Cadouri de Crăciun la Palatul Elisabeta, 2021

Tradiția de a oferi cadouri de Crăciun angajaților Casei Majestății Sale își are rădăcinile în anul 1866, când Principele Suveran Carol I a oferit primele daruri personalului Casei Civile și Casei Militare. Ulterior, timp de aproape cinci decenii, Regele Carol I și Regina Elisabeta au răsplătit munca, onestitatea, ambiția și devotamentul de care angajații dădeau dovadă pe tot parcursul anului.

Tradiția a fost continuată de către Regele Ferdinand și Regina Maria, apoi de către Regele Carol al II-lea, Regina Elena, Regele Mihai și Regina Ana, chiar și în anii de exil.

Din momentul în care Familia Regală a revenit în România, ceremonia are loc la Palatul Elisabeta, în a doua jumătate a lunii decembrie, urmând, ca ulterior, ea să se repete la Castelul Săvârșin, în prezența angajaților de la Castel și ai Ocolului Silvic Regal.

Anul acesta, în data de 21 decembrie, au primit cadouri toți angajații de la Palatul Elisabeta. Ceremonia s-a desfășurat în Sufrageria Mare a Palatului.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    “Când inima îți este orientată către frumos vei face totul astfel ca în jurul tău să se reflecte acest lucru.” Toată stima și considerația pentru Familia Regală, care întotdeauna manifestă o atitudine de recunoştinţă, mulțumire și respect pentru oameni și pentru munca lor !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53905253
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate