Ora Regelui CCCXXXIX
Televiziunea Română a prezentat sâmbătă, 27 aprilie 2019 a trei sute treizeci și noua ediție a emisiunii “Ora Regelui”. În cartea Bijuteriile Reginei Maria, istoricul Diana Mandache pune cap la cap documente descoperite în arhive româneşti şi străine, testamentul reginei şi inventare mai vechi pentru a ne vorbi în detaliu despre bijuteriile suveranei. Majestatea Sa Margareta a primit o delegație de 80 de copii din Ucraina, care i-au dăruit unul dintre cele 100 de exemplare lucrate manual ale Cărții Binelui, un manifest al tinerilor ucaineni pentru promovarea binelui, compasiunii, toleranței și libertății. Cultura, spiritualitatea, educatia, arta sunt constante ale regalității românești, de la începuturi până în prezent. Despre prețuirea și transmiterea adevăratelor valori, în eseul – ”Estetică modernă și noblețe eternă”. Producător: Lidia Voicu / Realizator: Cristina Ionescu |
O editie de exceptie ! Sper sa apuc ziua minunata cand bijuteriile Reginei Maria vor fi inapoiate Romaniei, alaturi de tezaurul furat de bolsevici. Nimic nu mi se pare mai ticalos decat inselarea increderii. Pentru ca asta a fost – si este – refuzul inapoierii tezaurului.
Colectia Regala de arta contemporana este de asemenea un lucru minunat. Personal ii indemn pe toti marii pictori si sculptori contemporani romani, aflatori in tara sau in strainatate, sa doneze lucrari care sa imbogateasca aceasta colectie Regala. Ar fi nu un act de generozitate adresat Familiei Regale, ci unul pe care acesti artisti si l-ar face lor insisi (prin onoarea de a figura in aceasta Colectie), dar si poporului roman, aceasta colectie fiind vizitata de toti oaspetii de seama ai Palatului Elisabeta.