De la Chișinău, 31 mai 2010
Alteta Voastra, Nu cred ca am mai trait asemenea clipe! Sunt din categoria celor unice care se intampla doar o data in viata. Va multumesc ca ati vrut ca Basarabia sa fie prezenta la evenimentele publice organizate de Casa Regala. Si anume, la o frumoasa aniversare din viata Altetei Voastre Regale. Va multumesc pentru ca ati invitat din Basarabia personalitati care nu au colaborat cu regimul comunist, tinand fruntea sus, chiar daca la ele acasa sunt marginalizate de colaborationistii care au mai ramas, din pacate, la putere. Va multumesc ca ati pus pret pe valoarea sentimentelor noastre fata de Casa Regala. Au fost momente unice, istorice pe care le-am trait cu toata sinceritate, tinand cont de maretia acelor zile. Si poate candva, uitandu-ma la pozele facute, nici mie nu-mi va veni sa cred ca am trait o poveste cu Regi si Regine, cu Printese si Printi. O poveste, care a putut sa fie adevarata datorita Casei Regale. Si Altetei Voastre Regale. Va multumesc. O sa Va rog sa aprindeti lumanarea, adusa din Basarabia pentru Regina Maria a Romaniei. Si, neaparat, sa legati de ea si Tricolorul – Regina Maria a iubit neconditionat Tara si poporul, si in acele zile, a fost alaturi de Casa Regala si de noi, romanii. Va multumesc. Rodica Tomasenco, Jurnalista. Chisinau |
Doamnă Tomașenco,
Am fost bucuros că v-ați numărat printre cei care au dorit să stea alături de Principesa Moștenitoare și de mine, la aniversarea mea de 50 de ani.
Vă sunt recunoscător că, în momente destul de dificile, ați avut generozitatea de a veni la sărbătoarea noastră, alături de Majestățile Lor și de întreaga Familie.
Au fost două zile de intensă emoție și de afecțiune, pe care le-am simțit din partea tuturor invitaților.
Vă mulțumesc pentru darul pe care mi l-ați făcut. A fost ales cu mintea și cu sufletul, iar aceasta îl face încă mai prețios pentru mine. Am pus lumânarea într-un sfeșnic din lut, pe care Principesa Moștenitoare îl are de când era copil. Miroase a miere de albine.
Sunt onorat de faptul că sărbătoarea din zilele de 26 și 27 mai 2010, prin prezența atât de multor români din toate colțurile țării și ale lumii, a devenit o celebrare a demnității, respectabilității și încrederii în România.
Cu toată considerația,
Radu al României
“Vorbele bune vor fi fiind scurte si usor de spus, dar ecoul lor este fara sfarsit”.
(Maica Tereza – 1910-1997)
.
“Cand cineva te asculta,
cand iti intinde o mana, ori sopteste
un cuvant bun, cand cineva incearca
sa inteleaga un om in singuratatea lui,
atunci se petrec lucruri extraordinare”.
(Loretta Girzartis)
“Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastrs, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi niciodata aceiasi.” Octavian Paler