Ora Regelui CCCLIV

Televiziunea Română a prezentat sâmbătă, 31 august 2019, a trei sute cincizeci și patra ediție a emisiunii “Ora Regelui”. A fost redifuzată ediția din 13 iulie 2019.

Palatul Regal din Madrid și-a deschis porțile pentru o seară românească. Oaspeții au sărbătorit încheierea primei președinții a României la Consiliul Uniunii Europene și au adus omagiu Suveranei României Mari, care a vizitat Spania cu 90 de ani în urmă. Regina Maria, diplomatul fermecător care a susținut cu dârzenie cauza țării sale, a lăsat și aici impresia puternică a unei personalități extraordinare. Au evocat-o oamenii de cultură spanioli și români, precum și diplomații zilelor noastre. Reprezentînd pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu a fost primit la Palatul Zarzuela de Majestatea Sa Regele Felipe al VI-lea al Spaniei. Principele Radu a avut întâlniri private cu Majestățile Lor Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor și a vizitat Comandamentul Gărzii Civile spaniole.

Producător: Lidia Voicu / Realizator: Camelia Csiki

4 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

  2. Mesaje pe FB says:

    Ion Mireanu Sa Dee Dumnezeu sa fie si tara noastra in rind cu Statele in care institutia statului este Monarhia cum este in Marea Britanie ,Spania, Olanda ,Danemarca, Norvegia,.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu .
    Sau cum este pe stema Regatului
    ,,Nimic fara DUMNEZEU.
    #
    Ion Mireanu Felicitari multa sanatate mult succes
    Si sa veniti la putere sa instaurati Monarhia asa cum a fost adata in Regatul Romaniei , si Constitutiadin1923
    #
    Elena Ciocârlan Felicitări multă sănătate mult succes
    #
    Jolanda Joli Jozsi Felicitari, toate cele bune va doresc, din BRASOV.
    #
    Ionela Saragea Respect şi prețuire pentru Familia Regală a României!
    #
    Liana Bochis Abia aștept sa urmăresc emisiunea!! Ne mangaiem și noi sufletul și ochii cu frumoase aduceri aminte, regale!! În tara din păcate avem imagini tulburi și persoane care nu ne fac onoare!! Au fost vremuri care nu se vor mai întoarce niciodată!!…..
    #
    Chris Prodan RESPECT FAMILIEI REGALE!!!
    #
    Nazaru Eugenia Sănătate și bucurii vă doresc. Un sfârșit de săptămână minunat.

  3. Liliana Sora says:

    „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. ” spunea Mihai Eminescu
    Această emisiune ne prezintă adevărate lecţii de istorie, adevărate lecţii de viaţă , o viaţă trăită , ieri şi azi , cu înţelepciune şi credinţă în bine, lecţii care ne înzestrează cu o mai temeinică cunoaştere de care depinde , în mare măsură , ceea ce suntem şi ceea ce vrem să devenim, şi asta pentru că “omul își câștigă în fiecare zi dreptul de a avea un “mâine”(Regele Mihai), mai bun, mai sigur, mai frumos .Cinste şi onoare Familiei Regale !

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Pentru mine, aceasta editie a fost un adevarat regal, intrucat am vazut-o pentru prima data (nu stiu cum de mi-a scapat prima sa difuzare din 13 iulie). Mi-am desfatat ochii si sufletul urmarind filmul vizitei Altetei Sale Regale Principelui Consort Radu in Spania. M-a impresionat discursul Sau in limba spaniola, cu o pronuntie impecabila, fiind pentru prima data cand il auzeam pe Alteta Sa vorbind spaniola. Intreaga vizita a fost excelent organizata, o mare parte fiind dedicata vizitei de acum 90 de ani a iubitei noastre Regine Maria la Curtea Spaniei unde a petrecut circa sase saptamani cu sora Sa, Infanta Consoarta a Infantelui Regatului Spaniei.

    Am apreciat in mod deosebit si maniera eleganta si eficienta in care Ambasada Romaniei de la Madrid – reprezentata cu stralucire de Doamna Ambasador – au organizat diversele evenimente ce au alcatuit vizita. Felicitari !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53863935
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate