Ora Regelui, ediția nr. 615

TVR 1 – sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 16.00 / TVR Moldova – joi, 10 octombrie, ora 16.00

Comunități dunărene: Mehedinți

În săptămâna începută cu sărbătoarea Sânzienelor, românii de pretutindeni și-au îmbrăcat fermecătorul port popular. Țesute, croite și brodate în casă, împodobite cu mărgele și ciucuri, iile au cucerit lumea și au adus inspirație artiștilor.

În călătoria regală din Mehedinți, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au descoperit, primăvara aceasta, unul dintre locurile din care iile pleacă în toată lumea. Oameni pricepuți, creativi și patrioți au primit Familia Regală la ei acasă. Și-au pus straiele de sărbătoare, au gătit bunătățile din bătrâni și s-au întrecut în meșteșuguri. Svinița, Dubova și Orșova și-au scos la iveală comorile, ca și Ponoarele, Isverna și Drobeta-Turnu Severin.

Respectul pentru tradiții, curajul în hotărârile din prezent și ambițiile pentru ziua de mâine, împreună cu entuziasmul extraordinar al localnicilor de a se prezenta Familiei Regale, descriu această călătorie a Majestății Sale.

În ”Ora Regelui”, povestea altor oameni fascinanți – ”Comunități dunărene”, partea a treia, Mehedinți.

Reluarea ediției în premieră din 29 iunie 2024

Imagine: Doru Iacovescu, Grigoruț Stoica / Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizator:  Bogdan Șerban-Iancu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53103082
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate