Lideri pentru Justiție

S-a încheiat prima sesiune de pregătire a programului “Lideri pentru Justitie,” deschis anul acesta de Fundația Konrad Adenauer (http://www.kas.de/proj/home/events/103/2/-/-/veranstaltung_id-37883/index.html).

Este un eveniment îmbucurător, nu numai pentru tinerii participanți la curs, ci pentru oricine din societatea românească animat de sănătosul instinct al binelui prezent și viitor.

România, specializată sârguincios în arta ambiguității și a aproximării instituționale, dominată de arbitrar și lipsă de predictibilitate (ca timpul probabil), are, după cum vedeți, și motive de speranță și bucurie, prin tânăra generație.

Românii  tineri de la programul “Lideri pentru Justiție” – am fost foarte mândru să aflu -,  i-au plasat pe Regele Carol I si pe Vaclav Havel pe lista de modele personale de lideri. Ei, tinerii, provin din toate ramurile dreptului și sunt în general supra-calificați.

Mă aștept la lucruri frumoase în acest program, care va continua până la începutul lunii iulie. La sfârșit, se vor alege 1-3 proiecte practice de schimbare în justiție, urmate de un stagiu la Berlin, în octombrie.

Vă rog, dacă aveți răgaz, să citiți mai jos, la primul comentariu, textul prezentat de Dan Stoica  în cadrul conferinței de lansare a proiectului “Lideri pentru Justiție”, în ziua de 3 martie 2010.

5 comentarii

  1. Dan Stoica, Lideri pentru Justiție says:

    http://www.juridice.ro/101775/primul-pas-al-unui-drum-de-zece-mii-de-mile-lansarea-programului-lideri-pentru-justitie.html

    Primul pas al unui drum de zece mii de mile. Lansarea programului “Lideri pentru Justitie”

    « Nimic nu este mai periculos sau mai dificil decat a aseza lucrurile intr-o ordine noua ». Acest mesaj atemporal va implini in curand cinci secole. Este un citat din Principele lui Machiavelli. Iata o caracteristica a unui mare lider: ideile sale sunt la fel de vii si dupa cinci sute de ani. Oare cate din ideile noastre, a celor prezenti astazi aici, vor fi o sursa de inspiratie peste macar cincizeci de ani?
    Dintr-o intrebare asemanatoare s-a nascut programul Lideri pentru justitie. Avem nevoie cu totii, ca de aer, de oameni care sa fie constienti de rolul lor, care sa ne inspire si sa ne motiveze cu visele lor. Pentru inceput am gasit acesti oameni in echipa Programului Statul de Drept Europa de Sud-Est derulat de Fundatia Konrad Adenauer. In special Stefanie Ricarda Ross a crezut din prima clipa in acest proiect. Impreuna am inceput sa cautam alti oameni ca noi, si proiectul a capatat un contur real. Am descoperit cu totii ca ne pasa suficient de visul nostru comun, ca el sa devina realitate. Iar visul nostru comun este sa putem dota noile generatii de juristi care astazi isi incep viata profesionala cu o misiune bazata pe valorile moderne ale umanitatii si cu un set de instrumente si abilitati diferite de cele teoretice, predate in facultatile de drept.
    Va voi spune acum raspicat ce NU este programul Lideri pentru justitie. Nu este o scoala de sefi aroganti. Nu este o scoala a conformitatilor si a adevarului absolut detinut de formatori. Acest program a fost conceput, impreuna cu echipa Fundatiei KAS, pentru a pregati generatiile noi de juristi sa faca fata in mod activ unei lumi aflate in permanenta schimbare. Fiecare din noi poate juca diferite roluri in acest proces permanent. Sper din toata inima ca absolventii programului Lideri pentru justitie sa joace roluri importante, cruciale. Acesta este principalul scop al intregului program: sa ii faca pe participanti constienti de modul in care pot contribui la schimbarile inerente ale lumii noastre,asadar si ale sistemului judiciar, si sa le ofere cunostintele necesare pentru a juca rolul care li se potriveste. Caci roluri importante intr-un sistem au toti cei care  reusesc sa gaseasca solutiile cele mai potrivite ca intregul sistem sa se poata adapta noilor schimbari.
    Colegii de la Fundatia KAS vor prezenta detaliile programului. Eu ma opresc doar asupra rezultatelor pe care cred ca toti cei implicati in program le asteapta de la absolventii sai. Asa cum am spus, este esential pentru fiecare din participanti ca la sfarsitul programului sa poata evalua, cu ajutorul nostru, rolul care li se potriveste in procesul de adaptare la schimbarile din jur. Initial, in urma cu cativa ani cand am inceput sa discut despre proiect cu echipa de la KAS am crezut ca absolventii programului Lideri pentru justitie ar trebui sa fie agenti ai schimbarii. Experienta si maturitatea pe care le-am castigat dupa aceea ma fac insa sa inclin spre ideea ca schimbarea e un proces continuu, care se intampla oricum – chiar daca ne dorim sau nu aceasta. Participantii in acest program au nevoie mai curand sa joace rolul care li se potriveste in procesul de schimbare al sistemului, in functie de motivatiile lor interioare, in functie de visele si de capacitatea lor de a vorbi despre aceste vise celor din jur pentru a le transforma in realitate.
    Unii dintre absolventii programului poate ca vor deveni buni manageri; vor descoperi, cu ajutorul nostru, ca sunt capabili sa planifice, sa gestioneze bugete, sa gaseasca resurse, sa aleaga oamenii potriviti, sa delege responsabilitati si sa elaboreze politici, sa controleze realizarea unor proiecte, toate acestea cu scopul de a produce rezultatele asteptate, masurate, conform unor standarde de calitate recunoscute. Ei vor fi niste buni administratori si, trebuie sa o recunoastem cu totii, sistemul judiciar duce lipsa de buni administratori. Pe de alta parte, un program cu resurse limitate cum este al nostru, nu va oferi decat notiuni de baza pentru ca fiecare sa isi clarifice rolul prin care poate aduce contributia sa la constructia viitorului.
    Sper insa ca vor fi si absolventi ai programului care vor deveni, peste timp, lideri. De la acestia asteptam o viziune asupra viitorului, o strategie pentru producerea schimbarilor necesare realizarii acestei viziuni ; asteptam o buna comunicare cu oamenii prin fapte si atitudini, pentru formarea unei echipe care sa fie inspirata de viziunea lor ; asteptam ca barierele birocratice specifice unui sistem public sa poata fi doborate prin motivarea oamenilor care lucreaza cu ei ; nu in ultimul rand, asteptam de la liderii prezenti si viitori ca schimbarea naturala, haotica, ce are loc in mod firesc in jurul nostru – in societate in general si in sistemul judiciar in special – sa aiba un sens care sa corespunda viziunii lor, o viziune care ne inspira si ne motiveaza pe noi toti cei care suntem parte a sistemului judiciar.
    Pentru a face un serviciu public cum este justitia sa fie performant si sa fie recunoscut ca atare de contribuabili este nevoie atat de lideri cat si de un sistem bine administrat, cu manageri competenti. Diferenta dintre organizatiile private, orientate spre profit, si institutiile publice este ca acestea din urma sunt orientate mai putin spre rezultate sau masurarea performantelor. Ele ar trebui sa fie dedicate mai mult derularii de programe si coordonarii eforturilor. Viitorii manageri si lideri din sistemul judiciar ar trebui sa puna in aplicare politici publice care sa raspunda intrebari de genul: ce obiective avem? « sunt obiectivele noastre realiste ? » pot fi ele atinse ori sunt doar retorice ? « raspund ele nevoilor justitiabililor ?» au fost stabilite corect prioritatile ? » rezultatele corespund asteptarilor si promisiunilor ? »
    Imi doresc ca peste douazeci de ani absolventii programului Lideri pentru Justitie sa isi gaseasca rolul in definirea raspunsurilor la acest tip de intrebari. Aceasta este o responsabilitate uriasa, care vine odata cu recunoasterea faptului ca raspunsurile lor, ale liderilor de maine, vor fi cele corecte, fundamentate pe valorile esentiale ale umanitatii si ale justitiei.
    Dan STOICA
    * Acest text a fost prezentat in cadrul conferintei de lansare a proiectului «Lideri pentru Justitie » din data de 3 martie 2010.

  2. Alin Horj says:

    Sunt mandru ca o prietena de-a mea face parte din participanti la acest proiect.

    Trebuie precizat ca acest proiect se deruleaza in mai multe etape in diferite orase din tara.

    Cu bine,
    Alin H.

  3. Ioan-Luca Vlad says:

    Multumesc, Alteta, pentru mentiunea acordata proiectului.
    Mentionez ca urmatorul oras va fi Sinaia, ceea ce arata ca locatiile au fost alese nu numai ca puncte culturale, cat si ca locatii aflate in mijlocul Romaniei, la intretaierea celor trei arii principale de cultura ale tarii.

    Ioan-Luca Vlad

  4. stelian r. says:

    Astfel de stiri le savurez si imi fac impresia ca toate fac parte dintr-o Romanie paralela.Dece sceste stiri nu le auzim pe posturile nationale de tv. radio sau in ziare.Cui e frica de aceasta Romanie care de fapt este Romania Altfel? Acum cand ne laudam ca am condamnat comunismul, cum se face ca nu se recunoaste adevarata zi a independentei 10Mai, ( ar fi suficient sa se abroge Deccretul 117/1975) dece dintre toate statele foste comuniste numai noi (prin grija lui Iliescu) nu avem pe stema tarii coroana regala? Si multe alte intrbari. Dar am speranta in tinerii care au inceput, tot mai multi, sa se implice in soarta tarii. Cu deosebita stima, s.r.

  5. Vasile B. says:

    Principelui Radu al Romaniei,
    Va rog din tot sufletul implicati-va cum puteti D-voastra si Familia Regala in conducerea acestei tari Romania, caci totul se duce de rapa. Majoritatea acestor guvernanti sunt mafioti (cu acte) si fura tot ce a mai ramas in aceasta oropsita tara.(bogata)
    Stiu ca aveti putere desi e greu la inceput, dar avand in vedere relatiile stranse pe care Familia Regala le are cu toate tarile bogate si Regatele lumii si in principal cu Regii care conduc aceste Regate, cred si ve-ti reusi in mod sigur.
    Eu spun ca acest popor este si se vrea sa fie indobitocit in masa de: masmedia, guvernanti, prefecti, primari, etc. Nu pot sa vad cum acest popor roman nu se uita la statele care sunt Regate, la viata de acolo din toate punctele de vedere.
    DESTEPTATI-VA POPOR ROMAN SAU DACA NU ATUNCI VA MERITA-TI SOARTA si nu va mai plange-ti de mila, foame salarii, locuri de munca, somaj, saracie, etc.
    TRAIASCA MONARHIA si sper ca nu va mai trece mult timp si va ajunge la conducerea acestei tari.
    Dumnezeu sa ajute Familia Regala sa ajunga la carma acestei tari ROMANIA.

    Cu inalta consideratie,
    Vasile B.
    Targu-Mures

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 52969794
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate