Relațiile româno-luxemburgheze, din perspectiva Casei Regale

Relaţiile diplomatice dintre Regatul României şi Marele Ducat al Luxemburgului au fost stabilite la 5 decembrie 1910, în timpul domniei Regelui Carol I și a Marelui Duce Guillaume al IV-lea. Relațiile diplomatice au fost inițial stabilite la rang de legaţie.

Din partea română, până la data de 15 iulie 1940, când România a închis legaţia la Bruxelles, s-au succedat în această funcţie personalităţi ale vieţii diplomatice, printre care Henri Catargi (1920-1930), Gheorghe Grigorcea (1930-1932) și Dimitrie I. Ghica (1933-1936).

La 12 noiembrie 1966, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost ridicate la rang de ambasadă, dar România a continuat să fie reprezentată prin ambasadorul rezident la Bruxelles. În februarie 1992, a fost deschisă la Luxemburg o ambasadă rezidentă.

Marele Duce Adolphe (suveranul Marelui Ducat între 1890-1905) a fost unchiul Reginei Elisabeta a României. Regele Mihai și Regina Ana erau amândoi înrudiți cu Marele Duce Jean prin regii Portugaliei și prin Familia Regală de Bourbon-Parma. Astfel, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Marele Duce Henri sunt veri de gradul al doilea.

În timpul domniei Marii Ducese Charlotte, Regina Mamă Elena a fost adesea oaspetele Familiei Regale luxemburgheze, iar Regele Mihai I și Regina Ana au fost de nenumărate ori, în anii exilului, oaspeții Marelui Duce Jean și ai Marii Ducese Josephine-Charlotte.

Regele Mihai a vizitat Luxemburgul în cadrul turneului său oficial NATO în anul 1997. Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu au efectuat vizite în Marele Ducat de Luxemburg în anii 2003 (ianuarie) 2003 (decembrie), 2005, 2006, 2011, 2012 și 2019.

Marele Duce Henri și Marea Ducesă Maria-Teresa au efectuat o vizită de Stat în România în anul 2004, iar Marele Duce Henri a revenit la București, ca oaspete al Familiei Regale, în anul 2011 și în anul 2017. De asemenea, Principele Jean de Luxemburg a vizitat România în anii 2004 și 2009, iar Principele Guillaume de Luxemburg a vizitat țara noastră în anii 2014 și 2022.

În afară de București și Luxemburg, în ultimii treizeci de ani, Familiile Regale română și luxemburgheză s-au întâlnit în fiecare an, cu ocazii oficiale sau de familie la Londra, Madrid, Bruxelles, Stockholm și Roma.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53854202
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate