Înalt Patronaj regal Federației Române de Oină

În după-amiaza zilei de 9 mai 2019, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit o ceremonie în grădina Palatului Elisabeta, în onoarea Federației Române de Oină. La ceremonie au luat parte zeci de jucători de toate vârstele, din județele țării, alături de Altețele Lor Regale Principele Radu, Principesa Elena și Principesa Sofia. A fost prezent soțul Principesei Elena, ES dl Alexander Nixon.

Cu 120 de ani în urmă, în timpul domniei Regelui Carol I, la București a avut loc primul campionat național de oină. De atunci încoace, fiecare generație regală a sprijinit sportul național românesc.

În anul 2015, Regele Mihai I a acordat Federației Române de Oină Înaltul Patronaj, care a încetat odată cu trecerea suveranului la cele veșnice. Astăzi, Majestatea Sa Margareta a consfințit, prin certificatul regal remis președintelui FRO, dl Nicolae Dobre, Înaltul Patronaj al Custodelui Coroanei acordat federației.

Sâmbătă, 11 mai 2019, vor avea loc două evenimente de nivel național în sportul de oină, ambele sub egidă regală.

O premieră în lumea sportului național va fi întâia ediție a “Cupei Reginei la Oină”, competiție dedicată oinei feminine. Finala primei ediții a “Cupei Reginei la Oină” se va desfășura sâmbătă, 11 mai 2019, ora 10, pe Stadionul Național de Rugby – Arcul de Triumf.

Finala Cupei Regelui la Oină, ajunsă la ediția a VII-a, va avea loc pe Stadionul Național de Rugby, Arcul de Triumf, sâmbătă, 11 mai 2019, la ora 11.

5 comentarii

  1. Viorica Mwais says:

    Admiratie si sustinere!
    La multi ani!

  2. Liliana Sora says:

    Zile, evenimente, momente de neuitat, în care cei ce simt, gândesc şi trăiesc pentru oameni sunt alături de ei !
    ”Adevărata valoare umană este valoarea pe care o dăm vieţii altora.”
    La mulţi ani, Familiei Regale ! La mulţi ani, Românie Regală !

  3. Diana Lucia Zotescu says:

    Fiind o mare iubitoare a sportului in general (si fosta practicanta, in anii 50′ – 60′, a doua sporturi de performanta – gimnastica si scrima – la un mare club sportiv din Prahova), ma bucur mult oridecateori o Federatie sportiva primeste Inalt Patronaj Regal. Regii Romaniei au fostg dintotdeauna promotori si sustinatori ai miscarii sportive din Romania, constienti fiind de rolul esential al sportului in mentinerea si imbunatatirea starii de sanatate a poporului.

    Sper din suflet ca Ministrul Invatamantului sa dea mai multa atentie orelor de sport din invatamantul pre-un iversitar de tgoate gradele, doua ore pe saptamana fiind minimum-ul care ar gtreb ui sa figureze in orarul elevilor. Adesea, talentele tinere si foarte tinere se releva la orele de sport scolare. Daca aceste ore sunt neglijate, aceste talente se pierd, ceea ce scade substantial forta de dezvoltare a ramurilor sportive de performanta.

  4. […] de Oină a fost sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai. De atunci încoace, ea se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei. În acești ultimi patru ani, a fost introdus în calendarul competițional “Cupa […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53886812
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate