“Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, 2024

Conferința națională “Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, ediția a VIII-a, organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice de Fundația Regală Margareta a României, a avut loc pe data de 1 octombrie, la Teatrul Național București, Sala Media. AGERPRES

Evenimentul s-a desfășurat în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, cu participarea Ministerului Muncii, Simona Bucura-Oprescu și speaker motivațional domnul Florin Zamfirescu. FORBES

Conferința se concentrează pe soluții și îmbunătățirea calității vieții persoanelor în vârstă din România. Ea cuprinde paneluri despre situația actuală a vârstnicilor, legislația socială actualizată și sprijin pentru seniorii vulnerabili. Sunt făcute prezentări despre îngrijirea seniorilor dependenți, servicii comunitare, îmbătrânirea activă, discuții despre stereotipurile legate de vârstnici și promovarea unei imagini pozitive a acestora.

📷 Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    La 1 octombrie, în mijloc de toamnă blândă şi bogată, asemenea sufletelor celor pe care îi sărbătorim astăzi, aniversăm Ziua Internaţio¬na¬lă a Persoanelor Vârst¬nice. La mulţi ani, tuturor celor care oferă înţelepciune, toleranţă, generozitate şi afecţiune şi de la care avem întotdeauna de învăţat, fiindu-le recunoscători pentru tot ce au făcut pentru noi. Respect și prețuire !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53887753
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate