125 de ani de la nașterea Reginei Elena

Luni, 3 mai 2021, se împlinesc 125 de ani de la nașterea Reginei-Mamă Elena.

Majestatea Sa Regina-Mamă Elena a României, născută Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei, la 3 mai 1896, mama Regelui Mihai, a fost fiica Majestăţilor Lor Regelui Constantin I al elenilor şi Reginei Sofia, născută Principesă a Prusiei. A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. A fost strănepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și stră-strănepoata Țarului Nicolae I al Rusiei.

Principesa Elena s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În anul 1940 a devenit Regina-Mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne.

Tânăra principesă venită din Grecia, posesoarea unei identităţi care aduna în ea toată regalitatea europeană de secole, avea să joace un rol luminos în întunecata istorie a secolului XX în România.

Posteritatea va avea, desigur, şansa să aprecieze mai bine cât de mult a însemnat Regina-Mamă Elena pentru ţară. Fiindcă afecţiunea, educaţia şi orizontul său spiritual au jucat un rol hotărâtor în formarea fiului ei, Mihai, ca om şi ca rege, într-un timp al alienării, al iraţionalului, al cruzimii şi al autodistrugerii.

Regina Elena a avut o mare credinţă – despre care spunea că îi aduce putere – şi înţelepciune. Regina-Mamă a fost, pentru întreaga ei familie, un îndrumător plin de tact, nu pentru că ştia să dea sfaturi, ci pentru că poseda rara calitate de a ști să înveţi din propriile greşeli pentru a te forma ca om. Deşi nu a fost ocolită de suferinţă, ea nu s-a lăsat niciodată copleşită de amărăciune, o calitate pe care fiul său a moştenit-o. Totodată, rolul pe care l-a avut în familie, ajutându-şi fiul, Regele Mihai, să-şi păstreze dreapta judecată în momente dificile, a fost una dintre cele mai importante comori de care regele şi ţara au beneficiat în acele vremuri.

Simţul umorului a fost o altă importană trăsătură de caracter a Reginei Elena, una dintre armele secrete ale ei şi ale fiului său, Mihai.

Ca regină-mamă a României, ea a fost curajoasă şi şi-a păstrat această calitate chiar după ce a suportat exilul de atâtea ori, împrejurări care ar fi doborât o femeie mai puţin hotărâtă sau cu mai puţină forţă spirituală. Chiar în timpul războiului, când s-a confruntat cu nazismul, în încercarea de a-i ajuta pe evrei, a arătat o excepţională tărie de caracter, urmărind ceea ce ştia că este drept şi bun, reuşind să aibă mereu o prezenţă demnă. Implicarea sa în salvarea atâtor vieţi ale unor oameni de credinţă iudaică, în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, a fost recunoscută formal prin acordarea postmortem, de către Memorialul Yad Vashem, a titlului de „Drept între popoare“.

Amintirea Reginei-Mamă Elena este un tezaur de gânduri bune şi de iubire, inoculat în sufletul Regelui Mihai, al Custodelui Coroanei Margareta şi al celorlalţi membri ai Familiei care i-au fost alături. Regina-Mamă a României a ajuns în ţara ei de adopţie în octombrie 1920. Aici aveau să o aştepte evenimente dintre cele mai complicate şi mai contrastante: căsătoria ratată cu Principele Carol, fericirea de a deveni mama micului Mihai, umilinţa de a asista la aventurile tânărului ei soţ, îngrijorarea şi amărăciunea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

Urmează renunţarea la Tron a soţului ei şi plecarea lui în Franţa, apoi moartea Regelui Ferdinand şi venirea pe Tron a fiului ei de şase ani. A ştiut să stea alături de Regina Maria, cu multă diplomaţie şi modestie, câştigând admiraţia şi afecţiunea ei. A fost alături de fiul său în toate împrejurările, ocrotindu-i copilăria şi încercând să şteargă neajunsurile provocate de lipsa tatălui. A divorţat de Carol la 21 iunie 1928.

Venirea pe Tron a lui Carol al II-lea, în 1930, a însemnat începutul unui lung şir de umilinţe, şicane şi nedreptăţi. În anul 1932 a plecat în exil la Florenţa, unde cumpărase o casă pe care a numit-o „Vila Sparta“ şi a decorat-o cu un gust desăvârşit. Exilul din 1932 al Elenei nu era primul; şi timpul a dovedit că nu avea să fie nici ultimul. Toată lumea venea cu bucurie la Vila Sparta: mama, fraţii, surorile ei, dar mai ales fiul, aflat acum departe de mamă, sub controlul direct al tatălui. Tânărul Mihai era atât de fericit să stea cele câteva săptămâni pe an permise de tată la Vila Sparta!

Când, la iniţiativa şi decizia generalului Antonescu, Regina-Mamă revine în România, în 1940, ţara şi fiul său aveau nevoie de ea mai mult ca niciodată. A stat în România, alături de Regele Mihai, din 1940 până la 3 ianuarie 1948. Mai ales după 1945, a trecut printr-una dintre cele mai grele şi mai neplăcute situaţii pe care cineva şi le-ar putea imagina. Regina-mamă a fost un suport moral de neînlocuit pentru Suveranul în vârstă de nouăsprezece ani, sfătuindu-l, încurajându-l şi, în special, înţelegându-l în fiecare clipă.

Regina-Mamă Elena a fost colonel onorific, conducând Regimentul 9 Roşiori, încă de pe vremea când era Principesă a României, în anii ’20. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unitatea militară s-a numit „Regimentul 9 Roşiori Regina Elena“.

Din 1945 şi până la plecarea din ţară, regina-mamă şi fiul ei au fost singuri în faţa tăvălugului sovietic. Cu curaj şi credinţă, uneori cu simţul umorului, ei au făcut faţă acestor ani fără să dea semne de slăbiciune. 

Regina-Mamă a început, în 1948, ultimul şi cel mai lung exil din viaţa ei. A plecat din nou la Vila Sparta şi i-a ajutat pe Rege şi pe tânăra lui familie. A fost mentorul spiritual al Majestății Sale Margareta, prima sa nepoată. Pentru Regina Ana şi pentru Custodele Coroanei Margareta, pentru Principesele Elena, Irina, Sofia şi Maria, Regina-Mamă şi casa ei de la Florenţa au însemnat un capitol de neşters din viaţa lor. 

Regina-Mamă Elena rămâne un simbol al Familiei Regale şi un exemplu european, nu doar prin nobleţea originii sale, ci şi prin valorile şi principiile în care a crezut întreaga viaţă. Regina reprezintă un caz unic şi pentru că a fost nepoată a patru regi, fiică a doi regi, soră a trei regi, soţie de rege şi mamă de rege. Întreaga Europă, unită şi liberă, ar trebui să se plece, respectuoasă, în faţa unei astfel de femei.

Cele două reședințe regale de astăzi, Palatul Elisabeta și Castelul Săvârșin, sunt puternic marcate de Regina Elena, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere estetic. Dintre ele, Castelul Săvârșin se dovedește a fi creația exclusivă a reginei. Majestatea Sa Margareta a continuat legământul față de Săvârșin, care a ajuns din nou așa cum l-a lăsat Regina Elena.

Arthur Gould Lee îşi încheia astfel cartea dedicată Reginei-Mamă Elena:

Dar ea îşi mai descoperise şi un echilibru interior, în care nu era loc pentru regrete, amărăciuni sau iluzii, sau pentru altceva în afară de înţelegere şi compasiune — un echilibru pe care poate că nu l-ar fi atins niciodată dacă n-ar fi fost încercată de atâtea suferinţe, dacă viaţa ei ar fi fost întotdeauna liniştită.