Seara Regală pentru Corpul Diplomatic, 2021

Miercuri, 17 noiembrie 2021, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a găzduit la Sala Tronului de la Palatul Regal seara anuală dedicată de Familia Regală Corpului Diplomatic acreditat la București.

Prima recepție de acest fel a avut loc acum 155 de ani, în Sala Tronului din Palatul Regal de atunci, și a fost găzduită de Principele Suveran Carol I, în primul său an de domnie. După aceea, în preajma fiecărui An Nou, Regii Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I au păstrat neîntrerupt tradiția onorării legăturilor diplomatice dintre România și țările lumii. După o întrerupere de cinci decenii, Regele Mihai I a reluat tradiția Serilor Regale anuale ale Corpului Diplomatic în decembrie 1997, la București. Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit personal aceste evenimente, neîntrerupt, începând din anul 2009. Serile au avut loc la Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, în Holul de Onoare al Castelului Peleș și, din anul 2016 încoace, la Sala Tronului din Palatul Regal.

Evenimentul a început cu intonarea Imnului Regal, de către Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, urmată de discursul Custodelui Coroanei Române și de discursul Nunțiului Apostolic, Decanul Corpului Diplomatic străin din România, arhiepiscopul Miguel Maury Buendía.

A fost prezent la eveniment Alteța Sa Regală Principele Consort.

Au luat parte 100 de personalități reprezentând Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul și Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice bilaterale și multilaterale acreditate în România și Casa Majestății Sale.

Discursul Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei române

Domnule decan al Corpului Diplomatic, Excelențele Voastre, distinși oaspeți,

După cum unii dintre voi probabil știți, tradiția acestei întâlniri anuale cu Corpul Diplomatic în Capitală a început în vremea lui Carol I, în secolul al XIX-lea și a fost reînviată de tatăl meu după căderea dictaturii comuniste.

Prin decizia de a relua acest eveniment anual, tatăl meu nu și-a propus doar să reamintească tuturor românilor despre tradiția noastră de a purta un dialog decent și respect pentru protocolul diplomatic; Regele Mihai a văzut acest eveniment anual ca pe o ocazie de a aborda chestiuni mai ample despre rolul și prezența globală a României.

Principele Radu și cu mine suntem hotărâți să continuăm această tradiție și sunt recunoscătoare să vă revăd pe toți anul acesta, care sărbătorește centenarul nașterii tatălui meu, un secol în care România a trecut de la fericirea realizării unității naționale după Primul Război Mondial, la dezastrul celui de-al Doilea Război Mondial, apoi deceniile de mizerie ale despotismului comunist care au urmat și în fine, perioada de speranță și reînnoire de după încheierea Războiului Rece.

Fiecare dintre sărbătoririle centenarului nașterii Regelui Mihai m-au mișcat profund. Oriunde mă duc în țară, simt mândrie văzând contribuția pe care tatăl meu a adus-o națiunii noastre și contribuția pe care a adus-o generația sa. Acea generație dispare acum încet-încet, dar se cuvine ca noi să nu uităm niciodată greutățile prin care ei au trecut și marele lor aport.

Domnule decan al Corpului Diplomatic, Excelențele Voastre, distinși oaspeți,

Anul acesta este, desigur, unul neobișnuit și din alte motive, pentru că, deși pandemia a continuat, am început să vedem și să simțim drumul spre ieșirea din această calamitate. S-au spus multe despre modul în care țara noastră a performat și cum acționează acum în această stare de urgență umanitară. Există învățăminte pe care ar trebui să le tragem la fiecare nivel: avem semne de întrebare legate de eficiența administrației centrale și locale, de starea serviciilor noastre de sănătate și de investițiile pe care le facem, precum și de capacitatea instituțiilor de Stat de a combate valul de teorii ale conspirației sau zvonuri rău-intenționate, care contribuie la ritmul relativ lent al programului nostru de vaccinare.

În același timp, ar trebui să avem grijă să nu tragem prea multe concluzii sau concluzii pripite: de când pandemia a început, cu aproape doi ani în urmă, multe națiuni au susținut că au descoperit modul perfect de a face față crizei de sănătate, iar mai târziu au fost confruntate cu noi situații grave; alte țări se mândreau cu statisticile de sănătate bune, iar mai târziu au trebuit să admită că, din păcate, cifrele lor de mortalitate nu erau diferite de cele suferite de vecinii lor. Așadar, avem nevoie să ne menținem vie autocritica și să ne uităm în fiecare zi la cum ne descurcăm în fața acestei mari probleme, dar avem nevoie, de asemenea, să ne abținem de la judecată până când criza se termină cu adevărat și putem evalua echilibrat ceea ce s-a întâmplat.

Există, totuși, o serie de învățăminte pentru România pe care aș dori să le menționez. Prima este că, deși – în mod ironic – răspunsul inițial la pandemie a fost închiderea frontierelor, suspendarea călătoriilor internaționale și o dependență mai mare de lanțurile naționale de aprovizionare, criza ne-a arătat cât de conectați și de dependenți suntem unii de alții.

Cu adevărat zeci de mii de medici, asistenți medicali și personal sanitar român, educați în țara noastră, au contribuit la salvarea de vieți în timpul acestei pandemii în alte părți ale Europei. În același timp, asistența financiară oferită de țările-partener din Uniunea Europeană și de țări europene din afara UE a fost și rămâne instrumentul-cheie pentru a ieși din criza actuală. Iată un exemplu clar de inter-dependență.

Pentru mine, importanța solidarității europene este una dintre lecțiile fundamentale ale pandemiei. Nu este rolul meu să mă exprim despre diferențele politice actuale care îngrijorează Uniunea Europeană. Dar aș dori să spun că, indiferent de cât de semnificative ar putea părea aceste diferențe, nu trebuie să pierdem din vedere unele aspecte fundamentale.

Toate națiunile care au aderat la Uniunea Europeană după încheierea dominației sovietice continuă să creadă că suntem mai puternici împreună, ca parte a unei singure Uniuni. Toți sunt atât beneficiari, cât și contribuitori la UE. Desigur, avem diferențele noastre și vom continua să le avem; familiile națiunilor democratice sunt familii zgomotoase. Dar România rămâne hotărâtă să nu fie niciodată un obstacol în calea Uniuni Europene mai extinse și mai profunde. Și majoritatea românilor sunt de acord că UE reprezintă cea mai bună garanție a prosperității și stabilității noastre. Milioane de compatrioți ai noștri sunt împrăștiați pe tot continentul; ancorarea solidă a României în Europa – sarcină care l-a preocupat pe Regele Mihai cea mai mare parte a vieții sale – este acum un fapt împlinit.

A doua lecție din criza actuală poate părea de la sine înțeleasă, dar deseori rămâne ignorată. Deși pandemia ocupă, pe bună dreptate, toată atenția noastră, lumea nu stă pe loc și, din păcate, securitatea regiunii noastre pare să se înrăutățească. Numai în ultimele săptămâni am asistat la o încercare deliberată de a contesta status quo în Europa, așa cum a fost creat la sfârșitul Războiului Rece.

Principalul motiv pentru care România rămâne hotărâtă să-și respecte obligațiile de a aloca cel puțin 2% din produsul național brut Armatei noastre este tocmai pentru că ne luăm în serios responsabilitățile de apărare. În acest sens, au existat și evoluții impresionante.

Unitatea NATO este o astfel de evoluție. Anul trecut, am fost mândră să întâlnesc militarii noștri staționați în Polonia și să sărbătoresc un secol de cooperare strânsă în apărarea polono-română, cooperare ce rămâne piatra de temelie a aranjamentelor noastre regionale de securitate. De asemenea, doresc să aduc un omagiu contribuțiilor britanice, canadiene și ale Statelor Unite la securitatea noastră, doar trei din multe alte națiuni din afara UE care rămân esențiale pentru apărarea independenței noastre.

Cealaltă evoluție impresionantă a fost cea a națiunilor din regiunea noastră. În ciuda întregii propagande ostile, poporul Republicii Moldova și-a ales lideri hotărâți să afirme cursul integrării europene. În ciuda tuturor dificultăților unui conflict brutal, care continuă să ucidă soldați și civili, Ucraina își menține calea democratică.

Sarcina-cheie cu care ne confruntăm este să consolidăm aceste evoluții pozitive în regiune, să ne asigurăm că sunt ireversibile și că ele duc la prosperitatea și solidaritatea la care oamenii se așteaptă. Acesta nu este un act de caritate, ci o necesitate europeană. Mă tem că, dacă nu acționăm rapid, vom rata o oportunitate istorică și vom încuraja agresorii în noi aventuri sau greșeli de calcul catastrofale.

Din motive evidente, Republica Moldova va avea întotdeauna un loc special în inimile noastre. Dar tot atât de evident ar trebui să fie și faptul că avem nevoie de un nou consens în întreaga alianță trans-atlantică, referitor la cum ar trebui să respingem eforturile reînnoite de a destabiliza continentul nostru.

Dar probabil cea mai importantă lecție din actuala criză de sănătate este importanța bunei guvernări și a maturității politice. Suntem exact atât de puternici pe cât sunt puternice instituțiile noastre naționale; suntem eficienți numai dacă administrația noastră politică este eficientă. Greaua răspundere a apărării naționale nu depinde numai de soldații noștri și de arsenalul de arme, ci și de medicii și asistentele noastre, precum și de ventilatoarele de oxigen pe care le au la dispoziție. Iar coordonarea acestor eforturi și asigurarea faptului că toate entitățile își fac datoria sunt răspunderea politicienilor.

Știu, desigur, că luptele politice sunt esența democrației. De asemenea, știu că este ușor pentru cineva ca mine să facă apel la unitate națională. Dar, în seara aceasta, aș vrea să fac un alt apel: unul la RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ. Nu ne putem aștepta ca partenerii noștri apropiați să ne ia în serios dacă petrecem luni de zile fără un guvern și dacă miniștrii vin și pleacă lunar. Nu ne putem aștepta ca alegătorii să respingă politicienii populiști dacă politicienii existenți nu le oferă nimic. Sectorul nostru privat este vibrant, talentat și competent. Dar nu ne putem aștepta să revenim la o creștere economică puternică – de care are mare nevoie națiunea noastră – dacă singurul lucru pe care politicienii și oficialii noștri îl fac este să se certe pe portofoliile Cabinetului.

Avem nevoie de un dialog național amplu cu privire la evidentele obstacole constituționale, care împiedică sistemul nostru politic să funcționeze corect. Nu trebuie să ne ferim de schimbarea constituțională: majoritatea partenerilor-cheie europeni nu numai că vorbesc despre aceasta tot timpul, dar pun în aplicare periodic amendamente constituționale.

Nici nu trebuie să ne ferim să cerem ca politicienii noștri să fie incoruptibili, dar și să acționeze cu simțul responsabilității naționale. Aceasta nu este doar o aspirație la un ideal; este o cerință absolută. Căci, așa cum ne-a amintit pandemia, o proastă administrare politică ne costă literalmente vieți.

Excelențele Voastre, distinși oaspeți,

Regele Mihai a dus o viață în care nu a compromis niciodată principiile în care credea, dar nici nu a considerat nicio datorie ca fiind sub demnitatea lui, dacă era ceva ce ajuta România. Sunt hotărâtă să continui să merg pe urmele lui.

Aș dori să închei prin a vă mulțumi tuturor pentru prezență și pentru ceea ce ați făcut și faceți pentru a promova legăturile dintre țara voastră și România. Știu că în astfel de ocazii preferăm să subliniem lucrurile bune și să lăsăm deoparte pe cele rele. Astă-seară am încălcat această tradiție, deoarece cred că doar punând degetul pe rană putem asuma o perspectivă bună a viitorului.

Vă doresc tuturor un nou an mai bun! La mulți ani!

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale