Ora Regelui (495)
TVR 1 – sâmbătă, 18 iunie 2022, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 18 iunie 2022, ora 16.00 / TVR Moldova – joi, 23 iunie 2022, ora 16.00 De Ziua Națională a Independenței, Familia Regală a călătorit în patru județe, cu Trenul Regal, pentru a le mulțumi oamenilor care și-au oferit ajutorul în criza generată de pandemie și în cea declanșată de conflictul armat din Ucraina. Custodele Coroanei și Principele de Wales au vizitat un centru din București destinat refugiaților. Ziua copilului la Palatul Elisabeta a fost dedicată micuților refugiaţi din Ucraina şi celor asistaţi de Fundaţia Regală Margareta a României. Doi studenți eminenți de la Academia de Studii Economice din București au devenit bursieri regali. La a șasea Gală a Furnizorilor Casei Regale a României, Principele Radu a felicitat organizația pentru modul în care membrii ei au făcut față dificultăților din ultimii doi ani. Echipa României care a participat la Jocurile Invictus de la Haga a adus acasă medalii și a demonstrat că deviza militarilor răniţi în misiunile de luptă din Irak și Afganistan ”De neînvins” îi reprezintă. Timp de nouă zile, începînd din 1 iulie, EUROPAfest, eveniment sub Înaltul Patronaj al Familiei Regale, va aduce în București muzicieni din 40 de țări. Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Redactor: Diana Ilica / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Adelina Dumitrescu, Camelia Csiki |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"