Concertul regal caritabil 2024, la Ateneul Român

Astăzi s-au împlinit o sută trei ani de la nașterea, la 25 octombrie 1921, la Castelul Foișor, a Regelui Mihai al României. Ateneul Român a găzduit în seara de 25 octombrie 2024 al XV-lea concert regal caritabil, organizat de Fundația Regală Margareta a României, continuând tradiția regală de susținere și promovare a culturii naționale și a talentului românesc. AGERPRES

Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu, însoțiți de Alteța Sa Regală Principesa Muna al-Hussein a Iordaniei și de Alteța Sa Regală Principesa Sofia, au asistat la concert și au vizitat expoziția din foaierul Ateneului, unde au fost prezentate lucrările tinerilor artiști plastici, bursieri ai programului “Tinere Talente“. HISTOIRES ROYALES

La concert au luat parte membri a Comitetului Director, directorul executiv și membri ai colectivului, voluntari și susținători ai fundației. Au onorat cu prezența reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului, ai Bisericii Ortodoxe și Bisericii Romano-Catolice, Nunțiul Apostolic, decanul Corpului Diplomatic acreditat în România, ambasadorii Statelor Unite ale Americii, Republicii Franceze, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatului Hașemit al Iordaniei, personalități din mediul privat și din societatea civilă, oameni de artă și un numeros public.

Început în anul 2008, șirul concertelor a avut o remarcabilă constanță, desfășurându-se mereu la Ateneul Român, mereu de ziua de naștere a Regelui Mihai și mereu în scopul de a sprijini bursierii programului “Tinere Talente”. AGERPRES

În acest an, în Rotonda Ateneului, publicul a putut vizita expoziția „Pasiunile și Preocupările Familiei Regale”, realizată de tinerii artiști vizuali, bursieri ai programul Tinere Talente, sub îndrumarea mentorului conf. univ. dr. Ion Anghel. De asemenea, Curtea Veche Publishing a fost prezentă în foaier cu o amplă colecție de volume regale, publicate de-a lungul ultimilor ani. TVR Cultural

Concertul Regal caritabil a reunit Alumni de succes din primele generaţii ale programului Tinere Talente, premiaţi internaţional. Sub bagheta maestrului Tiberiu Soare, cea de-a XV-a ediție a celebrat talentul și generozitatea şi a reunit pe scenă, alături de Orchestra Universitaria a Universității Naționale de Muzică București, muzicieni de valoare: pianiștii Mihai Ritivoiu și Cadmiel Boțac, violoniștii Mircea Dumitrescu și Paul Răducanu și violonceliștii Izabela Ghergu și Constantin Borodin.

Mihai Ritivoiu și Constantin Borodin sunt laureați ai Concursului Internațional George Enescu. Paul Răducanu și Mircea Dumitrescu au cântat pe viorile Paul Kaul, respectiv, Frères Silvestre, care au aparținut lui George Enescu și care se află în administrarea Muzeului Național ”George Enescu”.

Concertul Regal este unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România. Fondurile strânse în urma evenimentului vor sprijini programul “Tinere Talente” prin care Fundația oferă burse de studiu celor mai talentați tineri artiști români, aflați în situații materiale dificile.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

2 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    ”Arta are cel mai mare buchet de mesaje Divine, dăruite celor aleşi, care iubesc oamenii, frumosul şi armonia lumii.” Talent și muncă susținută, imaginație, inspirație, frumusețe…. și un ”ideal adânc simţit şi exprimat frumos – iată arta.” Tot respectul pentru Familia Regală care , cu admiraţie şi sensibilitate , înţelepciune şi dăruire, spirit de iniţiativă şi de organizare, încredere şi credinţă… a susţinut şi susţine arta şi tinerele talente. Stimă și considerație pentru oamenii cu suflet nobil și generos, care dau dovadă de solidaritate și empatie pentru ca lucrurile frumoase să se întâmple.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53886396
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate