Plantarea Copacului Păcii în Parcul Carol I

Miercuri, 21 septembrie 2022, Principele Radu, colonel (r) al Armatei Române, și ES dl Andrew Popper, Președintele Consiliului Regal, s-au aflat la evenimentul solemn de plantare a Copacului Păcii, în Parcul Carol I din București, cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii.

Alteța Sa Regală a deschis evenimentul cu un scurt discurs, în care a mulțumit pentru inițiativa de a include capitala României în șirul orașelor care găzduiesc cei 29 de copaci ai păcii din 17 țări de pe 4 continentele. Principele a subliniat rolul Asociației Servare et Manere din Slovacia în păstrarea vie a memoriei soldaților români căzuți pe pământ slovac în al Doilea Război Mondial. Copacul Păcii de la Zvolen (Republica Slovacia) a fost plantat în septembrie 2021, în memoria Regelui Mihai I al României.

Stejarul din Parcul Carol a fost plantat de copiii militarilor români căzuți la datorie în teatrele de operații. Întreg evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociația Voluntarilor Invictus România, aflată sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu, și cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale.

Principele Radu a salutat participanții și a oferit cadouri tinerilor prezenți la eveniment.

La ceremonie au fost prezenți dl Eduard Bachide, secretar de Stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului; general-maior Cristian-Daniel Dan, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre; dl. Marek Sobola, inițiatorul proiectului Copacului Păcii.

De asemenea, au participat reprezentanți din Slovacia, Austria, Australia, Franța, Noua Zeelandă, Norvegia, Liechtenstein, Germania, Polonia, Serbia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Tonga, Fiji, Ubekistan.

Copacului Păcii este un proiect internațional care ce concretizează pe promovarea prieteniei și înțelegerii între națiuni, cu scopul de a reuni oameni din întreaga lume. Proiectul comemorează nu doar sacrificiul soldaților obișnuiți, ci și victimele dezastrelor naturale și biologice.

Aceste proiect se va desfășura în următorii ani în Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina și Ungaria.

În încheierea evenimentului, Principele Radu a participat la ceremonialul militar de schimbare a gărzii la Mormântul Eroului Necunoscut și a depus o floare la mormânt.

1 comentariu

  1. […] Copacul Păcii, simbol al prieteniei și al înțelegerii între națiuni, a ajuns la București, de Ziua Internațională a Păcii. Proiectul a pornit din Slovacia și s-a desfășurat în 14 țări, pe 4 continente. ”Copacul Păcii” din Parcul Carol a fost adus din localitatea slovacă Zvolen de o ștafetă a veteranilor Invictus din mai multe țări și a fost plantat de copii ai unor militari români căzuți la datorie în teatrele de operații. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53859446
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate