Înmormântarea Arhiducesei Maria Magdalena

Joi, 9 septembrie 2021, la Abația Sfântul Petru din Salzburg, a avut loc înmormântarea Arhiducesei Maria Magdalena a Austriei, fiică a Principesei Ileana a României și a Arhiducelui Anton al Austriei.

În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, a fost prezent la funeralii Alteța Sa Regală Principele Radu.

La slujba de înmormântare au participat soțul arhiducesei defuncte, Baronul Hanns de Holzhausen, copiii celor doi, Johannes, Georg și Alexandra, împreună cu familiile lor, precum și Arhiducesa Alexandra și Arhiducele Dominic, ultimii copii în viață ai Principesei Ileana. Au fost prezente personalități ale societății civile austriece, reprezentanți ai Bisericii Catolice și ai Ordinului Suveran de Malta și prieteni de familie.

Slujba de înmormântare de la abație a fost urmată de ceremonia de îngropare, la cimitirul Mânăstirii Arhiepiscopale Sfântul Petru, din centrul istoric al orașului.

Principele Radu a transmis familiei apropiate a arhiducesei întreaga compasiune și condoleanțe din partea Majestății Sale Margareta.

2 comentarii

  1. Sincere condoleante – Herzliches Beileid der royalen Familie
    Ruhe sanft in Frieden, Majestät
    aus Deutschland-Germania

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe ASIR Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, vara primara a iubitului nostru Rege Mihai. Nici noi, romanii, nu O vom uita. Oridecateori vom vizita castelul Bran, ne vom aminti de Regina Maria – de augusta Sa bunica -, de Principesa Ileana (mama Sa) si de marea defuncta.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53928659
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate