Ion Caramitru, In Memoriam

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au aflat cu nespusă tristețe neașteptata veste a trecerii la cele veșnice a marelui actor Ion Caramitru.

Alături de Regele Mihai I și de Custodele Coroanei Margareta încă din 1990, Ion Caramitru a fost un devotat, constant și curajos apărător al principiilor și valorilor Coroanei Române, precum și un adevărat prieten.

Regele Mihai I a distins pe Ion Caramitru cu Crucea Casei Regale a României în anul 2008 și cu Decorația Regală Nihil Sine Deo în anul 2012. În anul 1995, Ion Caramitru a fost decorat de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a cu Ordinul Imperiului Britanic, în grad de Cavaler.

Actul său curajos și vizionar de a fonda UNITER, în anul 1990, a schimbat statutul respectabilei profesii de artist dramatic. A fost un eminent ministru al Culturii și un foarte apreciat ambasador al teatrului și filmului românesc pe toate meridianele lumii.

Regele Mihai I a călătorit la Londra, la începutul anilor 1990, pentru a vedea pe scenă pe Ion Caramitru și pe marii actori de la Bulandra, în “Hamlet”.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu s-au cunoscut în ianuarie 1994, în cadrul programului Artécole, fondat la UNITER de Ion Caramitru.

Ion Caramitru a fost un mare actor, regizor și profesor de teatru, un animator al vieții teatrale și un remarcabil director al Teatrului Național. Sute de tineri actori și regizori au avut în Ion Caramitru un model și un susținător. România a pierdut astăzi una dintre marile ei personalități contemporane.

De numele lui Ion Caramitru sunt legate multe evenimente și inițiative regale, începând cu Premiul pentru cea mai bună piesă a anului, susținut de trei decenii încoace de Fundația Regală Margareta a României și ulterior de Familia Regală.

Custodele Coroanei și Principele Radu trimit cele mai profunde sentimente de compasiune doamnei Micaela Caracaș și fiilor marelui dispărut!

9 comentarii

  1. Neagu Mircea says:

    Si Ivan si Caramitru amandoi intr-o singura zi ! Trist ! Sincere Condoleante !

  2. George Trohani says:

    Sportul și Cultura sunt în doliu, Au făcut cinste României, un lipovean și un aromân ce au militat pentru Regalitate. Dumnezeu să-i odihnească în pace.

  3. […] Regele Mihai I l-a distins pe Ion Caramitru cu Crucea Casei Regale a României în anul 2008 și cu decorația regală „Nihil Sine Deo” în anul 2012. În anul 1995, Ion Caramitru a fost decorat de însăși Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a cu Ordinului Imperiului Britanic, în grad de Cavaler, reamintește Familia Regală a României în mesajul „In Memoriam” publicat pe site-ul oficial. […]

  4. […] Regele Mihai I l-a distins pe Ion Caramitru cu Crucea Casei Regale a României în anul 2008 și cu decorația regală „Nihil Sine Deo” în anul 2012. În anul 1995, Ion Caramitru a fost decorat de însăși Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a cu Ordinului Imperiului Britanic, în grad de Cavaler, reamintește Familia Regală a României în mesajul „In Memoriam” publicat pe site-ul oficial. […]

