Suveranii României Mari în Țara Moților, acum un secol

În zilele de 28 și 29 mai 1919, Regele Ferdinand I și Regina Maria au început o vizită în Apuseni în care au parcurs, în automobil, întreaga Țară a Moților. Această vizită istorică nu a avut doar o însemnătate istorică. Ea a pus bazele modernizării comunităților din Munții Apuseni și din Țara Moților în domenii precum infrastructura, economia, sănătatea și educația. Suveranii României Mari au fost primiți cu un entuziasm fără egal în călătoria lor prin Transilvania revenită la țara-mamă, după ce vizitaseră, tot în mai 1919, Chișinăul și Cernăuțiul în Trenul Regal, cu plecare de la Sinaia.

La o sută de ani de la vizita regală ce a urmat Marii Uniri, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a fost reprezentată în Țara Moților de Alteța Sa Regală Principele Radu.

Vizita a cuprins adunări populare în toate așezările urbane și rurale în care Suveranii României Mari s-au oprit, în mai 1919.

A fost parcurs în automobil, precum acum o sută de ani, traseul de la Cluj la Turda, apoi de la Turda la Baia de Arieș. În satul Sălciua, locuitorii au ieșit la poartă și au oferit Principelui Radu bujori roșii din propria grădină, pentru a fi oferiți Majestății Sale Margareta.

La Baia de Arieș, câteva sute de persoane au așteptat sosirea Alteței Sale Regale. Primarul orașului a așteptat oaspeții cu pâine și sare, alături de locuitori de toate vârstele, de profesori și elevi, de preoți din parohiile locului.

Locuitorii Băii de Arieș s-au deplasat apoi la Fagul Împăratului, acolo unde pe 28 mai 1919 Regele Ferdinand și Regina Maria au poposit alături de localnici, au participat la o rugăciune și au luat masa cu gazdele. La umbra Fagului Împăratului, a avut loc o scurtă slujbă religioasă, oficiată de cinci preoți aparținând Arhiepiscopiei Albei. Au luat parte locuitori ai Băii de Arieș de toate vârstele și a fost oferită o masă câmpenească, în amintirea celei organizate în cinstea suveranilor României Mari.

La Câmpeni a fost organizată o adunare populară care a cuprins mai bine de o mie de localnici, din oraș și din comunele apropiate. Sărbătoarea de la Câmpeni a fost numită « Apusenii și Moții la Centenar Regal », iar ea a cuprins și sărbătorirea centenarului înființării Jandarmeriei Române în Transilvania. Au fost rostite discursuri de către autoritățile locale și organizatori și a fost oficiat un serviciu religios de către un sobor de 12 preoți din Arhiepiscopia Albei. În finalul ceremoniiilor, au fost depuse coroane de flori la statuia lui Avram Iancu și a avut loc defilarea militarilor prezenți la ceremonie. Și-au dat concursul mai multe unități militare de jandarmi din Transilvania și Cavaleria Jandarmeriei Române.

În continuare a fost vizitat Muzeul « Beciul lui Horea », locul de unde a pornit inițiativa răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, cu ocazia Târgului de primăvară de la Câmpeni, în ziua de 24 mai 1782.

Tot la Câmpeni, în prezența unui numeros public, a fost dezvelită placa de marmură care consfințește numele de « Regele Ferdinand I » atribuit podului peste râul Arieș, inaugurat de suveranii României Mari la 29 mai 1919. În această ceremonie a fost intonat Imnul Regal și au fost rostite discursuri. Placa a fost dezvelită de Principele Radu, în numele Majestății Sale Custodele Coroanei, la o sută de ani de la inaugurarea podului.

În mod simbolic, drumul de la Câmpeni la Abrud a fost parcurs de Principele Radu și de delegația care l-a însoțit cu Mocănița, tradițional și istoric mijloc de locomoție al Apusenilor, una din atracțiile de astăzi ale turismului local. Linia ferată de pe valea Arieșului a fost construită începând cu anul 1900. Ea a funcționat de la Turda la Abrud și a efectuat transporturi de călători și de marfă, îndeosebi pentru lemnul exploatat în Apuseni.

La Abrud, Principele Radu și personalitățile care l-au însoțit în Țara Moților au fost primiți de mai multe sute de localnici, în piața mare a orașului, în frunte cu primarul.

Următorul popas a fost la Biblioteca orașului Abrud, unde este găzduit Muzeul Etnografic al urbei. Acolo au fost vizitate expoziția dedicată lui Horea, situată în beciul în care eroul a fost încarcerat, precum și colecția geologică și expoziția de carte regală.

În încheierea vizitei la Abrud, Principele Radu a vizitat « Spitalul Moților Principesa-mamă Elena », așa cum s-a numit spitalul orășenesc la inaugurarea lui, sub domnia Regelui Mihai I copil. Spitalul, o inițiativă a Regelui Ferdinand Întregitorul și a Reginei Maria cu ocazia vizitei din 1919, a prins contur în anul 1924, cu prilejul următoarei vizite regale în Țara Moților, și s-a încheiat în anul 1929.

Comuna Avram Iancu a fost ultimul popas al Principelui Radu în Țara Moților, reprezentând pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, la centenarul vizitei suveranilor României Mari în Apuseni.

A fost vizitat muzeul Avram Iancu, ridicat în anul 1924, din inițiativa Regelui Ferdinand I, apoi casa în care s-a născut Avram Iancu, astăzi casă memorială și loc de pelerinaj.

Au fost prezenți locuitorii comunei, veniți în mare număr, de la copii din școala primară până la vârstnicii comunității. Au fost rostite discursuri și au fost plantați trei puieți de cireș, simbolul lunii în care s-a născut Avram Iancu.

Întregul periplul din Apuseni a fost organizat de colonelul (r) Ioan Uțiu, de Asociația Cadrelor Militare în rezervă și în retragere « Detunata 5 Moți », de Centrul pentru Politici Locale din Câmpeni, de Ordinul Militar Sfânta Maria, de Jandarmeria Română, de primăriile orașelor Baia de Arieș, Câmpina și Abrud, precum și de primăria comunei Avram Iancu.

Comunitățile din Țara Moților – AGERPRES

În satul Sălciua

La Baia de Arieș

La Fagul Împăratului

În orașul Câmpeni

La Muzeul Beciul lui Horea

La Podul Regelui Ferdinand I

Cu Mocănița de la Câmpeni la Abrud

În orașul Abrud

La Muzeul Etnografic din Abrud

La Spitalul Moților Principesa-mamă Elena

În comuna Avram Iancu

Fotografii de Daniel Angelescu

3 comentarii

  1. Vă mulțumim, Alteță!
    Un eveniment absolut impresionant – într-o țară minunată, care tânjește după binele pierdut demult în istorie.
    Ca fost ofițer sunt bucuros cu atât mai mult cu cât la organizarea evenimentului a participat și o asociație a fostelor cadre militare. Cinste lor!

  2. Liliana Sora says:

    Călătorie în istorie , în locuri de poveste , şi asta pentru că istoria a fost şi este un izvor nesecat de cunoaştere şi înţelepciune , ” un şir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învăţătura de adevăr şi insuflare de virtute.” Stimă şi consideraţie, pentru Familia Regală a României, pentru care cunoaşterea şi iubirea trecutului înseamnă iubire de ţară, iubire de neam !

  3. […] Sa Margareta Custodele Coroanei a fost reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu într-o vizită sărbătorind centenarul sărbătorii populare din 1919. La ”Ora Regelui”, povestea Centenarului din […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53878018
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate