Custodele Coroanei Române, la ceas jubiliar

Portret biografic[1] de Alexandru Muraru

Majestatea Sa Margareta – prima femeie aflată la conducerea Casei Regale a României, a dinastiei și a familiei regale autohtone, suverană și custode al Coroanei României, fiică de Suveran al Regatului României, nepoată a monarhilor noștri, Carol al II-lea și a Reginei-mamă Elena a României, precum și nepoată a suveranilor României Mari, auguștii Ferdinand I și Maria – împlinește astăzi vârsta de șaptezeci de ani.

Custodele Coroanei române s-a născut în exil, la Laussane, Elveția, la 26 martie 1949, la mai puțin de un an după ce Mihai I fusese forțat să abdice și să părăsească patria sa căreia i-a dedicat viața și în slujba căreia a pus tronul, dinastia și propriul destin.

Prima fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana, Majestatea Sa Margareta, cea care vedea lumina zilei în cea de-a 68-a aniversare[2] a Regatului României mari, a fost botezată în rit ortodox, în tradiția recentă a familiei regale a României și a primit numele bunicii sale materne, Margareta a Danemarcei. Prin părinții, bunicii și străbunicii săi și prin descendența sa și arborele genealogic, Majestatea Sa se înrudește astăzi cu toate capetele încoronate ale Europei și cu majoritatea familiilor regale de pe continent – „cu cea britanică, rusă, spaniolă, daneză, italiană, belgiană, austriacă, norvegiană, olandeză, cu Marii duci de Luxemburg, dar și cu Familiile Regale din Portugalia, Grecia, Serbia și Bulgaria”. De asemenea, prin ceremonialul de botez, Custodele Coroanei a devenit membru al Bisericii Ortodoxe prin săvârșirea tainei, în 1949, de către Principele Philip al Marii Britanii, Duce de Edinburgh și Regele Pavlos al Greciei, reprezentat fiind la ceremonie de către sora sa, bunica Majestății Sale Margareta, Regina-mamă Elena a României.[3]

Înconjurată de către părinții săi, Regele Mihai și Regina Ana, cu afectivitate și grijă, dar și cu un nestrămutat simț al datoriei, al onoarei și al respectului față de norme și blazonul dinastiei, viitorul Custode al Coroanei beneficiază de suportul și educația regală a bunicilor sale, Regina-mamă Elena a României și ASR Principesa Françoise Louise Marie Hélène a Danemarcei. Primii ani ai unei copilării încercate de drama exilului și a penuriei materiale în care familia regală își ducea existența, îi petrece în Marea Britanie, în Hampshire, iar din 1952 în Hertfordshire, la Ayot St. Lawrence. Familia regală se mută la mijlocul anilor 50 în Elveția, la Versoix – locul care devine, în exil, căminul dinastiei române pentru jumătate de secol. În tot acest periplu, Majestatea Sa Margareta și-a făcut studiile primare la Geneva și Hampshire și cele secundare la un liceu din Geneva. Astfel, aceasta urmează cursurile școlilor primare și gimnaziale britanice, iar de la vârsta de zece ani, prima fiică a Regelui începe cursurile școlii internat englezești „Daneshill House” din Hampshire, Basingstoke. Cursurile liceale încep în Elveția la liceul pentru fete „Marie-Thérèse” și se finalizează cu examenul de bacalaureat susținut la Grenoble, în Franța.[4]

Înainte de începerea studiilor universitare, Majestatea Sa se implică în activități comunitare și sociale la Florența, acolo unde (San Domenico de Fiesole) bunica sa, Regina-mamă Elena deținea o proprietate – Villa Sparta – încă din anii 1930. Timpul petrecut aici în preajma celei care era nu doar mama Suveranului României, cât și o personalitate remarcabilă a regalității europene prin legăturile, conexiunile și profilul său statal dobândit în special în încercații ani 1940 în România războiului și a dictaturilor militare, a fost unul de cultivare a unor valori fundamentale care aveau să-i definească profilul și s-o călăuzească pe tot parcursul vieții. Totodată, casa Reginei-mamă Elena, loc obișnuit al elitelor europene, devine în scurt timp un prilej pentru a întâlni diplomați, artiști, oameni de cultură. Apropierea de domeniul diplomației și al mediului asociativ și comunitar îi dezvoltă fiicei Regelui Mihai calități precum angajamentul personal, răspunderea, altruismul, dar și dorința de a se implica în proiecte pentru folosul comunității, și îi oferă șansa de a călători în Egipt, Sudan, Etiopia, Kenya, locuri care-i imprimă deja principesei o profundă apetență pentru ajutarea celor aflați în dificultate.[5]

Iată cum o caracteriza pe Principesa Margareta, la sfârșitul anilor 60, Staffan de Mistura, diplomat internațional din cadrul ONU, model de altruism, inspirație și influență profesională pentru viitorul Custode al Coroanei române: „Era teribil de curioasă despre tot ce este în viață, în mod special despre ceea ce putea constitui într-o misiune sau într-un ideal în viața fiecăruia dintre noi. (…) Am fost impresionat de maturitatea ei și de personalitatea sa ardentă”.[6]

Alegerea universității unde va urma studiile nu a fost întâmplătoare, iar influența bunicii sale și a celor pe care îi întâlnește, personalități diplomatice europene, o fac să aleagă între London School of Economics, St. Andrews și University of Sheffield. Cu gândul la o viitoare carieră în cadrul Organizației Națiunilor Unite – centrul diplomației mondiale și al relațiilor internaționale contemporane -, Universitatea scoțiană din Edinburgh va fi locul unde studiile academice vor forma personalitatea Custodelui Coroanei române. Aici, în acest prestigios centru educațional și de cercetare de calibru mondial, tânăra principesă se specializează (1974) în sociologie, drept public internațional și științe politice, o pregătire temeinică pentru viitoarea Suverană a al României.

Între anii 1974 și 1983, Custodele actual al Coroanei române va activa în domeniul cercetării sociologiei medicale și al sănătății publice, calitate în care lucrează pentru centre și organisme specializate din Newcastle și Edinburgh, realizând cercetări complexe cu alte state precum Mexic sau Zambia. Majestatea Sa va lucra, de asemenea, în cercetare, studiind probleme globale precum consumul de alcool sau psihiatria socială pentru Spitalul Regal din Edinburgh și alte entități specializate.[7]

Cariera sa profesională capătă o dimensiune fundamentală – oferindu-i o perspectivă europeană și globală asupra problemelor sociale și umanitare – în momentul în care, începând cu anul 1983, devine parte a echipei Organizației pentru Alimentație și Agricultură (OAA), unde gestionează probleme legate de dezvoltarea rurală, iar din 1986 până în 1989 activează în echipa de profesioniști ai Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA), unde se ocupă cu strângerea de fonduri.[8] În aceste condiții, în care călătorește în multe locuri din lumea, intră în „contact cu suferințele și neajunsurile comunităților defavorizate. Experiența aceasta va reprezenta începutul unui drum în slujba umanității, pe care îl urmează până astăzi”[9]. Activitatea custodelui coroanei petrecută în aceste organisme internaționale este una „substanțială”, determinantă pentru funcționarea lor într-o perioadă în care fondurile atribuite din partea Organizației Națiunilor Unite se dovedeau a fi insuficiente. Mărturie stă și caracterizarea făcută de același Staffan de Mistura, important diplomat de renume al ONU: „Fără nici un sprijin, a fost capabilă să fie recrutată într-o poziție importantă la Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă, cu sediul la Roma. Ea a fost implicată destul de activ în relațiile externe, strategiile de comunicare și strângerea fondurilor. A fost respectată și admirată de toată lumea și, chiar dacă nu a stat mult, a produs o schimbare substanțială în cadrul activităților FIDA” [10].

Viitoarea Suverană a României a fost, în învolburații ani 70-80 ai secolului trecut – cei mai dificili în timpul dictaturii ceaușiste sub raportul falsificării și manipulării opiniei publice internaționale de către regimul totalitar comunist – un sprijin pentru Regele Mihai. Pe atunci principesă a României, Majestatea Sa Margareta a început să se pregătească pentru viitorul său rol chiar dacă circumstanțele nu erau cele mai favorabile, iar sentimentul înstrăinării și al singurătății exilului erau resimțite din plin în interiorul familiei regale. Custodele Coroanei începe să aibă o activitate susținută pentru a contribui la ajutarea României, la demascarea dictaturii ceaușiste și a dramelor din spatele „cortinei de fier”, să aibă întâlniri și contacte cu personalități influente din mediul politic, diplomatic și social, precum și să acorde interviuri mass-media internaționale, în care vorbește despre afecțiunea sa pentru România, despre misiunea sa, despre dorința sa de a reveni acasă atunci când familia regală se va reuni, iarăși, cu românii din interiorul granițelor. Cuvintele sale de atunci privite astăzi, la distanță de peste trei decenii, denotă loialitatea sa față de România, patria sa adevărată: „Eu sunt româncă. Sunt născută și crescută în exil, dar sunt profund româncă. (Cunoașterea patriei – n. D.M.) este cea mai puternică și mai ardentă dorință a vieții mele. (…) (România – n. n.) Este un sentiment înnăscut…Doresc să-i respir aerul, să-i cunosc peisajele, munții, să-i ating pământul, să văd Marea Neagră. Această țară exercită o mare fascinație asupra mea și am un sentiment de frustrare pentru că n-o cunosc; de altfel, citesc despre ea, mă uit la poze și filme; am dor de țară și este trist”[11].

Schimbările politice de pe continent grăbesc viitorul principesei către menirea sa destinală – România. Așa cum remarca și Regele Mihai, Majestatea Sa Margareta pleca la drumul pentru care fusese hărăzită de familia regală: „Mama mea și cu mine am fost modelele ei. Principesa a înțeles că are o misiune și că nu poate trăi ca orice om obișnuit. Aceea de a se dedica intereselor țării și de a face ceva pentru binele ei. Aceasta este moștenirea pe care a primit-o și de care este foarte conștientă”[12]. Încă de la sfârșitul anilor 80, distrugerea satelor românești și a tradițiilor, o tragedie foarte puțin cunoscută în Occident dar de un impact devastator pentru spațiul rural și societatea românească, a devenit în scurt timp o preocupare febrilă a Principesei Margareta. Împreună cu principele Charles al Marii Britanii – cu care avea să aibă, încă din adolescență și din timpul studiilor universitare, o strânsă și frumoasă prietenie, ce va cântări enorm în pasiunea moștenitorului la tronul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru România – fiica Regelui Mihai a protestat oficial și a dezvăluit opiniei publice internaționale abuzurile din perioada comunismului târziu[13]. Ca o consecință firească a acestei preocupări, Majestatea Sa a susținut și contribuit la crearea unui organism nonguvernamental care să militeze pentru salvarea satelor românești, cât și pentru strângerea de fonduri în vederea sensibilizării cancelariilor occidentale pentru a interveni în politica criminală a regimului ceaușist. În aceste împrejurări și prin aceste demersuri, fiica Regelui devine astfel un lider care a contribuit, din exil, la grăbirea prăbușirii regimului totalitar de la București.

Nestrămutați în loialitatea lor continuă și sublimă pentru România, Majestatea Sa Custodele Coroanei române, alături de Regele Mihai, decid în zilele ce coincid cu începutul evenimentelor de la București, înființarea, la Geneva, a unui organism major care să nu vizeze scopuri politice, ci sociale și de binefacere. Astfel, se pun bazele unei organizații caritabile – „Fundația Principesa Margareta a României” (astăzi numită “Fundația Regală Margareta a României), care devine în scurt timp nu doar una dintre cele mai active structuri non-guvernamentale pentru ajutorarea celor aflați în situații dificile, dar și un element de lobby pentru a îmbunătăți și a promova țara noastră. Pe 18 ianuarie 1990, Principesele Margareta și Sofia sosesc pe pământ românesc, în atmosfera cenușie a unei țări care se eliberase după mai bine de patru decenii de regim totalitar. „Ajunsă pe pământ românesc, m-am simțit pentru prima dată în viață mea o persoană întreagă! Înainte, aveam mereu sentimentul că jumătate din ființa mea lipsea. A fost un moment puternic, important. Am venit ca fiică a Regelui, deci ca Principesă a României” avea să declare Custodele Coroanei despre acest pas fundamental al vieții sale[14].

Noua putere de la București nu era favorabilă revenirii Regelui și a familiei sale, iar în privința Suveranului României, cel care salvase în tragicii ani 40 națiunea de la prăbușirea totală prin înfăptuirea actului de la 23 august 1944, se produc chiar, vreme de aproape opt ani, abuzuri în privința drepturilor cetățenești prin interzicerea intrării în țară, monarhul fiind, în două rânduri, în decembrie 1990 și octombrie 1994, expulzat. Toate aceste incidente cu efecte internaționale majore asupra imaginii României în lume nu o descurajează pe principesa moștenitoare de la acea vreme. Misiunea sa pentru binefacere devine nu doar un obiectiv, ci și un țel nobil care continuă opera de caritate ale reginelor Elisabeta, Maria și Elena. În primele călătorii la București și în țară, imaginile erau terifiante și ele descriu practic o realitate mai gravă decât cea despre care se știa: orfelinatele erau cvasi-abandonate, condițiile de cazare frizau spațiu carceral, spitalele semănau cu locuri ale exterminării, iar vârstnici singuri și persoanele cu handicap erau categorii în situații de risc extrem, izolați și părăsiți. Empatia Custodelui Coroanei, idealismul și curajul său capătă conotații semnificative la vederea acestor realități a patriei sale: „Cel mai puternic m-a marcat moartea unui copil bolnav de SIDA într-un spital. Am intrat în salonul de spital și l-am văzut cum s-a stins sub ochii mei, singur, abandonat, fără să-i poarte nimeni de grijă. Moartea lui m-a zdruncinat puternic, dar în egală măsură m-a umplut de furie, pentru că nu simțeam pe nimeni luptând cu adevărat contra bolii și nepăsării”[15].

În scurt timp după venirea în țară, Custodele Coroanei întreprinde primele măsuri concrete pentru a pune în mișcare o rețea de programe și proiecte, finanțate de diverse organisme internaționale, dedicate problematicii luptei împotriva virusului HIV și a susținerii copiilor și a maturilor bolnavi de SIDA. De asemenea, prin strădania sa și a surorilor sale, convoaie umanitare cu tone de medicamente, alimente și îmbrăcăminte sunt dirijate spre numeroase localități din România. Având deja o vastă experiență la Organizația Națiunilor Unite în strângerea de fonduri și accesarea de finanțări, custodele Coroanei a început o vastă operațiune pentru a crea o punte între marile trusturi de binefacere din Occident ori personalități generoase și nevoile românești, devenind în acest fel un liant, unul dintre cele mai importante încă din primii ani postdecembriști.

Fundația Custodelui Coroanei a fost înființată oficial la 9 august 1990 în Elveția, la Versoix, având sediul în reședința privată a Regelui Mihai și a familiei regale, iar începând cu 23 aprilie 1991, organizația a deschis birouri în România, având totodată filiale la Londra, Geneva, Bruxelles, Paris și New York. Mihai I punea astfel prestigiul și imaginea sa în slujba creării acestui instrument pentru a ajuta țara sa. Ca un semn de prețuire față de monarhul român și față de principiile și idealurile sale, precum și față de fiica sa, principesa Margareta, din comitetul de onoare al organizației făceau parte personalități de renume mondial precum Eugène Ionesco, Yehudi Menuhin, Maica Alexandra ș.a.[16] Fundația Regală Margareta a României a generat proiecte în domeniul sănătății, al educației, al culturii, de sprijinire și promovare a tinerelor talente și de suport pentru vârstnici. Programe-pilot necunoscute până atunci în România au prins viață în comunități și au încurajat la rândul lor alte inițiative oferind finanțare pentru organizații non-guvernamentale, proiecte comunitare sau sociale mai mici sau aflate la început de drum. Fundația a dezvoltat numeroase inițiative în spitale, școli, creșe, grădinițe, orfelinate, centre de plasament, aziluri de bătrâni, reședințe private, iar beneficiarii săi direcți și indirecți depășesc astăzi câteva sute de mii de români. Filosofia acestei fundații se inspira din destinul familiei regale a României și în special din umanismul lui Mihai I, urmărind „să creeze noi relații sociale, de a readuce demnitatea și speranța”, dar consta deopotrivă și în „promovarea și sprijinirea inițiativelor și a creativității locale, pentru dezvoltarea talentelor și aptitudinilor individuale”[17]. Demersurile organizației s-au extins în scurt timp prin construirea de centre inter-generaționale, precum cel de la Brănești, dar și altele, unde fundația finanța direct sau prin programe dedicate activități similare. În calitate de președinte al fundației, Custodele Coroanei a imprimat nu doar un model organizațional occidental și eficient de funcționare, dar mai ales o amprentă personală, plină de empatie, responsabilitate, travaliu, solidaritate, ambiția de a reuși să schimbe situația semenilor săi, precum și mentalitățile de aici și imaginea României în lume. De remarcat că, de la nașterea acestei organizații și până astăzi, eforturile și rezultatele au fost însoțite de o discreție aparte, o grijă pentru ca banii să nu fie irosiți publicitate și pe imagine, ci să ajungă la cei care aveau nevoie nesperată de binefaceri[18].

În anul 2015, când Fundația Regală Margareta a României a celebrat un sfert de secol de la înființare, bilanțul acestei adevărate instituții sociale a României, arăta astfel: „peste 1,8 milioane de euro au fost investite în centre comunitare. Un număr de 24.000 de copii și tineri și aproximativ 2500 de familii cu un trai precar, precum și 600 de mici organizații locale au primit ajutor și asistență din partea fundației și peste 180 de tineri au putut să urmeze cursuri de calificare într-o meserie, astfel încât să își poată asigura traiul independent. Fundația a venit în sprijinul vârstnicilor din România din primele zile de activitate, prin programe menite să lupte împotriva izolării și a singurătății și să crească astfel calitatea vieții lor. 171.000 de persoane au primit sprijin din partea fundației în centre de îngrijire sau la domiciliu. Prin programul «Tinere Talente», peste 170 de tineri artiști au fost susținuți să își împlinească o carieră prin burse de studiu, mentorate, master-class și promovarea operei lor”. În toți acești ani, 8500 de cadre medicale, asistenți sociali, reprezentanți ai administrației locale au primit instruire din partea fundației. Este de remarcat că nu mai puțin de 1,2 milioane de euro au mers către alte organizații ce aveau ca beneficiari finali tineri aflați în dificultate. În cei 25 de ani de funcționare, peste 400.000 de persoane au fost sprijine direct sau indirect de Fundația Regală Margareta a României. [19]

Destinul Custodelui Coroanei, pe atunci principesă moștenitoare, se confundă cu cel al României și al menirii sale în momentul întâlnirii, logodnei și căsătoriei cu actorul ieșean Radu Duda, astăzi Alteța Sa Regală Principe consort al României. Din ianuarie 1994, când se întâlnesc pentru prima oară în cadrul unui proiect dezvoltat de fundația Principesei, program pentru terapie prin artă pentru copii, și până astăzi destinul cuplului regal a fost, direct și indirect, legat și de orașul nostru. Principele Radu este astăzi, prin natura contextului istoric și al trecutului, singurul membru al familiei regale a României născut pe pământ românesc și singurul membru al dinastiei de peste un secol și jumătate născut, crescut și educat la Iași. Nici un alt oraș al României nu este atât de prezent, prin rădăcinile sale, în viața și în destinul viitoarei suverane a României. La nunta cuplului regal, din 21 septembrie 1996, desfășurată în exil, departe de țară, la Laussane, Elveția, familia și prieteni ai mirelui, ieșeni, au fost martorii acestei căsătorii. La momentul căsătoriei, casa regală anunța public: „Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana sunt cu atât mai fericite cu cât Principele Radu este român, fapt care leagă și mai mult Familia Regală de Țară. Majestățile Lor Regele și Regina văd în căsătoria domnului Radu Duda cu fiica lor mult iubită întruparea atașamentului pe care Alteța Sa Regală Principesa Margareta îl are față de Țara ei, pentru binele căreia își consacră viața”[20].

Începând cu 1997, atunci când Executivul de la București îi redă Regelui Mihai cetățenia română după patru decenii de regim totalitar la care se adăugaseră alți ani de opreliști, Custodele Coroanei devine și mai implicată în viața publică a țării. Funcția sa regală, exercitată în maniera cea mai nobilă și mai responsabilă, capătă o dimensiune specială în momentul în care se alătură tatălui său, ca principesă moștenitoare a Coroanei și urmașă a Tronului, în campaniile oficiale de susținere a candidaturii României pentru aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și la Uniunea Europeană. Cele două turnee subliniază și aprofundează pentru români imaginea devotamentului, a loialității și a tenacității familiei regale. Atât în 1997, cât și în 2002 nu mai puțin de opt capitale europene ale unor monarhii constituționale vor fi borne ale periplului regal, unde Regele, alături de Regina Ana, însoțiți de Custodele Coroanei și de Principele Radu merg în întâlniri cu monarhii, parlamentele, guvernele și alte instituții fundamentale, susțin prelegeri, acordă interviuri, tocmai pentru a sensibiliza elitele europene, opinia publică internațională și pe decidenții cei mai importanți asupra utilității alăturării țării noastre la cele două alianțe politico-economico-militare.

Chiar dacă reprezentarea, activitatea diplomatică și dimensiunea instituțională a moștenitorului Coroanei începuseră la sfârșitul anilor 80, continuând prin suplinirea activității regelui în țară până în 1997, din momentul revenirii monarhului pe pământ românesc, Custodele Coroanei obține în mod oficial, din 30 decembrie 1997 învestirea cu titlul de moștenitor al Coroanei și urmașă a Tronului. Atunci când s-a împlinit exact jumătate de secol de la abdicarea forțată, Regele, după o lungă perioadă de consultări și reflecții, în același loc în care în urmă cu 50 de ani complotiștii comuniștii l-au forțat să semneze „actul nul și neavenit” al abdicării, înconjurat de familia sa, de membri ai Guvernului, ai parlamentului și ai societății civile, a rostit celebrul discurs în care a desemnat-o pe fiica sa cea mare, punând-o prima în linia de succesiune, să-i urmeze la șefia familiei regale și să devină custode și suveran al Coroanei. Acel mesaj ilustrează astăzi, la două decenii de la acel moment, înțelepciunea, chibzuința și puterea acelei hotărâri: „Privind către viitor, simt că trebuie să vă împărtășesc astăzi o decizie pe care am luat-o recent. Când a fost scrisă Constituția din 1923, pe care am repus-o în drepturi la sfârșitul războiului şi pe care comuniștii au înlăturat-o acum cincizeci de ani, femeile nu aveau foarte multe drepturi şi erau excluse de la succesiunea la Tron. De atunci multe s-au schimbat. Femeile acum votează şi sunt alese în poziții de mare responsabilitate peste tot. Cele mai multe democrații europene au făcut de mult aceste schimbări. Constituțiile monarhiilor moderne au fost şi ele modificate, nu numai pentru a permite femeilor dreptul la succesiune, dar şi pentru a permite primului născut, indiferent de sex, să succeadă la tron. Nu am sugerat niciodată că tradițiile noastre ar trebui păstrate împotriva realităților prezente. În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile şi prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. Nu am crezut niciodată că Românii au nevoie de zeci de ani ca să revină la normalitate, cum unii sociologi au sugerat. Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune şi încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria şi Elena, cu aceeași afecțiune şi speranță cu care a fost înconjurată, alături de mine, Regina Ana”[21].

De la tribuna parlamentelor și a celor mai prestigioase și puternice instituții euro-transatlantice, mesajele și discursurile regale ale Custodelui Coroanei au grăbit recunoașterea României ca stat european și democratic. Rolul de ambasador al intereselor României în lume, de garant al legitimității și consensului, al instituționalismului, statalității și continuității, de lider cu impact internațional, a fost transmis de Regele Mihai către fiica sa. Custodele Coroanei, alături de Regele Mihai, Regina Ana și de Principele Radu au generat un inegalabil model de diplomație regală în România anilor 90 și după anul 2000: „Din 1997 până astăzi, Familia Regală a susținut peste 10 000 de angajamente publice în interiorul țării și a efectuat 315 de vizite oficiale în străinătate (sprijinite de Guvernul României și coordonate de Ministerul de Externe, cu concursul Ministerului Apărării Naționale). Întâlnirile au fost legate de economie, apărare, educație, credință, cooperare locală sau regională, cultură, știință, proiecte sociale, diplomație și sport. Custodele Coroanei și Principele Radu au continuat împreună sau individual șirul soliilor regale externe. Palmaresul acestor două decenii arată astfel: Familia Regală s-a întâlnit de 110 ori cu șefi de stat în țările vizitate și a fost vizitată, la rândul ei, de 42 de șefi de stat străini, președinți sau suverani, veniți în țara noastră. Pe parcursul celor douăzeci de ani, România a cunoscut zece guvernări diferite”.[22]

Prin preluarea, în 2015, a președinției Societății Naționale de Cruce Roșie, Custodele Coroanei a confirmat latura sa umanitară, altruismul și respectul profund pentru ajutarea semenilor săi. Pe urmele străbunicii sale, Regina Maria, continuând o tradiție europeană și instituțională, în complementaritatea misiunii sale regale de a uni, Majestatea Sa a dat forță și respect suplimentar acestei organizații istorice, plasând-o în centrul preocupărilor cotidiene. Tineri numeroși din sute de localități ale României s-au alăturat astfel acestui demers și programelor de voluntariat.

Sentimentul datoriei Majestății Sale Margareta este observat în complexitatea solemnităților regale, unice în peisajul ceremonial românesc. Recepția corpului diplomatic, ritualurile de decorare de la Castelul Peleș sau Palatul Elisabeta, serile Palatului Elisabeta dedicate comunităților, regiunilor, instituțiilor, mediului de afaceri, cultural sau educațional, organizațiilor non-guvernamentale, concertele caritabile, jubileele regale, dineele oficiale, patronajele regale, participarea la sesiunile solemne ale Parlamentului, la slujbele oficiate cu ocazia marilor sărbători ale Creștinătății, toate acestea întregesc – prin prezența Custodelui Coroanei – imaginea unei națiuni care, prin viitoarea suverană, clădește un stat puternic și o societate demnă.

Spiritul Custodelui Coroanei române, educația sa regală, apetența sa pentru artă și simț estetic, au contribuit la îmbogățirea societății românești și a patrimoniului nostru național și regal. Palatul Elisabeta, inima regalității românești, poartă astăzi amprenta semnificativă a interioarelor decorate prin grija Majestății Sale, tradiția istorică și amintirile de familie. Moștenind această pasiune de la bunica s, Regina-mamă Elena, custodele Coroanei a ținut ca atât castelul de la Săvârșin cât și Palatul Elisabeta să imprime inspirația istoriei familiei și a lungului drum plin prin istorie și Europa. Astfel, Majestatea Sa „a investit toată inima ei, toată iubirea ei, toată memoria ei față de Regina Elena, bunica ei, care a inspirat-o”[23]. Acest fapt dovedește generozitatea și trăinicia jurământului regal, sub cele mai diverse aspecte, un mesaj al continuității generațiilor și al liantului cu România interbelică și cu expresia loialității sublime a Regelui Mihai și a urmașilor săi.

Astăzi, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române este Marele Maestru al Ordinului Carol I (primind Colanul și Marea Cruce) și al Ordinului Coroana României (Marea Cruce). A primit Marea Cruce a Ordinului de Malta (2003), este Cavaler al “Legiunii de Onoare” a Republicii Franceze (2009) şi a primit Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei (2012). Totodată, viitoarea suverană a României este Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Timișoara, al Academiei de Studii Economice din Chișinău și al Universității din Pitești.[24]

Margareta, Custodele Coroanei române deține președinția Societății Naționale de Cruce Roșie din România, președinția Fundației Regale Margareta a României, președinția de onoare a Fundației Atletismului Românesc și președinția “Asociației pentru Dezvoltare Durabilă Săvârșin”. De asemenea, Majestatea Sa a acordat Înaltul Patronaj Consiliului Național al Elevilor, Brigăzii 17 Mecanizată a Republicii Polonia, organizației “Duke of Edinburgh Award Romania”, Societății Enescu din Londra, Festivalului Transilvania Fest, Festivalului International de Film NEXT, Festivalului Sighişoara Medievală, Concursului profesional studenţesc “Agronomiada”, Fundației Culturale Roşia Montană, “Festivalului de Teatru pentru Copii şi Adolescenți Mark Twain”, Inițiativei Naționale “Plantăm Fapte Bune în România”, reprezentată de Asociaţia Eco-assist, Conferinţei “Christmas Lectures’’, Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic “Grand Prix Nova’’, Transylvania College din Cluj, Concursurilor Școlare „Cangurul”, Galei anuale „Oamenii Timpului”, al Alianței Naționale pentru Boli Rare din România, al Evenimentului „Luna Bucureștilor”, al Muzeului Național de Istorie „Grigore Antipa”, al Congresului Național de Zoologie, al Federației Române de Rugby, al Asociației de Presă Sportivă, al Alianței Liceelor Centenare, al Colegiului „Iulia Hașdeu”, al Ateneului din Iași, al Asociației Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere „Ecaterina Teodoroiu” și al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Împreună cu Principele Radu, Majestatea Sa patronează “Concursul internațional Basmele Reginei Maria” şi Festivalul internațional “EUROPAfest”. De asemenea, începând cu iunie 2005, în București funcționează o instituție de învățământ de stat care îi poartă numele Custodelui Coroanei.[25]

De-a lungul timpului, diferite personalități au ilustrat portretul Majestății Sale. Însuși Regele Mihai spunea despre fiica sa: „Principesa Margareta are un ascuțit simț al datoriei, este cinstită și gata să-i ajute pe cei nevoiași. Are simțul umorului și nu își pierde niciodată speranța. Este dreaptă și hotărâtă în tot ce face”[26]. Prințul Lorenz al Belgiei, Arhiduce de Austria-Este, făcea, în 2013, un portret actual al Custodelui Coroanei: „Margareta m-a impresionat mereu prin devotamentul față de cauza țării sale, în clipele favorabile dezvoltării României, dar mai ales în momentele cele mai dificile din istoria națiunii române. Cu o ușurință înnăscută, ea a reușit să găsească dreapta măsură între valorile profunde ale națiunii și tradiția Familiei Regale și să le armonizeze în lumea de astăzi. În ciuda tuturor aspectelor dificile ale trecutului recent, Principesa Moștenitoare a reușit, printre altele, prin intermediul fundației sale, să servească România, iar angajamentul său a fost încununat de succes. Curând, va sărbători un sfert de secol de la sosirea în țara sa mult iubită. Văzând drumul parcurs, îmi imaginez că acesta îi conferă Margaretei mândrie și speranță”[27]. Cu referire la Custodele Coroanei, ducele de Aosta, mărturisea: „a fost mereu interesată de oameni, a fost dintotdeauna interesată să poarte cu ei o conversație și acesta e un fapt pe care nu-l înveți, ci un dar pe care îl ai de la bun început; din acest punct de vedere, are spirit latin, deci este o bună româncă. Este o persoană dulce și tandră, preocupată de cei din jur și cred că este un dar pe care cu siguranță l-a moștenit de la Regina Elena”[28]. În fine, reputatul istoric Roger Griffin, profesor la Oxford Brookes University (Marea Britanie), sublinia modelul statal și dinastic al cuplului regal din România de astăzi, făcând o analiză riguroasă: „Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au făcut eforturi susținute, folosindu-și privilegiile regale și educația umanistă, pentru a promova crearea unei societăți civile în noua Românie și pentru a instituționaliza și a da expresie compasiunii umane atât la nivel global, cât și local. Alegerea lor conștient morală de a-și dedica viețile acestei cauze și de a nu figura în paginile presei de scandal, ca într-o telenovelă a vieții de lux deșarte, dă un exemplu strălucit tuturor familiilor regale și aristocratice ale lumii, fie că acestea domnesc, fie că sunt în exil, fie că plutesc într-o incertitudine politică permanentă”[29]. De asemenea, în aceeași notă, mass-media de la București argumenta că „principesa Margareta și-a câștigat dreptul de a reprezenta România. A dus o luptă îndârjită pentru a dovedi că, fiica tatălui său fiind, nu are doar prin naștere ocazia de a purta stindardul regalității, ci și prin merit. Legământul pe viață al Regelui Mihai cu țara este dus mai departe. Anonima, dar îndârjita femeie care a învins un sistem ostil în anii 90, doar pentru a face bine, este astăzi Principesă a României” [30].

Anual, zeci de vizite interne și externe sunt realizate de către custodele Coroanei, principele consort sau alți membri ai familiei regale în Europa, America sau Asia. Susținând promovarea intereselor majore ale României prin cele câteva sute de angajamente anuale, dar și aducerea în centrul societății a educației, a culturii, a mediului antreprenorial, a respectului pentru patrimoniu, a vieții spirituale și comunitare, a integrității și adevărului, Majestatea Sa se distinge ca un model statal, caracterologic, fundamental pentru români, pentru trăinicia națiunii, pentru generațiile viitoare și pentru cârmuitorii politici români și europeni, deopotrivă. Și, trebuie recunoscut unanim, că avem astfel în față o moștenire istorică, instituțională și statală absolut remarcabilă.

Prin activitatea sa amplă, viitoarea suverană promovează neobosit, și într-un fel unic pentru România contemporană, de aproape jumătate de veac, încă din exil, imaginea, valorile cele mai importante ale națiunii, respectul pentru instituții, altruismul, responsabilitatea, profesionalismul, puterea dăruirii, curajul, patriotismul și iubirea aproapelui. Majestatea Sa este o personalitate complexă, europeană, având o misiune remarcabilă pentru români și România secolului XXI, fiind, în același timp, prin ascendența sa dinastică, prin poziția sa instituțional-statală, însăși șansa națiunii de a relua firul istoric al tradițiilor și al continuității noastre regal-constituționale.

Se cuvine să adăugăm, în final, solemnul legământ din proclamația Custodelui Coroanei române către țară, susținută în ziua trecerii la cele veșnice a Regelui Mihai, fundament al personalității sale pentru viitorime: „Chemată a fi urmașa bunului Rege Mihai, care mi-a lăsat ca sfântă moștenire iubirea şi credinţa faţă de România, voi continua munca şi voi respecta legământul său. În eforturile pentru dezvoltarea şi consolidarea ţării, voi avea ca model exemplul părintelui nostru şi convingerea lui în destinul poporului român. (…) Sunt sigură că, în viitor, românii vor rămâne iubitori de Coroană, uniți în conștiință şi acțiune, pentru propășirea națională, în contextul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice. Cu emoție şi onoare, cu simţ al datoriei, ca bună româncă şi Custode al Coroanei, îmi închin viața şi munca națiunii noastre şi românilor de pe tot Pământul”.[31]

[1] Acest text a fost parte din Laudatio pentru Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, la momentul conferirii titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași (septembrie 2018).

[2] Primul Rege al României, Carol I, devenea suveranul țării pe 26 martie 1881. 42 de ani mai târziu, pe 26 martie 1923, cea mai modernă Constituție a Europei era votată de Parlament.

[3] Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Margareta: portretul Reginei, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2018, pp. 22-60.

[4] Radu Principe de Hohenzollern-Veringen, Mihai I al României, Cuvânt înainte de Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României, Editura Humanitas, București, 2001, p. 140; Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Margareta: Portretul Principesei Moștenitoare, Editura Curtea Veche Publishing, București 2013, pp. 65-66.

[5] Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Margareta: portretul Reginei, ed. cit., pp. 86-89.

[6] Diana Mandache, „Interviu cu domnul Staffan de Mistura, Trimisul Special al Secretarului General ONU în Afganistan, Misiunea de Asistență ONU în Afganistan (12 aprilie 2011)”, în Diana Mandache, Patrie și Destin. Principesa Moștenitoare a României, Editura Litera Internațional, București, 2012, p. 76.

[7] Ibidem p. 84.

[8] Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Margareta: Portretul Principesei Moștenitoare, ed. cit., p. 105.

[9] „ASR principesa Margareta a României”, accesibil online la https://www.fpmr.ro/principesa-margareta/ (septembrie 2018).

[10] Diana Mandache, „Interviu cu domnul Staffan de Mistura, Trimisul Special al Secretarului General ONU în Afganistan…

[11] „Avec l`aide du Roi Michel la princesse Margarita de Roumanie face à son destin”, Point de Vue, 27 iulie 1984, nr. 1878 apud Diana Mandache, op. cit., p. 94.

[12] Diana Mandache, „Interviu cu Majestatea Sa Regele Mihai I al României” (iulie 2011), în Diana Mandache, op. cit., p. 105.

[13] Ibidem, pp. 105-111.

[14] Diana Mandache, „Interviu cu ASR Principesa Moștenitoare a României” (7 decembrie 2010), în Diana Mandache, op. cit., p. 118.

[15] „Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României”, în Sandra Pralong (coordonator), De ce m-am întors în România, Editura Polirom, Iași, 2010, pp. 49-58.

[16] Diana Mandache, op. cit., p. 127.

[17] Ibidem, p. 152.

[18] Principele Radu al României, Trei poduri peste lume: consemnări între anii 1992 și 2003, Prefață de Michel Camus, Postfață de Olivier, Marchiz de Trazegnies, Editura Curtea Veche Publishing, București, p. 407.

[19] Idem, Regalitatea astăzi, Prefață de Sir Gavyn Arthur, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2015, pp. 268-269; vezi, de asemenea, Fundația Principesa Margareta a României. 20 de ani de fapte nobile. Din dragoste pentru România, București, 2010, passim.

[20] Diana Mandache, op. cit., pp. 185-186.

[21] „Cuvântul Regelui Mihai la 30 decembrie 1997”, în Liviu Vălenaş, Regele Mihai printre noi (1989-1999), Prefaţă de Liviu Antonesei, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999, pp. 630-631.

[22] Casa Regală a României, „Douăzeci de ani de diplomație regală, în zilele noastre”, accesibil online la http://www.romaniaregala.ro/jurnal/douazeci-de-ani-de-diplomatie-regala-in-zilele-noastre/ (septembrie 2018).

[23] Principele Radu al României, Regalitatea astăzi, ed. cit., p. . 43.

[24] „Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei”, accesibil online la http://www.familiaregala.ro/familia-regala/prezentare/asr-principesa-margareta (septembrie 2018).

[25] Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Margareta: portretul Reginei, ed. cit., pp. 209-210.

[26] Diana Mandache, „Interviu cu Majestatea Sa Regele Mihai I al României” (iulie 2011), în Diana Mandache, op. cit., p. 241.

[27] Alteța Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei, „Prefață”, în Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Margareta: Portretul Principesei Moștenitoare, ed. cit., p. 5.

[28] Diana Mandache, „Interviu cu ASR Amedeo, principe de Savoia, Duce de Aosta” (22 martie 2011), în Diana Mandache, op. cit., p. 241.

[29] Roger Griffin, „Un monarh pentru toate vremurile”, în Alexandru Muraru (Editor), Mihai I al României – Regele nostru. Martori, experiențe, amintiri regale, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2018, pp. 55-63.

[30] Bogdan Șerban Iancu, „În numele tatălui” – documentar dedicat Principesei Margareta, material difuzat într-o ediţie specială a emisiunii „Ora Regelui”, 18 ianuarie 2015, ora 21.00, TVR1, TVR HD şi TVR+., accesibil online la https://www.youtube.com/watch?v=MTKlE4aX9ow (septembrie 2018).

[31] „Proclamația Custodelui Coroanei române către ţară: «Voi avea ca model exemplul regelui Mihai şi convingerea lui în destinul poporului român»”, 6 decembrie 2017, accesibil online la https://adevarul.ro/news/eveniment/proclamatia-custodelui-coroanei-romane-tara-model-exemplul-regelui-mihai-convingerea-destinul-poporului-roman-1_5a2822365ab6550cb8ebd624/index.html (septembrie 2018).