  5. Diana Lucia Zotescu says:

    Este o uriasa pierdere, nu doar pentru teatru si film, sau pentru UNITER, ci si pentru noi toti. L-am cunoscut in 1979 cand l-am invitat, alaturi de bunul si regretatul meu prieten Ovidiu Iuliu Moldovan (si la sfatul acestuia) la o actiune-cum-receptie a Sectiei Culturale a Ambasadei Americane. Cunoscandu-l apoi mai bine si dandu-mi seama ca avea o gandire deloc conforma cu standardele cazone ale comunismului de la noi, am continuat sa il invit si la alte evenimente similare de la Ambasada SUA, dar si la propriile mele concerte pe care le organizam, initial, in cadrul strict al Ambasadei si, mai apoi, de vreo cateva ori, la cele organizate tot pentru membrii Corpului Diplomatic in cadrul IWA. Am colaborat cu dansul in acelasi scop, peste ani, atunci cand spectacolele mele contineau nu doar muzica clasica ci si numere de actorie si balet. Multi dinte actorii de prima marime de la TNB, Bulandra, Teatrul de Comedie, Nottara, Teatrul Mic, Giulesti au dat recitaluri de poezie – pro bono – in aceste spectacole pe care le destinasem special membrilor corpului diplomatic pentruca acestia sa ia contact direct nu doar cu arta din Romania, ci si cu artistii romani. Iar domnul Caramitru mi-a inteles si sustinut initiativa cu generozitate si inalt profesionalism. Ii voi ramane adanc recunoscatoare.

    L-am intalnit mai apoi, la inceputul anilor 1990, cand initiase un erxcelent program de teatru cu – si pentru – detinuti la Inchisoarea de Maxima Siguranta din Bucuresti unde si eu initiasem, cu sprijinul logistic al Ambasadei Britanice, si cu acordul si sprijinul directorului de atunci al inchisorii, un mare profesor de psihologie (prof. Gheorghe Florian – un om de mare omenie, inimos si foarte iubit de detinuti tocmai pentru aceste motive) un curs de limba engleze pentru detinuti. Profesori erau tot doi detinuti: un pastor britanic incarcerat pentru pedofilie si un profesor de engleza din Liban.

    Domnul Caramitru i-a ajutat pe multi dintre sutele de detinuti sa-si recastige stima de sine, sa se regaseasca si sa afle in ei insisi acel sambure de omenie, de frumos, de empatie, calitati pe care multi dintre ei nu stiau ca le poseda.. Prin progreamul sau de teatru intre zidurile inchisorii, domnului Caramitru i-a stimulat pe detinuti sa scrie piese de teatru inspirate din viata si trairile lor si sa interpreteze ei insisi acele piese. Efectul a fost covarsitor – si benefic, desigur.

    Ce a facut actorul, regizorul, directorul de teatru si al UNITER si Ministrul Culturii Ion Caramitru este o saga indelunga si plina de contributii de valoare, pe care o cunoaste nu doar Romania ci si lumea internationala a scenei. Eu nu am facut decat sa relev o latura mai putin cunoscuta de publicul larg, dar la fel de importanta in intelegerea inaltei sale valori umane.

    Condoleante familiei sale – sotiei sale, doamna Micaela Caracas, si fiilor sai. Fie ca Domnul sa ii veghese somnul cel vesnic si sa il tina aproaape !

  6. Madalin Focsa says:

    Foarte curioasa aceasta coincidenta, in aceeasi zi doua mari personalitati devotate monarhiei si Casei Regale… Stau si ma gandesc daca nu cumva sufletul Regelui nostru iubit ne-a transmis ceva anume prin aceasta ciudata chemare in lumea de dincolo a celoi doi prieteni ai sai…

  7. Liliana Sora says:

    Am pierdut încă o legendă, s-a mai stins o stea care a strălucit şi a luminat arta teatrală şi cinematografică de la noi şi nu numai ! ”Omul trăieşte de două ori : prima oară în realitate şi a doua oară în amintire” spunea Balzac. Amintiri de neuitat pentru ”Socrate” al României, şi adevărate lecţii de viaţă date în realitate prin puterea exemplului , de cele două mari legende ION CARAMITRU şi IVAN PATZAICHIN, care ar trebui să ne facă “să ne preţuim unii pe alţii şi să trăim frumos, căci fiecare zi e un pas mai aproape de cer.”
    Dumnezeu să îl odihnească în pace !

  8. Popescu Purcel Carmen says:

    Multumim maestrului Ion Caramitru ,pentru tot ce ne- a daruit in viata sa! Pios omagiu!
    Dumnezeu sa- l odihneasca!

  9. […] Regală a României a transmis duminică un mesaj de condoleanțe „Ion Caramitru, In […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53906468
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate