Săptămâna 22-28 noiembrie 2010

elis02

Foto: Stefan Micsik

Luni și marți, Principesa Moștenitoare și cu mine am primit echipa unei televiziuni naționale pentru filmări legate de publicarea volumelor noastre de la Curtea Veche și Polirom. Emisiunile vor fi transmise în decembrie și ianuarie. Vă voi ține la curent cu datele lor. Pentru 48 de ore, Palatul Elisabeta a fost gazda unei întregi echipe de oameni de televiziune, cu aparate și instrumente de iluminat. Sunt bucuros că spații atât de frumoase și de pline de simbol național precum Sala Regilor, Salonul alb, Sufrageria mare sau Salonul cu bârne vor fi văzute de zeci, poate sute de mii de români. Ele sunt un exemplu de simplitate și rafinament, dar și un motiv de mândrie și un crâmpei de demnitate.

Marți am avut întâlniri cu administrația Casei Majestății Sale și cu consilierii juridici ai Regelui. Pentru ei, criza economică și alte neajunsuri ale momentului actual românesc sunt aspecte care le îngreunează munca.

Miercuri, joi și vineri avem întâlniri cu diverși reprezentanți ai societății civile, precum personalități din domeniul mediatic, scriitori sau oameni de afaceri. Sperăm ca, foarte curând, să se perfecteze detaliile scrierii primei biografii a Principesei Moștenitoare Margareta. De asemenea, Principesa Moștenitoare are, în aceste zile, întâlniri cu personalul fundației sale. Tot în această săptămână se va încheia pregătirea a două apariții ale Principesei în revistele “Cariere” și “SkyLady”.

În seara de miercuri 24 noiembrie va avea loc la Palatul Elisabeta un dineu care va onora personalitățile ce au ajutat în mod excepțional Fundația Principesa Margareta a României. Un număr de 24 de oameni de afaceri și de presă vor fi invitații noștri, pentru a le mulțumi și a le onora efortul generos. Palatul găzduiește de două ori pe an, primăvara și toamna, aceste dinee.

În seara de joi 25 noiembrie va avea loc la Palat o seară dedicată Corpului Diplomatic. Voi reveni cu amănunte.

În fine, seara de 26 noiembrie va fi rezervată unui număr de personalități din domeniul artei.

La sfârșitul acestei săptămâni, Principesa Margareta și cu mine vom pleca în ultima vizită externă a anului 2010. Va avea loc în Europa și va fi a paisprezecea vizită publică externă efectuată de Familia Regală în lume, în anul acesta.

Majestățile Lor vor sosi la Săvârșin în luna decembrie. Vor petrece sărbătorile, ca de obicei, la castel. Ni se va alătura Principele Nicolae, de Crăciun. Acolo vom primi, ca în fiecare an, colindători, vizitatori, presa, personalități din toate domeniile, din 22 până în 31 decembrie.

Ieri, blogul a fost vizitat de patru mii de persoane. Am primit cu bucurie prezența și mesajele tuturor.

Cel mai frumos mesaj și urare posibile au venit de la “Jocker12”. E mi-a spus “…vă doresc, în cel mai scurt timp, să aniversați 22 de milioane de vizitatori unici”. Pe lângă frumusețea și generozitatea urării, mi-a plăcut faptul că Jocker 12 consideră 22 de milioane de vizitatori o “aniversare”. De asemenea, mi-a plăcut faptul că domnia-sa are optimismul să creadă că noi, românii, suntem cu toții unici.

Jocker 12 a mai spus că “atunci, România va arăta altfel…”. Nu sunt sigur că va arăta “altfel” atât de devreme. Dar, la vremea când blogul ar aniversa douăzeci și două de milioane de vizitatori, România ar putea fi pe drumul unei societăți “altfel”. Deocamdată, singurul epitet care ni se potrivește este acela că suntem unici. Sau, cum se vehicula acum douăzeci de ani, suntem “originali”. Este cam același lucru.

2 comentarii

  1. Alin Horj says:

    Va multumim ca sunteti atat de generos cu noi si ne tineti la curent cu toate activitatile. Nici o persoana publica nu isi dezvaluieste toate activitatile sale.
    Parca iesi citeam mesajul cu rezumatul activitatilor din 2009. Timpul trece foarte repede si noi trebuie sa fim uniti.
    Numai ganduri bune.

  2. Adriana Mihaela Macsut si Stefan Grosu says:

    Alteta Voastra,
    Va multumim ca impartasiti pe blogul Altetei Voastra stiri despre ativitatea Casei Regale. Este un semn respect fata de cetateni din partea Casei Regale. Membrii clasei poltice actuale nu dovedesc respect fata de oamenii din… acest popor. Revenirea la monarhie constitutionala este la ora actuala singura solutie prin care tara poate sa scape din aceasta stare cumplita de criza. Regalitatea inseamna garantia pentru respectarea valorilor democratiei si libertatii!
    Cu deosebita consideratie, Adriana Mihaela Macsut si Stefan Grosu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53905072
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate