Seară regală în onoarea Franței și Germaniei, la Castelul Peleș

Luni, 11 martie 2024, în Holul de Onoare al Castelului Regal Peleș, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au găzduit o seară dedicată relațiilor diplomatice dintre România și Republica Franceză și dintre România și Republica Federală Germania, relații care au luat naștere în timpul domniei Regelui Carol I, în ziua de 20 februarie 1880. La sărbătoare a luat parte ASR Principesa Sofia. AGERPRES

Evenimentul s-a desfășurat în prezența ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Republicii Franceze la București, domnul Nicolas Warnery, și a ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Republicii Federale Germania la București, Excelența Sa domnul Peer Gebauer. HISTOIRES ROYALES

Au participat personalități diplomatice și economice din România, Franța și Germania, demnitari ai Statului român, precum și reprezentanți ai unor companii și organizații din cele trei țări. AMBASADA GERMANIEI

La ceremonia din Holul de Onoare, au fost intonate imnurile de Stat ale României, Republicii Franceze și Republicii Federale Germania, precum și Imnul Regal, iar apoi au fost rostite discursuri de către Majestatea Sa, ambasadorul Franței și ambasadorul Germaniei. ROMÂNIA LIBERĂ

În continuare, Majestatea Sa a oferit participanților o recepție în Sala de Concerte a Castelului Peleș. Și-a dat concursul Orchestra Academiei Forțelor Aeriene din Brașov.

Discursul Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei

Excelenţele Voastre, doamnelor şi domnilor,

Bun venit la Castelul Peleș! Vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră astăzi aici.

Regele Carol I, fondatorul statului român modern, a avut legături strânse cu Franța și Germania. O parte semnificativă a educației sale s-a datorat culturii franceze, iar țara sa natală a fost Germania.

În calitate de suveran, el a acordat o importanță capitală legăturilor țării noastre cu aceste două mari țări europene. Astăzi, Franța și Germania joacă un rol esențial în UE și NATO și se numără printre cei mai importanți parteneri ai României în ambele alianțe.

Am asistat în mod direct la schimbările care au avut loc în România de la căderea Cortinei de Fier, iar ultimele trei decenii au demonstrat că țara mea și Europa de Sud-Est reprezintă o parte fundamentală a celor două alianțe și joacă un rol cheie în prezentul și viitorul continentului nostru unit.

Actuala criză de securitate extrem de gravă din Europa a adus națiunile noastre și mai aproape una de cealaltă, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în cadrul NATO.

În numele tuturor, aș dori să mulțumesc atât Franței, cât și Germaniei pentru contribuția lor la operațiunile de poliție aeriană ale NATO deasupra României; acestea – împreună cu o serie de operațiuni militare terestre suplimentare – au acționat și continuă să acționeze ca un avertisment pentru orice potențial agresor, demonstrând că nu putem fi divizați în determinarea noastră de a apăra siguranța și integritatea teritorială a continentului nostru.

Aș dori să evidențiez în special inițiativele președintelui Emmanuel Macron de a promova o mai mare coeziune europeană în materie de securitate, precum și decizia importantă a Franței de săptămâna trecută de a încheia un tratat de securitate cu Republica Moldova; sper că mulți dintre colegii noștri europeni vor călca pe urmele Franței în această privință. 

Doresc, de asemenea, să reafirm recunoștința noastră față de guvernul cancelarului Olaf Scholz și față de poporul german pentru că au dat un exemplu întregii Europe în furnizarea de sprijin economic și militar Ucrainei, în timp ce această țară continuă să reziste războiului de agresiune al Rusiei.

Doamnelor și domnilor, alianța dintre cele trei națiuni ale noastre rămâne puternică. Și această alianță este reafirmată, literalmente, în fiecare zi.

Întâlnirea noastră este un omagiu adus Republicii Franceze și Republicii Federale Germania, în special cetățenilor francezi și germani care locuiesc în țara noastră. Este, de asemenea, un omagiu adus numeroșilor români din România și Republica Moldova care trăiesc, în prezent, în Franța și Germania.

În urmă cu patru ani, nu am putut sărbători cei 140 de ani ai relațiilor noastre bilaterale.

Sunt încântată că o putem face astăzi, privind către viitor, cu grijă pentru prezent și cu respect pentru predecesorii noștri.

Ceremonia din Holul de Onoare

Recepția din Sala de Concerte

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53832150
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate