Flori și ceremonial militar, 10 Mai 2023

Ziua de 10 Mai a fost omagiată, ca în fiecare an, prin ceremonia militară de la Statuia Regelui Carol I. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, având alături pe Principesa Sofia, au depus flori la statuia regelui fondator al statului român modern. HISTOIRES ROYALES

Ceremonialul militar a cuprins intonarea Imnului Regal și a marșului „Luarea Plevnei”, precum și un exercițiu de dexteritate cu arma. Și-au dat concursul militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, Jandarmeria călare și Orchestra Reprezentativă a Armatei.

Militarii Cavaleriei Jandarmeriei Române au escortat la plecare mașina Majestății Sale.

În aceeași dimineață, înaintea ceremoniei de la Piața Palatului Regal, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu, având alături pe Alteța Sa Regală Principesa Sofia, au depus flori la bustul Regelui Mihai I, aflat în Piațeta Regelui de pe Șoseaua Kiseleff.

La bustul Regelui Mihai I, în Piațeta Regelui

La statuia Regelui Carol I, în Piața Palatului Regal

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

7 comentarii

  1. Pantea Alexandru-Sorin says:

    La Mulți Ani Majestatea Voastră și întregii Românii!

    În aceste vremuri tot mai absurde și de neînțeles, tot ceea ce faceți pentru noi și pentru Țară, la fel ca toți înaintașii Majestății Voastre, reprezintă raza de lumină ce străpunge norii negri ai prezentului. Suntem mândri că ne reprezentați cu atâta demnitate!

  2. Liliana Sora says:

    La mulți ani, Familiei Regale !
    La mulțu ani, Românie Regală !

  3. Liliana Sora says:

    La mulți ani, Familiei Regale !
    La mulți ani, Românie Regală !

  4. La mulți ani, Familiei Regale a Romäniei !
    La mulți ani, Românie Regală !

    La Mulți Ani Majestatea Voastră și întregii Românii-
    La Multi Ani – Romänia si TRANSILVANIA!

    În aceste vremuri tot mai absurde și de neînțeles, tot ceea ce faceți pentru noi și pentru Țară, la fel ca toți înaintașii Majestății Voastre, reprezintă raza de lumină ce străpunge norii negri ai prezentului. Suntem mândri că ne reprezentați cu atâta demnitate, dar si inafara tärii din lume!

  5. Anca Stanculescu says:

    La mulți ani, Majestatea Voastră!
    La mulți ani, Familiei Regale!
    Mulțumiri pentru tot ce a însemnat Coroana în istoria noastră!
    Mulțumiri pentru tot ce a făcut și continuă să facă pentru noi românii și pentru România!

  6. Diana Lucia Zotescu says:

    La Multi Ani de 10 Mai, Majestatea Voastra !

    10 Mai a fost Ziua Nationala a Romaniei pana in Decembrie 1947, dar a ramas astfel in inimile noastre si acum, cand sunem totusi bucurosi ca este macar recunoscuta oficial ca sarbatoare nationala.

    A fost o ceremonie extem de frumoasa si innaltatoare, plina de semnificatii istorice si de suflet, la care am fost cu totii onorati si mandri sa fim prezenti.

    Cu cele mai alese urari si felicitari, alaturi de expresia profundei noastre loialitati fata de Majestatea Voastra si a increderi in valorile sacre ale Monarhiei, Coroanei si Familiei Regale,

    prof. Diana Lucia Zotescu
    dr. arh. Robert Zotescu

  7. […] Ziua Națională de 10 Mai este sărbătorită, în fiecare an, de mulți români, prezenți la ceremonia militară de la statuia Regelui Carol I, precum și la alte evenimente la care participă Familia Regală. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53867595
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate