Vizită regală la Baza Aeriană de la Borcea, octombrie 2020

Luni, 19 octombrie 2020, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române şi Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat Baza 86 Aeriană „Lt. Av. Gheorghe Mociorniță” din localitatea Borcea.

La sosire, cuplul regal a fost întâmpinat de dl general-maior Viorel Pană, Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene și de dl general de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, comandantul Bazei Aeriene Borcea.

Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizionat expoziția organizată în hangarul unității, iar apoi au luat cunoștință despre istoricul bazei, întins pe aproape un secol, și despre obiectivele actuale ale unității militare operaționale, deplin integrată activităților naționale și transatlantice.

Cuplul regal a urmărit apoi, în compania gazdelor, evoluția în zbor a aeronavelor F-16 din cadrul Escadrilei 53 Vânătoare (Baza 86 Aeriană).

În încheierea vizitei, Custodele Coroanei a salutat pe militarii din hangarul de mentenanță al bazei, iar apoi și-a luat rămas bun de la gazde.

În iulie 2018, Majestatea Sa a vizitat Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii.

Fotografii de Daniel Angelescu

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Felicitari Majestatii Sale pentru activa Sa prezenta in viata tarii, in ciuda vitregiei actualelor conditii cauzate de pandemie.

    NIHIL SINE DEO !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53828880
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate