Scurtă biografie a Reginei Elena

Majestatea Sa Regina-Mamă Elena a României

Principesă a Greciei, principesă a Danemarcei, principesă a României

Născută Alteţa Sa Regală Principesa Elena, la 3 mai 1896, fiica Regelui Constantin I al elenilor şi a Reginei Sofia, născută principesă a Prusiei. A fost sora Regelui George al II-lea, Regelui Alexandru şi Regelui Pavlos ai Greciei. A fost strănepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și stră-strănepoata Țarului Nicolae I al Rusiei.

Principesa Elena s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În 1940 a devenit Regina-Mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne.

Tânăra principesă venită din Grecia, posesoarea unei identităţi care aduna în ea toată regalitatea europeană de secole, avea să joace un rol luminos în întunecata istorie a secolului XX în România. Regina-Mamă Elena a însemnat mult pentru ţară fiindcă afecţiunea pentru România, educaţia şi orizontul său spiritual au jucat un rol hotărâtor în formarea fiului ei, Mihai, ca om şi ca rege, într-un timp al alienării, al iraţionalului, al cruzimii şi al autodistrugerii.

Regina Elena a avut o mare credinţă, despre care spunea că îi aduce putere, şi o calitate importantă, înţelepciunea. Regina-Mamă a fost, pentru întreaga ei familie, un îndrumător plin de tact, nu pentru că ştia să dea sfaturi, ci pentru că poseda rara calitate de a ști să înveţi din propriile greşeli pentru a te forma ca om. Deşi nu a fost ocolită de suferinţă, ea nu s-a lăsat niciodată copleşită de amărăciune, o calitate pe care fiul său a moştenit-o. Totodată, rolul pe care l-a avut în familie, ajutându-şi fiul, Regele Mihai, să-şi păstreze dreapta judecată în momente dificile, a fost una dintre cele mai importante comori de care tânărul rege şi ţara au beneficiat în anii 1940.

Simţul umorului a fost o altă importană trăsătură de caracter a Reginei Elena, una dintre armele secrete ale ei şi ale fiului său, Mihai.

Ca Regină-Mamă a României, ea a fost curajoasă şi şi-a păstrat această calitate chiar după ce a suportat exilul de atâtea ori, împrejurări care ar fi doborât o femeie mai puţin hotărâtă sau cu mai puţină forţă spirituală. Chiar în timpul războiului, când s-a confruntat cu nazismul, în încercarea de a-i ajuta pe evrei, a arătat o excepţională tărie de caracter, urmărind ceea ce ştia că este drept şi bun, reuşind să aibă mereu o prezenţă demnă. Implicarea sa în salvarea atâtor vieţi ale unor oameni de credinţă iudaică, în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, a fost recunoscută formal prin acordarea post-mortem, de către Memorialul Yad Vashem, a titlului de „Drept între popoare“.

Amintirea Reginei-Mamă Elena este un tezaur de gânduri bune şi de iubire, inoculat în sufletul Regelui Mihai, al Majestății Sale Margareta și al celorlalţi membri ai familiei care i-au fost alături. Regina-Mamă a României a ajuns în ţara ei de adopţie în octombrie 1920. Aici aveau să o aştepte evenimente dintre cele mai complicate şi mai contrastante: căsătoria ratată cu Principele Carol, fericirea de a deveni mama micului Mihai, umilinţa de a asista la aventurile tânărului ei soţ, durerea de a fi martora îngrijorării şi mâhnirii Regelui Ferdinand şi Reginei Maria.

A urmat renunţarea la Tron a soţului ei şi plecarea lui în Franţa, apoi moartea Regelui Ferdinand şi venirea pe Tron a fiului ei, în vârstă de cinci ani. Regina Elena ştiut să stea alături de Regina Maria, cu diplomaţie şi modestie, câştigând admiraţia şi afecţiunea ei. A fost alături de fiul său în toate împrejurările, ocrotindu-i copilăria şi încercând să şteargă neajunsurile provocate de lipsa tatălui. A divorţat de Carol la 21 iunie 1928.

Venirea pe Tron a Regelui Carol al II-lea, în 1930, a însemnat începutul unui lung şir de umilinţe, şicane şi nedreptăţi. În anul 1932 a plecat în exil la Florenţa, unde a cumpărat o casă pe care a numit-o „Vila Sparta“ şi pe care a decorat-o cu un gust desăvârşit. Exilul din 1932 al Elenei nu era primul şi timpul a dovedit că nu avea să fie nici ultimul. Toată lumea venea cu bucurie la Vila Sparta: mama, fraţii, surorile ei, dar mai ales fiul, aflat acum departe de mamă, sub controlul direct al tatălui. Tânărul Mihai era atât de fericit să stea cele câteva săptămâni pe an permise de tată la Vila Sparta!

Când, la iniţiativa şi decizia generalului Antonescu, Regina-Mamă revine în România, în septembrie1940, ţara şi fiul său aveau nevoie de ea mai mult ca niciodată. A stat în România, alături de Regele Mihai, din 21 septembrie 1940 până la 4 ianuarie 1948. Mai ales după 1945, Regina Elena a trecut printr-una dintre cele mai grele şi mai neplăcute situaţii pe care cineva şi le-ar putea imagina. Regina-Mamă a fost un suport moral de neînlocuit pentru suveranul în vârstă de nouăsprezece ani, sfătuindu-l, încurajându-l şi, în special, înţelegându-l în fiecare clipă.

Regina Elena a fost colonel onorific, conducând Regimentul 9 Roşiori, încă de pe vremea când era Principesă a României, în anii ’20. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unitatea militară s-a numit „Regimentul 9 Roşiori Regina Elena“.

Din 1945 şi până la plecarea din ţară, Regina-Mamă şi fiul ei au fost singuri în faţa tăvălugului sovietic. Cu curaj şi credinţă, uneori cu simţul umorului, ei au făcut faţă acestor ani fără să dea semne de slăbiciune.

Regina-Mamă a început, în 1948, ultimul şi cel mai lung exil din viaţa ei. A plecat din nou la Vila Sparta şi i-a ajutat pe Regele Mihai, pe Regina Ana şi pe tânăra lor familie. A fost mentorul spiritual al Majestății Sale Margareta, prima sa nepoată, căreia i-a fost călăuză și far. Pentru Regina Ana şi pentru fiicele ei Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria, Regina-Mamă şi casa ei de la Florenţa au fost un capitol de neşters din viaţa lor.

Regina-Mamă Elena rămâne un simbol al României şi un exemplu european, nu prin nobleţea originii sale, ci prin valorile şi principiile în care suverana-mamă a crezut întreaga viaţă. Regina reprezintă un caz unic şi pentru că a fost nepoată a patru regi, fiică a doi regi, soră a trei regi, soţie de rege şi mamă de rege. Uniunea Europeană de astăzi se bazează pe principii și valori care i-au călăuzit Reginei Elena întreaga viață.

Palatul Elisabeta și Castelul Săvârșin, ca și Castelul Foișor, au fost puternic marcate de Regina Elena, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere estetic. Dintre ele, Castelul Săvârșin rămâne creația exclusivă a reginei. Majestatea Sa Margareta a făcut legământ ca Săvârșinul să ajungă din nou așa cum l-a lăsat Regina Elena. Și acest lucru s-a împlinit. Optsprezece ani după întoarcerea Regelui Mihai, la 1 iunie 2001, în casa lui, și după opt ani de vaste lucrări de reconstrucție și decorațiune interioară (2007-2015), Săvârșinul este întocmai așa cum l-a lăsat Regina Elena.

Regina Elena a fost o figură luminoasă a secolului XX, iar al patrulea deceniu al României secolului trecut datorează mult Reginei-Mamă. Nu numai Familia Regală, ci și guvernarea politică și întreaga națiune au parcurs un drum mai luminos, mai echilibrat, mai înțelept și mai ferit de dezastre pentru că această minunată femeie și mamă a stat alături de poporul ei.

Dar ea îşi mai descoperise şi un echilibru interior, în care nu era loc pentru regrete, amărăciuni sau iluzii, sau pentru altceva în afară de înţelegere şi compasiune — un echilibru pe care poate că nu l-ar fi atins niciodată dacă n-ar fi fost încercată de atâtea suferinţe, dacă viaţa ei ar fi fost întotdeauna liniştită.

Arthur Gould Lee