Reuniunea Fundației Regale la Săvârșin
În zilele de marți, 6 septembrie, și miercuri, 7 septembrie 2022, la Castelul Regal Săvârșin se desfășoară reuniunea Consiliului Director al Fundației Regale Margareta a României. Sub președinția Majestății Sale, membrii Consiliului discută proiectele și obiectivele fundației pentru anul 2023 și pentru anii viitori. Fundația a fost creată de Regele Mihai și de Custodele Coroanei Margareta acum 32 de ani. Custodele Coroanei și Principele Radu au întâmpinat la castel pe Alteța Sa Regală Principesa Sofia, pe profesorul universitar Adrian Curaj, pe doamna Anca Harasim, doamna Corina Șuteu, domnul S.P. O’Mahoney și domnul Dan Mocanu. La reuniune participă, de asemenea, domnul Mugurel Mărgărit, directorul executiv al fundației, și doamna Ioana Petrea, director Fundraising și Comunicare. 6 septembrie 2022 7 septembrie 2022 |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"