Paştele, sărbătoarea sărbătorilor creştine

Romulus Dan Busnea

În preajma celei mai mari sărbători creştine care este Învierea Domnului, cred că ar fi necesar, înainte de toate, să facem o analiză a conştiinţei de sine, a sufletului împovărat de prea multele păcate lumeşti. Mai mult ca oricând, ar trebui să  avem parte de zile de seninătate şi pace sufletească, de apropiere faţă de semenii noştri şi de bucuria vieţii pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Această perioadă ar trebui să fie şi un prilej de a gândi mai profund asupra semnificaţiilor şi semnelor vremurilor care vor veni. Este momentul să spunem lucrurilor pe nume şi anume că, secolul XXI a debutat sub auspiciile oarecum profetice, că acesta va fi unul religios, sau nu va fi deloc. Asistăm pe zi ce trece la alternativele lansate de occident cu privire la o nouă religie, la o religiozitate formală, o conformare exterioară la diferitele coduri etice ale multitudinilor de religii actuale, care ne învăluie de pretutindeni. Acestea vor să ne arate triumfător, superioritatea unei civilizaţii care a asilmilat şi a dezvoltat cu precădere latura religioasă a umanului. Sub masca umanismului iubitor de om şi nu de Hristos-Dumnezeu, ecumenismul de tip nou, doreşte, prin promovarea noilor religii- multe dintre ele de-a dreptul utopice, să instaureze cu totul altceva, decât cele orânduite de bunul Dumnezeu. De-a lungul timpului, frământările oamenilor au fost legate în special de lipsurile materiale, de lipsa libertății, de lipsa accesului la sănătate, educație, cultură şi spiritualitate. În vremurile noastre, neliniștea omului cuprinde mai degrabă drame lăuntrice cu impact puternic asupra vieții, iar semnul distinctiv al generației secolului XXI, este alcătuit dintr-un tablou în care de multe ori domină neliniștea sufletului, uitarea de semeni, disperarea tot mai des întâlnită, orgoliile tot mai mari, dorința de a domina pe celălalt. Se constată o extindere a pustiului lăuntric, a golului sufletesc, a abisului înstrăinării omului de om și de Dumnezeu. Omul de azi este dominat de o mândrie luciferică, prin care puterile întunericului și duhurile răutății pun stăpânire pe spații tot mai extinse ale ființei lui. Căderea lui Adam cuprinde tot mai multe suflete în tragedia propriei căderi. Aceasta se manifestă prin deznădejde și mulțimea chinurilor care o însoțesc, prin tristețea nesfârșită a singurătății, prin uscăciunea sufletului datorată pierderii sensului adevărat al vieții. Neputința de a se ruga, incapacitatea de a se cunoaște așa cum este în realitate, adică așa cum este cunoscut de Dumnezeu, vădita lipsă de preocupare pentru mântuire, absența oricăror repere morale şi spirituale, întregesc deruta omului zilelor noastre. Uităm în mod nefiresc, de una dintre cele mai înţelepte vorbe care au fost spuse de  Petre Ţuţea, unul dintre cei mai mari gânditori creştini ai secolului trecut şi probabil unul dintre cei mai profunzi gânditori creştini ai umanităţii: ,,Să te autodispreţuieşti zilnic, pentru ca în golul lăsat în tine, să poată intra Dumnezeu. Aşa trăiesc eu,  aşa ar trebui să trăim cu toţii”.

Iar vorbele eroului martir anticomunist Valeriu Gafencu – numit de Nicolae Steinhardt şi ,,Sfântul închisorilor”- întipărite pe paginile scrisorilor trimise în timpul anilor de temniţă grea şi incredibilă suferinţă, vin să întărească adevărurile de netăgăduit ale învăţăturilor creştine, care au stat şi vor sta la baza existenţei umanităţii: ,,Iată, am intrat şi în Postul Mare. Rog din toată inima pe ai mei, să se pregătească sufleteşte pentru primirea Patimilor şi a Învierii Domnului. Bucuria cea mai mare pe care mi-o pot aduce ai mei, este aceea de a-i şti curaţi la suflet, trăind o viaţă cât mai simplă şi mai virtuoasă, cu gândul la Dumnezeu. Să cultivi iubirea prin rugăciune şi fapte bune. Trăind viaţă creştină, Dumnezeu îi va ocroti în toată vremea şi ei vor simţi harul Domnului revărsându-se în inimile lor (Aiud, 20 martie 1945). Dar, să fim liniştiţi şi împăcaţi cu viaţa aşa cum ne-a dăruit-o Dumnezeu, căci este spre fericirea noastră. Trăiţi în curăţenie de inimă, sinceri faţă de Dumnezeu, aproapele şi voi înşivă. Toate au un sens; noi nu avem decât datoria de a alege între Bine şi Rău…Viaţă şi Moarte…Să ne găsim cărarea vieţii care ne duce spre Înviere şi să stăruim cu smerenie şi răbdare (Aiud, 10 aprilie 1945). Meditaţi în chipul cel mai serios. În faţa fiecăruia stă mormântul. Trecem prin Viaţă ca nişte simpli călători, către Patria Cerească. După felul cum vom trăi aici, pe pământ, aşa ne va fi dincolo: suferinţă sau fericire eternă! Nu căutaţi să vă îmbâcsiţi mintea cu felurite cunoştinţe inutile din această lume, căci asta nu zideşte sufletul cu nimic. <<Şi ce-ţi va folosi ţie să cunoşti toate lucrurile lumii acesteia, când însăşi lumea aceasta este trecătoare?>>, spune, atât de frumos, Toma de Kempis, în Urmarea lui Hristos. Nu cunoştinţe multe ni se cer nouă, ci virtuţi şi fapte bune. Vă vorbesc în modul cel mai serios: faceţi-vă un examen de conştiinţă cât mai amănunţit. Cercetaţi-vă bine viaţa. Adânciţi-vă în interiorul fiinţei voastre şi cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, cu toate păcatele şi greşelile săvârşite în viaţă. Scrieţi-le şi duceţi-vă în faţa preotului (duhovnicului) şi le mărturisiţi. Niciodată nu e prea târziu. Dar nu amânaţi nici măcar cu o singură zi. Vă vorbesc ca fiu şi ca frate al vostru, cu toată iubirea şi încrederea pe care o împărtăşesc pentru voi. Vorbesc cu toata convingerea sufletului, nu din cărţi, ci din propria-mi trăire, din aceşti ultimi ani, cei mai serioşi şi mai însemnaţi din viaţa mea, care pentru mine înseamnă totul… dar absolut totul. Mulţumesc din toată inima Bunului Dumnezeu pentru suferinţa ce mi-a trimis-o. Căci prin suferinţă mi-am purtat lumina sufletului şi am găsit calea Vieţii”.

Tocmai de aceea, viaţa trebuie trăită în perspectiva Învierii, a Iertării şi a Iubirii. Modul divino-uman de existenţă făcut posibil prin întruparea lui Hristos, care suprimă toate distanţele între dumnezeiesc şi omenesc, este şi trebuie să fie viaţa trăită ca dar al lui Dumnezeu, în care toate acţiunile, faptele, trăirile, sentimentele se vor raporta la singurul criteriu real, adevărat: persoana divino-umană a Mântuitorului. ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin Mine” (Ioan 14,6). Pe acest adevăr se fundamentează întreaga viaţă a Bisericii, care trebuie trăită de fiecare credincios în parte, ca viaţă întru Hristos, în care lumea se lucrează, se gândeşte, se iubeşte aşa precum Dumnezeu o gândeşte, o lucrează şi o iubeşte. Aşadar, să ne gândim şi să ne rugăm cu smerenie la bunul Dumnezeu, să-i mulţumim în fiecare zi pentru nepreţuitul dar al vieţii şi pentru veşnicia ei de după moarte. Să primim cu sufletele deschise, frumoasele  îndemnuri şi urări creştine rostite într-o pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei:

,, În ambianța celui mai frumos poem dedicat vreodată dragostei, vă îmbrățișez pe toți în Hristos Domnul, în această sfântă noapte de Paști. Rog pe Hristos, Stăpânul vieții și al morții, să vă aibă pe fiecare în ocrotirea harului, iertării și iubirii Sale. Să aveți cu toții parte de lumina tămăduitoare a Învierii. Biruința lui Hristos asupra morții să fie biruința tuturor asupra întunericului din suflete, asupra neliniștilor lăuntrice, asupra greutăților care împovărează sărmana ființă umană. Bucuria Învierii să vă cuprindă sufletele și cu această bucurie, intens trăită, să vestiți tuturor că HRISTOS A ÎNVIAT!”

Sărbători Fericite tuturor!