Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Fundația Regală Margareta a României a organizat conferința online „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”. Conferința a fost deschisă cu mesajul Majestății Sale Margareta, președinte al Fundației Regale Margareta a României, care și-a exprimat dorința ca vârstnicii să fie respectați și apreciați, iar experiența lor să fie valorificată. Evenimentul a adus împreună speakeri naționali și internaționali și participanți specialiști în domeniul senectuții, dornici să împărtășească și să afle cele mai noi soluții prin care viața celor 3,8 milioane de seniori ai României poate deveni mai bună. Fenomenul de îmbătrânire a populației este în continuă creștere, astfel că indicele de îmbătrânire demografică a ajuns la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere în ianuarie 2021. Conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, aflată la a V-a ediție, este un eveniment unic în domeniul senectuții în România și vizează creșterea calității vieții seniorilor, în prezent și în viitor. Temele dezbătute au inclus statistici actuale și tendințe privind seniorii României, informații despre serviciile de asistență destinate lor, standardele legale și cele dezirabile în centrele rezidențiale, incluziunea seniorilor în lumea digitală, oportunități de participare și de implicare în comunitate a persoanelor în vârstă. |
“A şti cum să îmbătrâneşti este o capodoperă a înţelepciunii şi unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi.”
Respect şi preţuire tuturor vârstnicilor , viaţă frumoasă , liniştită şi multă sănătate pentru a vă bucura de cei dragi şi de tot ce aţi realizat . La mulţi ani !