Film documentar Invictus România
La Palatul Elisabeta, astăzi, o echipă a Asociației Big Dream Media, condusă de Adrian Măniuțiu și de Andreea Țopan, a filmat un dialog cu Alteța Sa Regală Principele Radu, la aniversarea a zece ani de la inițierea Jocurilor internaționale Invictus. Asociația Voluntarilor Invictus din România, fondată în anul 2015, se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu. Dialogul va fi integrat în fllmul documentar realizat de Big Dream Media, în colaborare cu Asociația Voluntarilor Invictus și cu Statul Major al Apărării, pentru a contribui la cunoașterea mai profundă, de către societatea românească, a activităților, aspirațiilor și meritelor militarilor români, răniți în teatrele de operații, cunoscuți sub numele de veterani Invictus. Lansarea filmului documentar va avea loc în toamnă, urmând ca documentarul să fie scos pe piață imediat după lansare. ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"