“Royal Garden Party”, întâlnire consacrată legăturilor economice ale României

Pentru al treilea an consecutiv, compania RSM România, specializată în servicii globale de audit, taxe și consultanță, a fost gazda evenimentului “Royal Garden Party”, care a reunit reprezentanți ai Camerei de Comerț Româno-Britanice, ai Camerei de Comerț România-Țările de Jos și ai Camerei de Comerț Belgia-Luxemburg-România-Moldova.

ASR Principele Radu a dat curs invitației domnului Dan Schwartz, managing partner și co-fondator al companiei românești (care face parte din rețeaua mondială RSM, cu birouri în 120 de țări ale lumii).

La eveniment au luat parte reprezentanți ai unor companii din Uniunea Europeană și ai unor organizații neguvernamentale. Au fost prezenți ambasadorii Regatului Țărilor de Jos, Regatului Belgiei și Malayeziei în România.

Cu concursul Fundației Regale Margareta a României, seara s-a bucurat de participarea a patru tineri muzicieni, bursieri ai Programului Național “Tinere Talente“.

Vizitele externe anuale realizate de Custodele Coroanei şi de Principele Consort cuprind, de fiecare data, şi o componentă economică, menită să aducă în atenţie comunităţile locale româneşti şi activităţile lor, precum şi intensificarea investiţiilor şi a schimburilor comerciale dintre România şi alte ţări ale lumii.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53855468
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate