La Iași
Astăzi am început o vizită de trei zile la Iași. De la ultima ședere aici, în vara trecută, s-au adunat invitații din partea unor instituții și asociații, pe care sunt bucuros că le voi putea onora în aceste zile reci de primăvară. În cursul zilei de astăzi am fost oaspetele Filialei din Iași a Academiei Române. Academicianul Viorel Barbu, președintele filialei, mi-a făcut surpriza de a mă conduce într-o sală plină de personalități din lumea academică, din cultura și mass-media ieșene. Rareori se întâmplă, în ziua de astăzi, ca un număr mare de oameni să se adune pentru atari subiecte. Vizita la Academie a fost prilejuită de decizia Regelui Mihai de a îl reprezenta la ceremonia de donație a Majestății Sale către Filiala Iași a Academiei Române a Casei Asachi, proprietate personală a Regelui. Majestatea Sa a decis ca edificiul, ca și terenul aferent, să fie donate Institutului de Lingvistică Alexandru Phillipide, pentru continuarea muncii nobile de cercetare, în slujba științei și a culturii române. După-amiază, m-am întâlnit cu primarul municipiului Iași, dl Gheorghe Nichita. Am vorbit despre proiectele de dezvoltare ale urbei. Este greu de făcut față crizei economice, diletantismului și arbitrarului comportamentului instituțional din România, mai ales într-un oraș cu valori culturale și patrimoniale, cu o populație numeroasă, depozitară a unei mari tradiții, atât economice cât și științifice și artistice. La ora 18, am participat la lansarea volumului de dialoguri numit “Altfel”, pe care l-am scris împreună cu publicistul Nicolae Drăgușin, publicat de Editura Polirom. Evenimentul a avut loc la librăria “Avant-Garde” de pe strada Lăpușneanu. Strada îmi amintește stăruitor de copilărie și adolescență. Un fel de Lipscani al Iașului, ea a avut până în anii ’70 un farmec indicibil. Pe strada îngustă, pietonală, se găseau Casa Domnească a lui Alexandru Ioan I, o grădină de vară cu vegetație bogată și lumini misterioase, colțul hotelului Traian, construit în secolul al XIX-lea de inginerul Eiffel, o bancă, o biserică, locuințe construite la început de secol, prăvălii. Acum, multe dintre ele au fost demolate fără rost. La lansarea volumului au venit, din nou, neașteptat de mulți oameni. O parte a elitei Iașului, cea care va trebui, până la urmă să salveze orașul de propriul lui prezent continuu și, uneori, ambiguu. Citadela aceasta merită mai mult decât are. Le-am spus celor prezenți despre faptul că urbea lor are Coroana pe creștet. Nu numai marii voevozi medievali, dar chiar regii României au înobilat mereu acest oraș. Unde te întorci, vezi clădiri durate, biserici ctitorite sau re-ctitorite de Carol I sau Ferdinand Întregitorul: Teatrul Național, Catedrala Mitropolitană, Palatul Administrativ, Biserica Trei Ierarhi, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, legendarul hotel Traian, Liceul Internat, Liceul Național, Universitatea și atâtea altele. Faptul că Iașul are Coroana împregnată în identitatea lui culturală, istorică și spirituală nu înseamnă opțiunea pentru o altă formă de guvernământ, ci opțiunea pentru întoarcerea la propria ființă, la propria familie, la propria imagine. Înseamnă un plus de forță, un plus de demnitate, de consistență și de respectabilitate. Ziua de mâine, vineri 5 martie, va continua cu o vizită la Colegiul Național “Dimitrie Cantemir”, o întâlnire cu membrii Clubului Rotary, o întâlnire cu președintele Consiliului Județean, dl Constantin Simirad, precum și cu două interviuri, unul la Radio Iași (ora 17.45) și celălalt la TVR Iași (ora 19). Ambele vor fi transmise în direct. Frumoasele fotografii de mai jos sunt opera unei talentate artiste-grafician, Carmen Parii, de la editura Polirom. |
http://www.princeradu.ro/news/2634/21/Altfel/d,PRcarte/
http://www.polirom.ro/catalog/carte/altfel-3419/
Primavara sa va aduca
Un martisor de sanatate
Un ghiocel de noroc
O adiere calda de fericire
Un nor de iubire
Si un soare stralucitor
Asemeni sufletului Domniei voastre
Cu respect,
Nora Fulger
Cu sigurana o sa faca parte din biblioteca mea.
Va doresc succes.
Alin V. Horj