Calendar regal 2024

Curtea Veche Publishing a publicat zilele acestea Calendarul regal pentru anul 2024, scris de Alteța Sa Regală Principele Radu. În acest an, cele douăsprezece file lunare ale calendarului cuprind fotografii ale Trenului Regal, realizate de-a lungul călătoriilor Familiei Regale, din anul 2012 încoace.

Fotografiile sunt semnate de Daniel Angelescu.

Curtea Veche Publishing:

Ediția Calendarului regal din 2024 continuă tradiția tematică a anilor anteriori și le propune atât pasionaților de istorie, cât și publicului general o suită de imagini ale Trenului Regal, cel cu care, începând din anul 2012, Familia Regală călătorește anual, refăcând traseele-reper pentru evenimentele care au marcat istoria modernă a României. Atât vederile din Vagonul Sufragerie, cât și cele din diferitele gări în care românii îi întâmpină pe Majestatea Sa Margareta, pe Alteța Sa Regală Principele Radu și pe Alteța Sa Regală Principesa Sofia stau drept mărturie pentru memoria vie a regalității în conștiința poporului român și pentru relația caldă pe care aceasta o întreține cu el, vădindu-i relevanța într-un prezent tot mai văduvit de eleganța unor repere istorice, identitare și morale.

Tipăritură elegantă, aide-mémoire și reper în succesiunea zilelor, calendarul este un cadou potrivit pentru toți cei care vibrează în fața frumosului, înțelegând totodată importanța cunoașterii trecutului recent și a păstrării memoriei.

Fiecare lună a anului are dedicată o filă care prezintă o serie de momente din istoria modernă și contemporană petrecute în luna respectivă. Fotografiile au fost realizate de către Daniel Angelescu, fotograf oficial al Familiei Regale a României.

Trenul Regal a fost construit în anul 1928 și a fost gândit ca un mijloc de transport pentru Regele Ferdinand Întregitorul și Regina Maria în vizitele lor numeroase pe teritoriul României Mari. Fabricat în Italia la solicitarea Statului român, el a ajuns în depourile bucureștene la un an după moartea regelui. […] Cu Trenul Regal s‑au efectuat vizite de Stat în țările vecine, s‑au vizitat comunități urbane și rurale. Trenul a fost, de atunci încoace, un mijloc de a face legătura dintre Coroană și comunitățile locale, dar și un simbol al Statului român. Principele Radu al României

Ultimii ani au redat societății românești Trenul Regal, folosit în mod simbolic de Familia Regală la mari ocazii: Alba Iulia în 2012 (90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia), ziua de 1 Decembrie (Ziua Națională) ori zilele marilor orașe. Mii de locuitori ai orașelor în care trenul oprește vin cu afecțiune și entuziasm la gară, pentru a‑și arăta simpatia și pentru a trăi momente de mândrie și de frumos. Principele Radu al României

1 comentariu

  1. Astept cu neräbdare sä-l am in mänä si acasä.Calendarul va fi foarte frumos si anul acesta.

    NIHIL SINE DEO.- LA MULTI ANI- ROMÄNIA

    MULTUMESC, CASEI REGALE A ROMÄNIEI

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53936778
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate