29 de ani de la venirea Custodelui Coroanei în țară

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei împlinește astăzi, 18 ianuarie 2019, douăzeci și nouă de ani de când a pășit, pentru prima oară, pe pământ românesc.

La 18 ianuarie 1990, se întorcea în țară primul membru al Familiei Regale după o întrerupere de 42 de ani. În acea zi, la ora 15, avionul de Geneva aducea la București pe Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, însoțită de sora sa, Alteța Sa Regală Principesa Sofia.

La doar câteva săptămâni după evenimentele din decembrie 1989, Regele Mihai a încredințat primei sale fiice misiunea de a-l reprezenta în țară, pentru prima oară de la plecarea în exil, în zorii zilei de 4 ianuarie 1948, alături de Regina-mamă Elena.

Filmul documentar În numele tatălui

5 comentarii

  1. Ștefan Daniel Țuțuianu says:

    Majestatea Voastră,

    Vă rog să-mi permiteți, Majestate, să vă adresez acest mesaj scurt cu ocazia zilei de 18 ianuarie.
    Astăzi mă gândesc la uimitoarea zi de 18 ianuarie 1990 în biografia Majestății Voastre, ziua în care ați devenit “întreagă”, ziua când, în chip de făgăduință solemnă față de înaintași, ați pășit în acea Românie aflată în agonia post-totalitară. Misiunea Majestății Voastre a început în acea zi, continuând, însuflețită de aceeași chemare și astăzi.
    Familia Regală se află în inima României și în sufletul românilor. Având în față exemplul copleșitor al Augustului Rege Mihai I cel Loial, astăzi ne punem speranța și gândul în Majestatea Voastră!
    Vă rog să primiți, Majestate, expresia sentimentelor mele de loialitate, iubire și admirație!

    Al vostru fidel supus, Ștefan Daniel Țuțuianu

  2. Diana Tocitu-Sinaia says:

    Majestatea Voastră,

    În binecuvântată zi de 18 ianuarie 1990 pășeați, pentru prima dată, pe pământul la care, timp de 40 de ani, doar ați visat, dar pe care l-ați iubit dintotdeauna. Mărturiile cu privire la acel moment arată un foc atât de puternic ce ardea în inima Majestății Voastre pentru această țară! Iar felul în care, cu atâta devotament, V-ați legat destinul de cel al țării, reprezintă o lecție de iubire pe care noi toți o primim cu smerenie!
    De fiecare dată când recitesc evocări ale acelor momente de început, mă simt copleșită de atâta dragoste și dăruire față de popor, care au stat la baza fiecărui lucru pe care l-ați făcut! Într-o Românie profund marcată de anii de comunism, în care totul s-a distrus, Majestatea Voastră a ales să construiască o societate durabilă, să vindece răni, să ofere încredere și demnitate. Și, prin exemplul personal, ați reușit să schimbați împrejurări, oameni, mentalități, devenind astăzi singura la care ne putem raporta cu încredere, mândrie, speranță, singura în jurul căreia românii se strâng din pură iubire și profund respect.
    În această zi, se cuvine să Vă spunem “MULȚUMIM”! Poate părea un simplu cuvânt, dar aveți încredere că în el stau ascunse toată iubirea, recunoștința și prețuirea pe care Vi le purtăm! Mulțumim că sunteți, mulțumim că nu ne-ați lăsat, mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru noi!
    Dumnezeu să Vă țină în Palma Sa, să Vă ocrotească, să Vă dea sănătate, pace și putere în toate!

  3. Liliana Sora says:

    Toată preţuirea şi admiraţia pentru Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei , omul care ” pune sfinţenie în ceea ce crede, aşa cum pune frumuseţe în ceea ce iubeşte.”
    Chiar dacă viaţa a purtat – O prin multe locuri în lume, iubirea a adus – O acasă , versurile lui Bogdan Petriceicu Haşdeu caracterizâd – O perfect:
    ”Eu din români îmi trag sorgintea.
    C-o sfântă dragoste-i iubesc
    şi pentru tot ce-i românesc,
    oricând, şi braţele şi mintea
    şi sufletul mi le jertfesc.”
    Tot respectul pentru Familia Regală pentru care , viaţa înseamnă devotament faţă de bine , iubire de oameni şi de ţară !

  4. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

  5. ALEXANDRU - GRIGORE PISOSCHI says:

    MAJESTATE, ZIUA DE 18 IANUARIE 1990 VA RAMANE O ZI CU REZONANTA ISTORICA PESTE VREMURI ! VA ASTEPTAM ALATURI DE SUVERANUL NOSTRU REGELE MIHAI I SI INTREAGA FAMILIE REGALA!
    UN MARE GRUP, INTRE CARE SI EU, V-AM PRIMIT IN GARA, LA CLUJ, CU DORINTA IN CONTINUARE CA SE VOR SCHIMBA VREMURILE !
    RESPECTUL MEU PROFUND, MAJESTATE !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53875001
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate