Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO

Marți, 27 iulie 2021, peisajul cultural minier de la Roșia Montană a fost inclus în lista Patrimoniului Mondial al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și în lista Patrimoniului Mondial în Pericol.

Potrivit Institutului Național al Patrimoniului “peisajul cultural minier Roșia Montană intră astăzi în familia valorilor recunoscute ca relevante pentru întreaga umanitate, valori pentru care solidaritatea internațională se poate transforma în cooperare și asistență tehnică pentru conservare și restaurare”.

Familia Regală a susținut cauza referitoare la Roșia Montană din anul 2009 încoace, sprijinind, în orice fel posibil, salvgardarea și înflorirea virtuților și valorilor Roșiei Montane.

În anul 2011, Majestatea Sa Margareta a acordat Înaltul Patronaj Fundației Culturale Roșia Montană. Fundația și-a propus promovarea şi conservarea bogăţiilor naturale şi a valorilor din această regiune unică a Munţilor Apuseni, precum și sprijinirea comunității de aici să se afirme şi să devină vizibilă pe plan naţional şi european.

Majestatea Sa a considerat întotdeauna că Roșia Montană poate fi un exemplu de conectare, armonie, prosperitate, dar și un model de dezvoltare europeană. În cele din urmă, această decizie a UNESCO deschide oportunități privind noi activități economice în zonă, atragerea de fonduri, dar și o dezvoltare a comunității locale.

Valorificarea patrimoniului cultural și natural de la Roșia Montană este esențială pentru un viitor durabil al acestui peisaj cultural excepțional, dar și pentru locuitorii acestui loc. Hotărârea țării noastre de a păstra această moștenire culturală și naturală nu poate fi decât aplaudată de comunitatea internațională. 

Sursă foto: Daniel Vrăbioiu, whc.unesco.org

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53874490
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate