Vizită regală în Luxemburg, mai 2024 (II)
Miercuri, 22 mai, Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat Universitatea Luxemburg. La vizită a luat parte ambasadorul României la Luxemburg. Oaspeții regali au fost întâmpinați de profesorul Marie-Hélène Jobin, vice-rectorul universității, și de doamna Daniela Di Santo, directorul Fondului Belval. AGERPRES Majestatea Sa și Principele Radu au vizitat Luxembourg Learning Centre, apoi biblioteca universitară și, în final, Maison du Savoir. La departamentul din urmă, oaspeții regali s-au întâlnit cu profesori și studenți ai universității, cu care au purtat un dialog pe tema contribuției României la Uniunea Europeană și NATO și la sprijinirea Republicii Moldova pe drumul european. HISTOIRES ROYALES Tot miercuri, Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat școala Notre Dame Sainte-Sophie din Luxemburg. Școala are o tradiție pedagogică și educativă de aproape patru secole. Oaspeții regali au fost întâmpinați în Capela Școlii de către dna. Nicola Heckner, directorul general, și de profesoara Ioana de Cidrac. În Capelă, Majestatea Sa și Principele Radu au asistat la un recital de poezie și muzică susținut de elevii români ai școlii, apoi au stat de vorbă cu părinții copiilor și cu o parte dintre profesori. Școala are elevi din 50 de țări ale lumii și acoperă învățământul primar, gimnazial și liceal. În a doua parte a vizitei la Notre Dame Sainte-Sophie, oaspeții regali au vizitat laboratoare, săli de studiu și săli de sport ale școlii. La plecare, Majestatea Sa și Principele Radu și-au luat rămas bun de la zecile de elevi de școală primară, aflați în curtea școlii pentru a spune la revedere musafirilor din România. La Universitatea Luxemburg La Școala Notre-Dame Sainte Sophie |
Cum sa nu iti bucure sufletul o astfel de vizita? Si cum sa nu iti incante ochii astfel de imagini – din Luxemburg, nu din Romania, unde astfel de manifestari de entuziasm sunt obisnuite – cu elevi care sunt atat de doritori sa obtina o strangere de mana de la Cuplul Regal Roman? Sufletele curate ale copiilor au vibrat cu emotie la vederea oaspetilor regali romani, si pe buna dreptate.