Forum economic sub auspicii regale, Chișinău 2023

În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, în zilele de 21 și 22 februarie 2023, Alteța Sa Regală Principele Consort a efectuat o vizită în Republica Moldova.

A fost a doua vizită externă a Familiei Regale în anul 2023, după participarea Principelui Radu în Grecia, la funeraliile regale de la Atena (ianuarie).

A fost, de asemenea, a 18-a vizită a Familiei Regale în Republica Moldova. Regele Mihai, Custodele Coroanei Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria au vizitat Chișinău, Bălți, Orhei, Soroca, Ialoveni și multe alte localități din țară în anii 2005, 2006, 2013, 2014, 2015, 2016 și 2022.

Principele Consort a fost întâmpinat la Aeroportul Internațional din Chișinău de ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova, domnul Cristian-Leon Țurcanu.

În cursul după-amiezii de marți, 21 februarie, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu domnul Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. Au fost discutate acțiunile Familiei Regale din anul curent pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, o parte dintre ele realizate în cooperare cu Legislativul moldovean. AGERPRES

Miercuri, 22 februarie, în cursul dimineții, Principele Consort a participat, alături de Prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Dorin Recean, și de Președintele Parlamentului, domnul Igor Grosu, la deschiderea Forumului Economic Investiții Dezvoltare Integrare Europeană, organizat sub auspiciile Familiei Regale a României.

La forum, care are loc în zilele de 22 și 23 februarie 2023, iau parte peste 200 de reprezentanți de companii românești, moldovene și străine, interesați de colaborarea economică cu Moldova. Jumătate din companiile reprezentate vin din străinătate, cu precădere din Germania, Polonia și Italia. Din România sunt prezenți la forum reprezentanți ai unor companii și ai autorităților locale din Iași, Cluj, Brașov, Ploiești și București.

La deschiderea forumului au luat cuvântul președintele Parlamentului, prim-ministrul, Principele Radu, viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, reprezentantul Guvernului României, ministrul Mircea Abrudean, reprezentanți ai mediului de afaceri moldovean, ai Parlamentului României, ai Guvernului României, ai ambasadei României la Chișinău și ai autorităților politice poloneze.

În cursul după-amiezii, Principele Consort s-a reîntors la lucrările forumului, găzduite de Digital Park, și a luat parte la sesiunea dedicată învățământului universitar moldovean, în prezența rectorilor Universității de Stat, ai Universității Tehnice și ai Academiei de Studii Economice.

Tot miercuri, Alteța Sa Regală a întâlnit, la sediul Guvernului Republicii Moldova pe Prim-ministrul Dorin Recean. Au fost discutate acțiunile Familiei Regale din anul 2023, în capitale ale Uniunii Europene, pentru sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE. De asemenea, au fost evocate proiecte ale Familiei Regale în țară și în Republica Moldova, pentru consolidarea cooperării economice, a educației, a unor proiecte sociale și culturale.

La Forumul Economic de la Digital Park Chișinău

La sediul Guvernului Republicii Moldova

7 comentarii

  1. […] participarea Principelui Radu în Grecia, la funeraliile regale de la Atena (ianuarie) și în Republica Moldova, la Forumul Economic sub auspicii regale […]

  2. […] Principelui Radu în Grecia, la funeraliile regale de la Atena (ianuarie) și în Republica Moldova, la Forumul Economic sub auspicii regale […]

  3. […] În februarie 2023, Principele Consort a vizitat Chișinăul și a luat parte la Forumul Economic Investiții Dezvoltare Integrare Europeană la care au participat companii din România, Italia, Germania, Polonia și Republica Moldova, desfășurat sub auspiciile Familie Regale. […]

  4. […] participarea Principelui Radu în Grecia, la funeraliile regale de la Atena (ianuarie) și în Republica Moldova, la Forumul Economic sub auspicii regale (februarie) și după vizita Custodelui Coroanei în […]

  5. […] participarea Principelui Consort în Grecia, la funeraliile regale de la Atena (ianuarie) și în Republica Moldova, la Forumul Economic sub auspicii regale (februarie), vizita Custodelui Coroanei în Suedia […]

  6. […] Consort în Grecia, la funeraliile Regelui Constantin al II-lea de la Atena (ianuarie) și în Republica Moldova, la Forumul Economic sub auspicii regale (februarie), după vizita Custodelui Coroanei în Suedia […]

  7. […] Consort în Grecia, la funeraliile Regelui Constantin al II-lea de la Atena (ianuarie) și în Republica Moldova, la Forumul Economic sub auspicii regale (februarie), după vizita Custodelui Coroanei în Suedia […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53909114
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate