Custodele Coroanei s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel

La Mânăstirea Caraiman, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei s-a întâlnit cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Întâlnirea a avut loc în prezența ASR Principelui Radu. Au luat parte, de asemenea, Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviștei, și Preasfinția Sa Episcopul Vicar Varlaam Ploieșteanul.

Gazda înalților oaspeți a fost părintele arhimandrit David, starețul Mânăstirii Caraiman. Evenimentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de sâmbătă, 15 septembrie 2018.

Vineri, 14 septembrie, Preafericitul Părinte Patriarh a participat la hramul Mânăstirii Înălțarea Sfintei Cruci (Caraiman) și a doua zi a pus piatra de temelie a viitoarei Biserici a Eroilor Neamului, în apropierea Crucii  de pe Caraiman.

Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au fost, tot sâmbătă, 15 septembrie, prezenți la ceremonia militară și religioasă de la Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman.

Fotografii de Daniel Angelescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53861778
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate