Principesa Maria, la concertul caritabil CONCORDIA 2019
Joi, 26 septembrie 2019, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat, la Teatrul Odeon din București, la Concertul Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!“, organizat de Organizația Umanitară CONCORDIA. Aflat la ce-a de-a cincea ediție, concertul caritabil reprezintă principalul eveniment de strângere de fonduri al anului pentru sprijinul copiilor și tinerilor din casele de tip familial CONCORDIA din județul Prahova. În acest an, CONCORDIA a încheiat procesul de dezinstituționalizare pentru centrele de plasament mari, în ultimii doi ani inaugurând trei case de tip familial în Ariceștii Rahtivani. Aici locuiesc copiii pentru care reintegrarea familială nu a fost posibilă, unde ei găsesc speranța, sprijinul și dragostea de care au atâta nevoie. „Evenimentul de astăzi face referire la importanța caselor de tip familial cu capacitate mică, aflate în mijlocul comunității. Felicit CONCORDIA pentru modul în care și-a adaptat serviciile pentru a răspunde nevoilor sociale actuale, punând foarte mare accent pe calitate! CONCORDIA ne arată că mereu este loc pentru bine şi pentru caritate în viaţa noastră. Vreau ca povestea acestor copii să fie una fericită, îmi doresc ca ei să se bucure de anii copilăriei, să zâmbească, să se joace.” a spus Alteța Sa Regală Principesa Maria în discursul său. De asemenea, au mai luat cuvântul doamna Diana Certan, reprezentantul conducerii executive CONCORDIA România, precum și Excelența Sa Doamna Isabel Rauscher, Ambasadorul Austriei la București. Au luat parte la eveniment 300 de invitați, care s-au bucurat de un concert extraordinar susținut de Niko Leopold Quartet (Austria). Pe scena Teatrului Odeon, au urcat Luiza Zan & Jazzpar Trio și Corul CONCORDIA sub îndumarea Prof. Teodora Nistoroiu. Corul adună împreună copii din medii sociale diferite, punând accent pe bucuria de a cânta, dezvoltă încredere, respect și înțelegere reciprocă. Copiii au cântat alături de prietenii lor, artiștii Daniel Dumitrașcu (pian), Eduard Stoica (solist), Alexandru Dumitrașcu (percuționist). Gazda evenimentului a fost, pentru al cincilea an consecutiv, jurnalista Irina Păcurariu. CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și non – profit, cu un istoric de 28 de ani în România, care are ca misiune susținerea şi (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și a familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă. Proiectele se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane, în fiecare an. Alteța Sa Regală Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj Organizației CONCORDIA în anul 2015.
Fotografii realizate de Daniel Angelescu |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"