Vizită la Iași, Suceava și Rădăuți
Principesa Moștenitoare și cu mine vom fi prezenți la Iași, miercuri 27 octombrie 2010, la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înființarea Universității Alexandru Ioan Cuza. Principesa Margareta va reprezenta pe Regele Mihai la ceremoniile oficiale. Sunt fericit că pot fi alături de Principesa Moștenitoare la această sărbătoare unică. Acum 50 de ani, în anul 1960, părinții mei au luat parte, ca studenți, la sărbătoarea centenarului universității. Copyright: www.moldova.org/ Cu ocazia vizitei la Iași, care va dura trei zile, vom vizita Colegiul Național Dimitrie Cantemir, care va organiza o nouă ediție a seminarului și concursului național anual purtând numele Principelui cărturar. Voi avea întâlniri cu Grupul pentru Dialog Social, cu reprezentanți ai autorității politice și administrative, cu oameni de cultură și cu oameni de afaceri. Principesa Moștenitoare și cu mine vom asista la o slujbă religioasă la biserica ortodoxă Sfânta Mahramă a Domnului. De asemenea, voi vizita Școala generală nr. 21, unde am urmat clasele primare și gimnaziale. Vom inaugura, de asemenea, Galeria de artă “Ion Neculce” și vom întâlni reprezentanți ai presei ieșene. La Suceava și Rădăuți, Principesa Moștenitoare și cu mine vom vizita universități, licee și școli generale, unde ne vom întâlni cu profesori și elevi. Vizita se va încheia sâmbătă 30 octombrie. |
Alteta Voastra ,ma bucur sincer ca veti participa la acest minunat eveniment cultural pe data de 27 octombrie 2010.La acea data,in Bucuresti, va avea loc un eveniment deloc important in plan cultural ,dar foarte important pentru tara. Deoarece nu pareti informat ,imi permit sa va informez eu . Se incearca indepartarea unui guvern falimentar si a unui regim care in mod clar distruge democratia in Romania. Distractie placuta la Suveava si la Raduti, Alteta Voastra!