Vizită regală în Luxemburg, mai 2024

©Cour Grand-Ducale

În zilele de 20-24 mai 2024, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu se află într-o vizită în Marele Ducat al Luxemburgului.

Este a șasea călătorie externă a Familiei Regale din anul 2024, după vizita Principesei Sofia în Polonia (februarie), misiunea economică a Principelui Radu în Republica Moldova (februarie), vizita Principesei Maria în Anglia (martie), vizita Custodelui Coroanei în Regatul Belgiei (martie) și vizita Principelui Radu în Franța (aprilie).

Este, de asemenea, a 9-a vizită oficială a Familiei Regale române în Marele Ducat al Luxemburgului, din ultimul sfert de secol. Regele Mihai a vizitat Luxemburgul în cadrul turneului său NATO în anul 1997. Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu au efectuat vizite în anii 2003 (ianuarie) 2003 (decembrie), 2005, 2006, 2011, 2012 și 2019.

În după-amiaza zilei de luni, 20 mai, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost întâmpinați la Aeroportul din Luxemburg de Excelența Sa doamna Alexandrina-Livia Rusu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Marele Ducat.

Marți, 21 mai, Majestatea Sa a fost oaspetele Institutului Pierre Werner din Luxemburg. La vizită a fost prezent Principele Radu, iar Custodele Coroanei a fost însoțit de ambasadorul Livia Rusu, de generalul de brigadă Valeriu Brânzei, directorul Statului Major al Apărării din România și de Traian Sârcă, cancelarul Casei MS. AGERPRES RTL

Oaspeții regali au fost întâmpinați la intrarea în Abația Neumünster de către domnul Henri Grethen, președintele Institutului Pierre Werner (IPW), domnul Olivier Frank, directorul IPW, și doamna Anne Calteux, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la Luxemburg. HISTOIRES ROYALES

Majestatea Sa a prezentat conferința “Securitatea la frontierele estice ale Uniunii Europene și NATO. O perspectivă românească”. La conferința Custodelui Coroanei a fost prezent Alteța Sa Regală Marele Duce Henri, șeful Statului luxemburghez.

A urmat un dialog al Majestății Sale și al Principelui Radu cu cei prezenți. Dialogul a fost moderat de doamna Anne Calteux.

Conferința de la Institutul Pierre Werner

@Gina Ștefan AGERPRES
©Gina Ștefan AGERPRES
©Gina Ștefan AGERPRES
©Claudiu Petringenaru TVR
©Gina Ștefan AGERPRES
©Gina Ștefan AGERPRES
©Gina Ștefan AGERPRES

Primirea la Aeroportul din Luxemburg, 20 mai 2024

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Voi urmari cu multa atentie si cu sufletul alaturi de Majetatea Sa toate elementele ce se vor derula in cursul acestei vizite, stiind de la bun inceput ca, in tot ceea ce intreprinde si in toate vizitele Sale, fie ele in tara sau in strainatate, Majestatea Sa are intotdeauna obiective foarte serioase si orientate catre implinirea unui scop benefic pentru tara. Atat in vizitele efectuate in tari cu regim republican cat si – mai ales ! – in cele cu regim monarhic – nu exista un mesager oficial roman mai credibil si mai eficient decat Majestatea Sa sau un alt Membru al Familiei Regale.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53829947
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate