Duatlonul Regal Invictus, Curtea de Argeș 2024
Asociația Voluntarilor Invictus din România, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu, Asociația Sportivă „Vânătorii Posadei” și Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, cu sprijinul autorităților locale, au organizat în ziua de 9 noiembrie 2024, în municipiul Curtea de Argeș – Oraș Regal, cea de-a șasea ediție a Duatlonului Regal Invictus. La eveniment a luat parte Alteța Sa Regală Principesa Sofia. Stirideladambovita Duatlonul Regal onorează în fiecare an Ziua veteranilor din teatrele de operații, sărbătorită în România la 11 Noiembrie. Arges Expres Competiția reprezintă un omagiu adus eroilor militari, Batalionul 33 comemorându-i pe cei cinci camarazi căzuți la datorie în Afganistan: sublocotenenții Aurel Marcu, Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Paul Caracudă și Dan Ciubotaru. În cadrul evenimentului au fost două competiții, una pentru copii, apoi cea pentru adulți. A fost încurajată participarea persoanelor cu dizabilități, pentru care probele de concurs au fost adaptate. Pe lângă competiția sportivă, publicul a putut asista la demonstrații de tir cu arcul, susținute de membrii Echipei Invictus România, precum și la un curs de prim-ajutor, organizat cu sprijinul Statului Major al Apărării și al personalului de specialitate din județul Argeș. La data de 11 noiembrie 1918, cunoscută în istoria modernă ca Ziua Armistiţiului, forţele aliate au semnat pacea cu Germania, marcând astfel încheierea oficială a Primului Război Mondial. Opt decenii mai târziu, ca urmare a participării României la ISAF-cea mai amplă operațiune NATO sub egida ONU, la data de 11 noiembrie 2003 cădea la datorie sublocotenentul (PM) Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat pe timpul executării unei misiuni în teatrul de operații Afganistan. Acesta a fost împuşcat în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla. Astfel, în 2014, în semn de recunoaştere a meritelor militarilor români care au reprezentat cu cinste țara pe timpul executării misiunilor din teatrele de operaţii, ziua de 11 noiembrie este declarată oficial „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații”. Prima ediție a Duatlonului de la Curtea de Argeș a avut loc la data de 11 noiembrie 2017, fiecare ediție ce a urmat aducând un suflu nou, în vederea realizării obiectivului principal: acela de a pune Curtea de Argeș pe harta competițiilor sportive din România și de a contribui la promovarea zonei, a locuitorilor acesteia și a frumuseții orașului care poartă cu sine secole de istorie, civilizație și cultură. Curtea de Argeș, Oraș Regal Necropolă Regală și locul în care s-au născut personalități de seamă ale istoriei autohtone, precum Neagoe Basarab, Vlaicu Vodă sau Mircea cel Bătrân, Curtea de Argeș este cunoscută și datorită legendei mănăstirii cu același nume, potrivit căreia, meșterul Manole și-ar fi zidit consoarta în zidurile mănăstirii, drept simbol etern al jertfei și al sacrificiului suprem în numele creației. Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” Duatlonul Regal Invictus se desfășoară an de an prin grija militarilor Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, structură de elită a Armatei României, specializată în lupta în teren muntos, cu numeroase misiuni interne și internaționale la activ, dintre care cinci misiuni internaționale în Irak, cu un detașament de nivel companie, și alte patru în Afganistan, cu un detașament de nivel batalion, care au adus apreciere și onoare orașului Curtea de Argeș. Cu acest prilej, Batalionul 33 îi comemorează pe cei cinci camarazi căzuți la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan: sublocotenenţii (pm) Aurel Marcu, Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Paul Caracudă și Dan Ciubotaru. Duatlonul Regal Invictus – un eveniment al comunității argeșene În semn de respect pentru militarii care au reprezentat și reprezintă România în misiunile din afara granițelor țării, alături de Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada” se află Asociația Sportivă „Vânătorii Posadei”, Invictus România, Asociația Camarazii, Asociația militarilor veterani și militarilor cu dizabilități – Curtea de Argeș, Primăria Curtea de Argeș, Asociația Județeană ,,Sportul Pentru Toți” Argeș și Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş, Poliția rutieră Curtea de Argeș, Jandarmeria Curtea de Argeș, ISU Curtea de Arges, Muzeul municipal Curtea de Argeș, Aqua Term, ArhiEpiscopia Argeșului și Muscelului, Casa de cultură „George Topârceanu”. |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"