Mihai Fucă-Tomescu

Cele 180 de zile oferite Europei de către Regele Mihai
articol publicat pe 9 mai 2010 în publicaţia electronică bistritaonline.ro

E trist că Rusia rămîne în continuare fascinată de personalitate regelui Mihai, bărbatul care la nici 23 de ani a reuşit să schimbe harta Europei printr-un sincer gest de curaj şi patriotism, în timp ce România Îl priveşte mai mult ca pe o relicvă a altor vremi.

În ciuda complotului antiromânesc  anglo-americano-sovietic de la Teheran din 1943 cînd “cei trei mari”  adică Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill şi Iosif Vissarionovici Stalin au încercat să hotărască soarta statelor aliate Germaniei  în război, fără să ţină seama de împrejurările istorice obiective care le-au împins pe aestea spre  nefireasca alianţă,   Regele a salvat existenţa statului român, chiar dacă acest gest avea să-l coste ulterior tronul dar în schimb avea să-i salveze demnitatea, onoarea şi mai ales conştiinţa că a făcut ce trebuia pentru Ţară.

În scenariul postbelic al  “celor trei mari” , cu nimic mai puţin sumbru decît scenariul hitlerist, aceştia au împărţit Europa în două printr-o altfel de linie “ribentrop-molotov”,  linie de demarcaţie care ar fi trecut pe teritoriul României, urmînd linia crestelor carpatine şi continuînd prin mijlocul a ceea ce a fost cîndva Iugoslavia. Acestă linie de demarcaţie  urma să separe imperiul sovietic de cel britanic  imperii ce au fost desemnate în documente oficiale semnate de către aceştia prin sintagma cod “zone de influenţă”. Atunci americanii au renunţat la orice  pretenţii în Europa în schimbul hegemoniei absolute asupra Pacificului şi paritar cu britanicii asupra Atlanticului. Acestă linie de demarcaţie,  care se mai află şi astăzi pe diverse hărţi secrete fie de strategie militară fie ale unor grupări oculte, a fost atît de explicit făcută publică şi  “argumentată” drept linie naturală de separaţie prin publicarea în 1993 a cărţii “Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale” de către un peronaj ciudat cu numele de Samuel P. Huntington, supranumit „un Machiavelli al vremurilor noastre”.

Mulţi au dezavuat gestul Regelui de la 23 august 1944 încercînd să-l învinuiască de faptul că ar fi închinat ţara sovieticilor. Desecretizarea (parţială) a documentelor Conferinţei de la Teheran au demonstrat cu prisosinţă cu totul altceva.
Dar de fapt ce au pus la cale „cei trei mari” la Teheran?

Pe lîngă înţelegerile economico-militare care vizau direct modul de desfăşurare a războiului, un loc important în cadrul discuţiilor l-au avut cele privitoare la harta posbelică a Europei. De pe  harta Europei trebuiau să dispară două state: Germania şi România. Germania urma să fie împărţită în cinci părţi din care o parte urma să fie cedată Poloniei în schimbul amputării teritoriale făcute de sovietici. (Acest lucru s-a şi întîmplat, Polonia fiind „mutată”  spre vest, alipindu-i-se un teritoriu populat în proporţie covărşitoare de populaţie germană, populaţie care a fost jefuită şi obligată să migreze spre vest dacă a scăpat cumva de deportare în Siberia).

În ceea ce priveşte România, aceasta urma să fie desfiinţată prin împărţirea în cinci:
1.Moldova integral, inclusiv Galaţiul revenea sovieticilor,
2. Banatul revenea Serbiei,  inclusă „zonei de influenţă” sovietică
3. Transilvania revenea integral Ungariei, inclusă „zonei de influenţă” britanice
4. Dobrogea se diviza în două:  jumătate din Dobrogea, incluzînd Delta Dunării şi Constanţa revene direct sovieticilor iar cealaltă parte a Dobrogei, care includea Mangalia, revenea Bulgariei, astfel că se realiza un vechi vis rusesc: stabilirea unui contact direct cu slavii din sud.
5. Se constituia un mic regat compus din Muntenia şi Oltenia (şi care probabil chiar aşa s-ar fi numit „Regatul Munteniei şi Olteniei”, noţiunea de România urmînd să dispară din conştiinţa lumii),acest  regat fiind  inclus „zonei de influenţă” sovietică.

Tot la Teheran au mai hotărît că
•    se vor informa reciproc asupra oricăror încercări venite din partea inamică, fie de la putere fie din opoziţie, de a negocia o pace sau un armistiţiu separat
•    Nu vor accepta din partea niciunui inamic nici un fel de propunere de pace sau armistiţiu ci numai CAPITULAREA NECONDIŢIONATĂ.

Gestul de la 23 august 1944 al Regelui Mihai a schimbat însă total datele problemei, cu următoarele consecinţe:
•    Războiul iremediabil pierdut de către România, s-a scurtat după aprecierea analiştilor militari de atunci sau de mai tîrziu cu 180 de zile
•    Frontul de est  s-a mutat în numai două luni spre vest cu peste 400 km
•    România a fost scutită de distrugerile imense soldate cu enorme pagube materiale şi cu milioane de vieţi omeneşti pierdute sau duse în robia siberiană,  aşa cum s-a întîmplat cu germanii
•    Au fost cruţate zeci de mii de vieţi ale soldaţilor sovietici care ar fi pierit într-o inverşunată rezistenţă româno-germano-maghiară
•    Purtarea războiului s-a făcut în continuare în baza unui ARMISTIŢIU şi nu a unei capitulări necondiţionate.

Este adevărat, probabil comunismul ar fi fost stăvilit pe crestele Carpaţilor şi anglo-americanii ar fi ajuns pînă în Transilvania în aceste 180 de zile. Dar întrebarea este: Regele tuturor românilor avea voie să nu încerce totul pentru a  evita desfiinţarea României,  doar pentru a salva o pretinsă democraţie occidentală, pentru a asigura o pretinsă reparaţie istorică în favoarea Ungariei, pentru a proteja populaţia Germaniei de invazia sovietică şi pentru a obţine în schimb  coroana a unui stătuleţ care s-ar fi numit „Regatul Munteniei şi Olteniei”?

Rusia l-a invitat pe Regele nostru să participe de 9 Mai la Sărbătoarea Europei atît ca semn de respect pentru singurul şef de stat din Cel de-al  Doilea Război Mondial încă în viaţă, – chiar dacă pe durata  celei  mai mari părţi a  războiului au fost inamici –  cît şi  ca semn de recunoştinţă pentru contribuţia lui decisivă la scurtarea Celui de-al Doilea Război Mondial.

În schimb  România ce face de Ziua Europei? Cred că e o întrebare la care ne este tuturor ruşine sau măcar jenă să răspundem.

Mihai Fucă-Tomescu