Crucea Roșie Română, 145 de ani

Anul acesta sărbătorim împlinirea a 145 de ani de la fondarea Crucii Roșii Române, în anul 1876, în timpul Principelui Carol I și al Principesei Elisabeta.

Majestatea Sa Margareta a găzduit joi, 1 iulie, în grădina Palatului Elisabeta, în avans, Ziua Crucii Roșii Române (4 Iulie). Au fost prezenți ASR Principele Radu și ASR Principesa Sofia. La sărbătoare a luat parte Președinta Senatului României, Excelența Sa doamna Anca Dragu.

Voluntarii Crucii Roşii Române au rostit cele şapte Principiile Fundamentale ale organizaţiei umanitare: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate. Majestatea Sa a transmis un mesaj participanților, iar directorul executiv al Crucii Roșii, dl Ioan Silviu Lefter, a prezentat un rezumat al activității ultimului an și jumătate.

La sărbătoare au luat parte demnitari ai Statului Român, ambasadori acreditați la București, voluntari, susținători și angajați ai celei mai mari și mai vechi organizații din România.

Cu ocazia acestei istorice aniversări, a fost înmânată Societății Naționale de Cruce Roșie o decorație acordată de Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis. Dl consilier prezidențial profesor universitar Sergiu Nistor a dat citire decretului prezidențial și a rostit un cuvânt personal de apreciere la adresa Societății Naționale, o instituție definitorie a societății și identității românești.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în anul 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru.

Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentare la fiecare nivel teritorial, având 47 de filiale, 1,996 subfiliale și 1,307 comisii, iar 5,500 de voluntari se implică activ în activitățile sale.

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53850819
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate