Ora Regelui CCCXLIII

Televiziunea Română a prezentat sâmbătă, 25 mai 2019, a trei sute patruzeci și treia ediție a emisiunii “Ora Regelui”.

Sumarul:

3000 de oaspeți au luat parte la tradiționala întâlnire a Familiei Regale cu românii, în ziua de 10 Mai. Asemenea predecesorilor, Majestatea Sa Margareta mulțumește oamenilor care prin activitatea lor fac cinste României. De aceea, Garden Party nu este doar o sărbătoare a eleganței vestimentare, ci și una la care își dau mâna oameni de cultură, de știință, din lumea sportului, reprezentanți ai cultelor, demnitari și ambasadori acreditați la București.

Invitat special în ”Ora Regelui”, domnul Olivier Ammour-Mayeur d’Abington, profesor universitar, cercetător și scriitor, colaborator al unor instituții de învățământ și de cultură din Franța, Belgia, Spania, Canada, Australia și Japonia, împărtășește impresiile sale despre România.

La mai puțin de un deceniu după încoronarea întâiului nostru rege, Carol, lua naștere prima societate publică de presă a tânărului regat al României. La aniversarea celor 130 de ani ai AGERPRES, Majestatea Sa Margareta i-a felicitat pe ziariști la Palatul Regal.

Papa Francisc va vizita România la sfârșitul acestei luni, iar Familia Regală română îl va însoți pe Suveranul Pontif în două dintre opririle Sale, la Catedrala Națională din București și la Blaj.

Redactor: Diana Ilica / Producător: Lidia Voicu
Realizatori: Camelia Csiki și Cristina Ionescu

1 comentariu

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53878899
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate