Tradiția populară românească și Coroana

Sâmbătă, 29 aprilie 2023, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au găzduit, în Luminișul din Parcul Regal, la intrarea din strada Regina Ana (Valea Troașului), festivalul “Suflet de România”. Evenimentul, care se desfășoară pe durata a două zile întregi, încurajează gospodarii din mediul rural să se conecteze la comunitate și îndeamnă pe cei care vizitează comunitățile rurale să descopere micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.

Festivalul este o continuare a acordului tripartit “Creștem comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi, pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.

La deschidere au participat un mare număr de oameni, deopotrivă vizitatori și producători locali, meșteșugari din toată țara, autorități locale, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști.

Începând de astăzi, Satul Regal și Parcul Regal pot fi vizitate în fiecare săptămână în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Datorită faptului că parcul nu poate fi vizitat decât în prezența unui ghid, vă rugăm să faceți rezervări înainte cu 24 de ore de venirea dumneavoastră, pentru a evita dezamăgirea de a nu putea vizita domeniul în momentul sosirii.

Telefon: 0770 562 822 sau pe e-mail: contact@savarsinregal.ro/

Satul Regal, Muzeului Regal al Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Magazinul de Suveniruri, Casa Ceaiului, împreună cu întreg Parcul Regal vor fi deschise publicului până în octombrie 2023. Orarul vizitării acestor locații va fi diferit, de la o lună la alta. Telefonul sau mesajul dumneavoastră e-mail sunt absolut necesare.

Foto: ©Sorin Someșan

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    Locuri minunate și oameni frumoși, prin simplitate, naturaleţe, firesc…, pentru care “tradiţia adevărată e singura merinde sufletească.” Tradiția autentică , dragostea pentru obiceiuri, pentru portul național și meşteșugurile populare sunt moştenirea neamului nostru. Dacă vom întelege tradiția ca pe o sumă de valori identitare acumulate în timp de societate , o vom putea lega de educație, de credință, de cultură și tehnică, de civilizație…, de toate domeniile vietii sociale, și va trebui să fim mai responsabili pentru valorile pe care le avem, pe care le realizăm și pe care trebuie să le transmitem celor care ne vor urma. ”Transmiterea unei tradiții sănătoase ține, în ultimă instanță, și de calitatea noastră de oameni și de creștini” și de aceea Familia Regală merită tot respectul și toată considerația pentru tot ceea ce face, pentru păstrarea și promovarea valorilor traditionale, a acestui tezaur uman și material de care trebuie să fim mândri. Felicitări !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53851640
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate