Săptămâna 19-25 aprilie 2010

Întorși din vizita în Regatul Hașemit al Iordaniei, am reînceput activitățile curente la Palatul Elisabeta și în București.

Marți 20 aprilie am participat la Ziua Națională a Statului Israel. Seara am primit la Palat, în cadrul unui dineu, un număr de 20 de personalități politice, economice, diplomatice și culturale și am deschis, așa cum am spus în pagina de blog precedentă, a șasea ediție a Festivalului Internațional al Filmului București.

Am fost, pentru două zile, gazdele Arhiducesei Maria a Austriei (fiica Principesei Ileana) și a soțului ei, Baronul Hanns-Ulrich von Holtzhausen. Arhiducesa a înmânat la Gala Uniter, lunea trecută, în numele Familiei Regale a României, Premiul pentru cea mai bună piesă a anului 2008.

Ieri, miercuri 21 aprilie, am primit vizita unor reprezentanți ai conducerilor universităților private din România. Ei își exprimă adânca îngrijorare cu privire la viitorul învățământului universitar privat și regretul pentru felul în care autoritatea politică îi tratează.

Astăzi, joi 22 aprilie am invitat la Palatul Elisabeta reprezentanți ai companiei TAROM. Compania a împlinit anul trecut 55 de ani, are o bună reputație în rândul călătorilor europeni și a fost un partener constant al Casei Regale, în ultimii doisprezece ani.

Am primit, în ultimele zile, două mesaje încurajatoare din partea cititorilor blogului. Unul dintre contribuitorii lui  mi-a spus că, în urma publicării unui eseu, luna trecută, a fost invitat să țină o prelegere la o reputată universitate din București. Altul, din provincie, a primit în urma publicării unui material la capitolul “Atitudini” mesaje din partea asociațiilor de români din Spania, care-i solicită colaborarea. Blogul este unul dintre puținele instrumente de comunicare între noi și societatea românească.

Mâine voi începe a șasea vizită externă a anului. Va fi o ședere de două zile în Germania, despre care voi vorbi, în următoarele pagini de jurnal.

IMG_3819

IMG_3827

6 comentarii

  1. Alin V. Horj says:

    Ma simt asa de frumos cand ma uit la pozele astea.

    Cu tot binele si stima,

    Alin H.

  2. sa nu uitam ca principesa Ileana,ultima fiica a Reginei Maria,renumita maica alexandra,care a daruit exilului romanesc una dintre cele mai minunate manastiri ortodoxe,s-a intors spre sfarsitul vietii cu sufletul intristat ptr a-si lua ramas bun de la plaiurile romanesti pe care le-a iubit mai mult decat insasi viata sa,stingandu-se in intunericul exilului fiind inmormantata ca o simpla monahie.Slavita fie aceasta mare mucenica si sfanta a neamului romanesc care si-a jertfit viata ptr credinta ortodoxa.de mica maica
    Alexandra a fost atrasa de religie,ajutand pe cei saraci si desfasurand multe actiuni misionare in folosuil bisericii.Dumnezeu sa o ierte si sa o slaveasca in ceruri.

  3. Tiberiu Toader says:

    Ma scuzati dar imi permit o mica corecture la textul de mai sus. Numele oficial al sotului Arhiducesei Maria a Austriei este: Hans Ulrich Freiherr von Holzhausen – titlu de baron ne fiindui acordat.

    Source: http://www.oocities.com/henrivanoene/genromania2.html

    Cu stima

  4. Maria Sfintescu says:

    Ma scuzati dar imi permit o mica corecture la textul de mai sus. Numele oficial al sotului Arhiducesei Maria a Austriei este: Hans Ulrich Freiherr von Holzhausen – titlu de baron ne fiindui acordat.

    Source: http://www.oocities.com/henrivanoene/genromania2.html

    Cu stima

  5. Maria Sfintescu says:

    Cu pare de rau insa titlu de Baron in limba Germana este cu adevarat echivalent celui de Freiherr. Insa Baron se folosesti ca forma de politete si in cele mai putine cazuri ca titlu. In principiu aveti dreptate chiar daca ortografia numelui Hanns-Ulrich von Holtzhausen nu este tocmai perfecta.
    Cu stima

  6. Stoica Rodica says:

    Altetele Voastre,
    BINE ATI VENIT ACASA!
    Ma bucur pentru toate realizarile si mai ales pentru contactele distinse pe care ni le faceti si noua cunoscute.
    In intunericimea din tara este aproape incredibil ca mai exista oameni atat de distinsi.
    Arhiducesa Maria a Austriei cu sotul sau,ne-a adus in memorie lumina sufletului neprihanit al scumpei noastre Principesa Ileana,odihneasca-se in pace.
    Constat cu satisfactie,ca ati ramas credincios idealurilor nobile legate de numele tarii noastre.Sa va ajute Dumnezeu!
    Ma rog continuu la Dzeu,sa faca ce va sti mai bine,pentru Casa Regala a Romaniei,pentru membrii sai,pentru poporul roman atat de umilit si chinuit,pentru Romania.
    Sunt prea trista pentru a continua,dar va asigur ca nu mi-am pierdut speranta si increderea deplina in Alteta Voastra.
    Ceva imi spune,ca tot un membru al Casei Regale va salva Romania si ca momentul nu este departe!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53317861
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate