau mai mici, poate chiar interesaţi de maibinele ţării, sau stăm acasă, ori ne ducem în excursie unde ne declarăm lehamitea faţă de viaţa politică, dar înjurăm când nu ne merge bine, adică zilnic şi de mai multe ori.

O societate normală din punct de vedere politic este acea societate în care forţele politice se luptă pentru putere şi se aleg cei mai buni în viziunea poporului. Până aici nu diferim , noi românii, de alte popoare europene. La noi, nenorocirea vine după alegeri, când cel pe care l-am ales arbitru şi l-am trimis la Cotroceni este jucător. Jucători au fost toţi preşedinţii noştri, de la 1989 încoace, fapt ce mi-a atras atenţia şi m-a făcut să mă uit în urmă, adică la istoria noastră modernă. Regii României n-au fost niciodată jucători, n-au avut niciodată simpatii şi antipatii politice. Instituţia Regală, deşi imperfectă, s-a ridicat mereu deasupra măruntelor interese şi au domnit mereu, dar n-au condus niciodată.

Azi, alegem un preşedinte care devine din prima zi GUVERNUL TĂRII, ori o ţară care este condusă de un singur om se află sub dictatură, iar democraţia este doar o piesă de teatru al cărei regizor este dictatorul. Poate că va trebui un timp lung pentru a informa populaţia cu privire la avantajele monarhiei, poate că unii vor crede că lupta cu propaganda republicană e inegală, dar odată începută,  această luptă se va finaliza cu victorie. Nu văd cum un popor ar putea suferi amar de ani, iar dacă vor afla românii toţi că de la Republică ni se trage, într-o zi vor spune NU. Nu ageez REVOLUŢIILE, nu cred că avem nevoie de martiri . Pentru a desăvârşi STATUL ROMÂN MODERN este necesar un REFERENDUM cu o singură întrebare. Asta, când va fi o masă critică, pe care noi s-o iniţiem azi, iar masa critică să se manifeste „ mâine”.

5 comentarii

  1. Emil Druncea says:

    Emil Druncea este poet și publicist și locuiește la Fetești. La ultima vizită efectuată în Ialomița, domnia-sa a participat la lansarea volumului “Provizoratul istoric” și mi-a oferit, generos, un număr de cărți semnate de el.

    Îi găzduiesc cu plăcere textul din această pagină, felicitându-l pentru spiritul de răspundere și generozitatea pe care le dovedește.

    Radu al României

    http://casa-gandului.ning.com/profile/EmilDruncea

    http://www.observatorcl.info/azi-se-lanseaza-cartea-ion-vlad-sculptor-de-emil-druncea

    http://protectiaconsumatoruluideliteraturacontemporana.wordpress.com/2011/05/30/lansare-carte-emil-druncea-pe-un-ton-regal-maria-diana-popescu-agero/

    http://www.armoniiculturale.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=127:emil-druncea-mie-e-team&catid=86:emil-druncea&Itemid=18

  2. Carmen Zam says:

    De obicei cand ma duc la vot , analizez destul de bine, pe fiecare candidat in parte. Nu ma intereseaza de care parte a baricadei este…….ma intereseaza ce vrea sa faca concret in viitor, ce idei are, cum gandeste, cum vorbeste, ce planuri are in perspectiva si doreste sa le aplice…..pt. binele tarii, normal. Nu ma intereseaza lupta pt. putere, orgoliile unora nemasurate, interesele unora particulare, etc.

    Dupa parerea mea, rolul lor la conducerea unei tari, este de a lasa ceva bun in urma lor, dupa mandat ( numai asa va capata increderea si votul poporului) , nu cumparate prin diverse atentii in campania de alegeri…….

  3. Aurel V. Zgheran says:

    Alteţa Voastră,
    Încercarea consolidării unei forme de statalitate în dependenţă de prezenţa facultativă a unei persoane cu funcţie de preşedinte, care poate fi adesea ancorată întrucâtva, în jocul de interese politice, prognoze activate în manipulare, dinamizate de fraude electorale, întâmplare, şansă, este logodită sub cer cu vremelnicia, nu cu statornicia rădăcinilor de sub întinsurile strămoşiei. Prin surparea brutală şi înlăturarea duşmănoasă şi criminală a monarhiei s-a contrafăcut un stat republican ilegal, înmlădiat astăzi pe osatura comunisto-securistă a republicii capitaliste România. Artificialitatea acestei forme de statalitate s-a dovedit de peste o jumătate de secol a fi traumatică pentru ţară. Este o rană adâncă şi dureroasă în inima istoriei înnegurate. Afost culcată la pământ crucea spirituală a românilor, demnitatea, cultura, fericirea lor! Trăim într-o republică desacralizată, ilegală, eşuată!
    Eu cred, Alteţa Voastră, că e timpul concentrării opiniilor şi acţiunilor promonarhiste, la nivel de organizare, legal liber şi paşnic, de la treptele viziunii, la începerea temeliei, de la activarea nimicului, la obiective reprezentate cu deplină claritate, de la nuanţe absorbite în romantism, la faptele reconstrucţiei izbucnite din ardoare!
    Între noi, promonarhiştii, trebuie să existe legătura colaborării armonizate şi indisolubile, noi trebuie să ne regăsim şi unim. Ar trebui să organizăm mitinguri, ar trebui să ne organizăm noi î
    nşine într-o asociaţie unită a tuturor şi să avem planurile şi strategiile afirmării noastre, în primul rând, ceea ce este determinant pentru susţinerea şi aplicarea unui program.
    Pledoariile ţintesc toate acelaşi obiectiv, dar trebuiesc şi dovedite prin acţiune. Lipsindu-ne organizarea desăvârşită, uneori decizia, constanţa, eu consider că este prea puţin aşternerea opiniilor în cuvânt fără a-i da viaţa faptelor! Alături de Alteţa Voastră, în năzuinţele care privesc binele şi demnitatea noastră, Aurel V. Zgheran.

  4. Puscas Ilie says:

    Monarhia Salvează România!

  5. Adrian says:

    Felicitari domnului Druncea pentru acest minunat text care vorbeste de speranta si convingerea ca monarhia constitutionala trebuie sa fie piatra de temelie a unei nos Românii. Perpetuarea republicii înseamna tot ceea ce am trait cu totii în ultimii 20 de ani.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53866015
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate