Seara Palatului Elisabeta dedicată Militarilor Români
Miercuri, 14 aprilie 2021, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au găzduit Seara Palatului Elisabeta dedicată Militarilor Români. Seara Palatului Elisabeta a cuprins mesajul adresat de Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu, precum și contribuții din partea Universității Naționale de Apărare “Carol I”, Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” și Voluntarilor Invictus România. Seara a evocat legătura dintre Coroana Română și Armata țării de-a lungul anilor și felul în care Familia Regală de astăzi promovează, în România și în străinătate, activitățile militarilor români în multiple domenii (apărare, educație, social, sport). Imaginile filmate la Palatul Elisabeta și din vizitele Familiei Regale fac parte din arhiva emisiunii Ora Regelui, © Televiziunea Română. |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"