O lecție. Încă se poate și altfel!

Mihai FIRICĂ

Cotidianul Ediție Specială, Craiova, , 18 iunie 2010

http://www.editie.ro/new/mod.php?mod=stiri&sectiune=online&idcat=41&idstire=96910&title=O-lectie–Inca-se-poate-si-altfel

Tot mai mulţi dintre noi resimţim nevoia de altceva în felul în care suntem reprezentaţi. De fapt, este exagerat spus că se mai simte cineva cu adevărat reprezentat. Furtul unei naţiuni constă în înlocuirea mecanismului democratic, forţele sănătoase şi competiţia naturală, bazată pe talent şi competenţă, fiind substituite de grupuri de politicieni fără scrupule şi camarile predispuse la rapt. Nu este greu să identificaţi trăsăturile societăţii româneşti de astăzi, nu-i aşa? De atâtea ori auzim în jurul nostru oameni exasperaţi, din pricina tratamentului pe care statul li-l aplică. Desconsideraţi de funcţionari, transformaţi într-o masă amorfă, ineficientă şi arogantă, jefuiţi de structuri bugetivore sau blocaţi la marginea societăţii de un sistem clientelar, cetăţenii resimt cum acest stat pe care l-am “modernizat” în ultimii 20 de ani se comportă ca un imens parazit insensibil la orice medicament. Statul nu suntem noi, ci EI, cei pe care-i vedem de două decenii vegetând în funcţii publice sau ocupând fotoliile din Parlament. Valurile de aşa-zise schimbări nu au făcut decât să întărească biologic armata de profitori, majoritatea tinerilor împinşi în faţă nefiind decât copii necizelate ale celor care nu au abandonat, dacă avem puterea să recunoaştem acest lucru, puterea nici după momentul 1989. Ce este de făcut? Este prea cald pentru o nouă revoluţie, aşa cum au lăsat să se înţeleagă liderii de sindicat, ale căror acţiuni de protest au eşuat lamentabil? Mai avem forţa de a moderniza cu adevărat societatea românească sau ne lăsăm plutind în voia valurilor unei Uniuni Europene care, de neînţeles, ne tolerează toate derapajele?

Nu cu mult timp în urmă, mi-a fost dat să primesc încă o lecţie. Dezamăgit de ceea ce se întâmplă în jurul meu, pus la colţ de veleitari agresivi sau de sfertodocţi care, la propriu şi la figurat, mănâncă pe datorie, mi-am spus că nimic bun nu se mai poate întâmpla. La o adică, elitele pervertite şi confuzia de valori nu lasă loc de speranţe. Nu sunt atât de naiv să mai cred în ridicări spontane ale cetăţenilor care, după umiliri ciclice din partea puternicilor zilei, îşi spală laşităţile prelungite într-o baie de sânge, sociologic vorbind.

Lecţia de care vorbeam am primit-o de la un mare număr de români, reuniţi de o invitaţie adresată de Casa Regală a României la jubileul Principelui Radu. Desprinşi din vacarmul străzii şi al scandalurilor mediatizate excesiv, conaţionalii pe care i-am întâlnit păreau veniţi dintr-o altfel de Românie. Nici nu mi-am pus întrebarea de ce nici unul dintre cei peste o mie de invitaţi nu vorbea la telefon, nu fuma sau nu ridica tonul. Mi se părea firesc. Mai târziu, după ce m-am întors la treburile cotidiene, mi-am dat seama că se poate şi altfel, că şi într-o mulţime extrem de eterogenă se poate comunica la modul real şi, mai ales, că numărul celor care vor să fie altfel nu este atât de mic pe cât vor anumiţi aşa-zişi lideri să credem. Încă mai avem voie să sperăm că se poate şi altfel, că România nu este complet pierdută şi că partea sa nealterată ne poate salva. Doar cu condiţia de a lupta pentru ca lucrurile să fie altfel.