Gala Tinere Talente 2023

Gala Tinere Talente, organizată anual de Fundația Regală Margareta a României, a ajuns la ediția a XV-a. Evenimentul a avut loc la Teatrul Național București, luni, 20 noiembrie 2023, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, care a reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei.

Acest eveniment anual este dedicat tinerilor muzicieni și artiști vizuali, bursieri ai programului național Tinere Talente. Gala din această seară a reunit personalități din lumea culturală, sponsori, mentori, profesori și familii ale tinerilor artiști.

Gala Tinere Talente este ocazia cu care bursierii sprijiniți de Fundația Regală Margareta a României prezintă publicului rezultatele proiectelor lor individuale și de grup. Anul acesta, tinerii au oferit un concert de muzică de film și o expoziție de arte vizuale, toate acestea fiind rezultatul colaborării interdisciplinare de pe parcursul întregului an de bursă.

Principesa Sofia a înmânat bursierilor diplomele pentru performanţa artistică în domeniul artelor vizuale şi al muzicii clasice.

Cu o istorie de 15 ani, programul Tinere Talente și-a confirmat valoarea adusă culturii românești. Fundația Regală Margareta a României a investit peste 1 500 000 de euro în viitorul artistic al României. Peste 300 de burse au fost oferite tinerilor artiști aflați la început de drum, artiști care provin din familii cu venituri modeste. Bursele pentru dezvoltare artistică, mentorii și promovarea au condus tinerii spre performanțe pe plan național și internațional.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53865389
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate